default-logo

Revista „BD Historia, benzi desenate istorice” dedică un număr special evenimentelor din 1989

Muzeul Municipiului București vă invită la evenimentul prilejuit de lansarea unui număr special al Revistei „BD Historia – benzi desenate istorice” dedicat evenimentelor din decembrie 1989, vineri, 20 decembrie 2019, ora 17.00, la Palatul Suțu (Bdul Ion C. Brătianu, nr. 2). Intrarea este liberă.

BD Historia este o nouă revistă de benzi desenate istorice, inițiată de autorul Mihai I. Grăjdeanu. Numărul 2 al revistei este dedicat evenimentelor din Decembrie 1989 și reunește lucrări ale artiștilor consacrați din domeniul benzilor desenate, dar și lucrări ale artiștilor la început de drum. La acest număr al revistei au colaborat și studenții Cercului de istorie contemporană al Facultății de Istorie, Universitatea din București.

În paginile numărului 2 al revistei se regăsesc benzi desenate realizate de maestrul Valentin Tănase (București), Mihai Ionuț Grăjdeanu (Mangalia), Anca Georgescu (Timișoara), Daniel Horia (Barcelona, Spania), Matei Butoi (elev din Târgoviște), Șleam Georgiana (Baia Mare), Traian Ionescu (Bacău) și Cucoș Ștefan (elev din București). Au colaborat: Croitoru Andreea Cristiana, Cristian Alexandru Dumitrescu, Lengher Mihai-Radu, Serghei Pricopiuc, membrii Cercului de Istorie Contemporană Românească din cadrul Facultății de Istorie, Universitatea din București.

Revista „BD Historia – benzi desenate istorice” a apărut în luna septembrie 2019, mai întâi în ziarul „Certitudinea” printr-un serial BD intitulat „Momente din istoria comunismului în România”, urmată în luna noiembrie de numărul pilot al revistei, lansat la Facultatea de Istorie, Universitatea din București și prezentată la Târgul de Carte Gaudeamus, București 2019.

Acest eveniment se adaugă altor trei inițiative ale Muzeului Municipiului București, care găzduiește, în această perioadă, nu mai puțin de trei expoziții dedicate evenimentelor din decembrie 1989. Două expoziții sunt în interiorul Palatului Suțu – „Revoluţia din Decembrie 1989. Locuri ale memoriei în București” (curator Cezar Buiumaci, muzeograf) și „1989: Anul în care Europa a redevenit ea însăşi” (realizată de Edward Serotta, foto-jurnalist american, martor al evenimentelor de acum 30 de ani în Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria, Germania de Est și România.). Iar AGERPRES oferă o expoziție outdoor, astfel că trecătorii prin fața Palatului Suțu, care se află la un singur pas de Universitate, loc de referință al Revoluției, pot vedea fotografii realizate de Sorin Lupșa, fotoreporter al agenției de presă și acum 30 de ani – și rememora evenimente, fapte, gesturi, spiritul revoluționar al manifestanților.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.