default-logo

P.A. VOIVODINA ŞI UNGARIA: A început colaborarea în domeniul sănătăţii

Guvernul Provincial şi Ministerul Resurselor Umane al Ungariei au semnat zilele trecute Protocolul de colaborare în domeniul sănătăţii. Republica Serbia şi Ungaria deja de mai mult timp au oficializat colaborarea, iar acum la aceasta s-a ataşat şi Provincia Autonomă Voivodina.

Contactele şi întrunirile intense ale reprezentaţilor celor două ţări au confirmat oficial viitoare colaborare în realizarea şi soluţionarea provocărilor bilaterale în tratamentul bolilor oncologice, procedurile chirurgicale, bolile cardiovasculare, schimbul de experienţe în privinţa donării şi transplantării organelor, precum şi în domeniul bolilor rare.

În numele Guvernului Provincial, Protocolul a fost semnat de dr. Zoran Gojković, secretar provincial pentru Sănătate, care a accentuat că acest document prevede şi schimbul de cele mai bune practici şi informaţii în legătură cu legislaţia, strategiile, programele, planurile autoritălor regionale şi naţionale în domeniul dezvoltării în continuare a tratamentelor şi ocrotirii primare a sănătăţii, iar un aspect special va fi viitoarea colaborare în ceea ce priveşte schimburile reciproce de experienţe între medicii şi specialiştii din Ungaria şi P.A. Voivodina.

George SUBU

libertatea.rs

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.