Roland Garros 2018. Irina Bara și Mihaela Buzărnescu, în turul doi la dublu

Perechea română Irina Bara/Mihaela Buzărnescu s-a calificat, joi, în runda a doua a probei feminine de dublu din cadrul turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, după 6-7 (3), 6-3, 6-4 cu cuplul Xenia Knoll (Elveţia)/Anna Smith (Marea Britanie).

Bara şi Buzărnescu au obţinut victoria după un meci de două ore şi 28 de minute.

Româncele au avut un as, au comis 3 duble greşeli, în timp ce adversarele au reuşit 3 aşi şi au făcut 8 duble greşeli.

Cele două reprezentante ale ţării noastre şi-au asigurat un cec de 22.000 euro şi 130 de puncte WTA la dublu, dar vor avea adversare foarte puternice în turul următor, favoritele numărul patru, Latisha Chan (Taiwan) şi Bethanie Mattek-Sands (SUA).

Mihalea Buzărnescu este calificată în turul al treilea la simplu şi va juca şi la dublu mixt.

În alt meci din primul tur la dublu fete, Raluca Olaru şi belarusa Vera Lapko au fost întrecute de cehoaicele Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova, favoritele numărul şase, cu 5-7, 6-3, 6-2, după două ore şi 18 minute.

Olaru şi Lapko s-au ales cu 10 puncte şi 11.000 de euro.

Miercuri, perechea româno-spaniolă Sorana Cîrstea/Sara Sorribes Tormo s-a calificat în turul al doilea după 1-6, 6-3, 6-4 cu cuplul Jelena Ostapenko (Letonia)/Elena Vesnina (Rusia).

Irina Begu o va avea ca parteneră pe chinezoaica Qiang Wang, contra perechii Petra Martic (Croaţia)/Maria Sakkari (Grecia).

antena 3.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.