EMANOIL GOJDU (1802-1870)

În data calendaristica de duminica, 9 februarie 2020, se vor împlini 218 ani de la nașterea lui Emanoil Gojdu. Evenimentul de mare bucurie se petrecea în casa unei familii modeste de aromâni ortodocși din Oradea Bihoreana. Iar fiul lor, când va ajunge mare ?i tare, avea sa devina un eminent om politic, jurist și înflăcărat patriot român ?i ardelean. După încheierea studiilor primare, gimnaziale și liceale în așezarea sa natala, precum și la Pojony (Bratislava de astăzi), el va frecventa cursurile facultăților de drept din Budapesta și Viena, după care în anul 1824 se va stabilii definitiv în capitala Ungariei. Aici va profesa, cu mare succes financiar și umanitar, avocatura și notariatul, iar în aceasta calitate, precum și în cea de parlamentar îi va sprijinii, în mod deosebit, pe românii trăitori între granițele Imperiului Habsburgic. Cu timpul, strângând o însemnata avere imobiliara și în bani, în data de 4 noiembrie 1869 va întocmi un act testamentar prin care își va lăsa întreaga agoniseală „acelei părți a națiunii române din Ungaria și Transilvania care aparține la confesiunea orientala ortodoxa”, pentru acordarea de burse studenților și ajutorarea financiara a preoților. În acest scop a fost constituita o Fundație care-i poarta numele până în zilele noastre, dar care a funcționat neîntrerupt și cu folos doar între anii 1870-1917. Printre miile de tineri români care au beneficiat de bursele fundației s-au aflat poetul Octavian Goga, întâiul Patriarh al Bisericii Ortodoxe a României Mari, toplișeanul-mureșean Miron Cristea, constructorul-inventator de avioane Traian Vuia, medicul-academician Victor Babe?, istoricul-academician Constantin Daicoviciu ?i juristul-avocat Petru Groza.
În perioada celor doua războaie mondiale, precum și în anii dintre ele, activitatea fundației de la Budapesta a fost sistata, iar apoi interzisa de autoritățile statului vecin și mereu neprietenos. Ba mai mult, după anul 1945 regimul comunist din Ungaria i-a naționalizat întregul patrimoniu, reprezentat mai ales de asa zisele „Case Gojdu”, situate în zona centrala a Budapestei, în prezent evaluate la câteva miliarde de euro. Aceasta nedreptate a continuat și după ce Ungaria, la fel ca si România, s-au desprins din lagărul comunist, refuzându-se retrocedarea patrimoniului Gojdu beneficiarului de drept. Respectiv, Mitropoliei Ortodoxe a Ardealului de la Sibiu. Și, deci, statului român. Nu numai ca nu s-a întâmplat acest lucru evident de firesc, reglementat juridic și de legislația de drept international, dar pe vremea guvernării Tăriceanu, când ministru de externe era nepatriotul Mihai Răzvan Ungureanu, cei doi au semnat un act prin care s-a cedat, în mod gratuit, patrimoniul Fundației Gujdu în favoarea statului maghiar. Nici măcar acea prevedere minima și de compromis nu este respectata: cea de a continua atribuirea de burse de studiu pentru tinerii români. Din toată imensa bogăție lăsata moștenire de juristul Emanoil Gojdu a mai rămas doar clădirea Colegiului National ce-i poarta numele din Oradea. Aceiași guvernare, avându-i printre simpatizanții și inițiatorii acelui jaf, pe făloșii intelectuali Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu și Roman Patapievici, a convenit reuniunile periodice ale guvernelor celor doua tari. Iar aceste anomalii, cu dovezi de evidenta trădare națională, continua sa se petreacă pe fundalul cedării gratuite de castele, cetăți, conace, case, școli, spitale, dispensare medicale, cămine culturale, pământuri și păduri, mine de aur și zăcăminte de petrol și gaz metan în favoarea stricătorilor de neam, de limba și de țară; vinituri înrăite, mânate de vânturi și furtuni rău prevestitoare. Câta jalnica și rușinoasă nedreptate făcută neamului românesc! Dar mai ales românilor ardeleni, creștini ortodocși și greco-catolici, urmași ai vrednicilor lor înaintași. Însa, pe care cu sârg mereu îi facem de rușine și ocara! Astfel ca nu-i de mirare ca ne-au ajuns din urma blestemele celor care au trudit și murit eroic pentru ca România sa fie nu numai rotunda, dar și mare și puternica! Acum e înghețată și tristă, copleșită de frigurile uscate ale iernii, iar la primăvară „spălata” și tot mai sărăcită de apele tulburi ale unor posibile inundații catastrofale. Măcar de-am avea, până atunci, în fruntea țării oameni vrednici, patrioți și de ispravă!. Nu precum cei de acum!. Care n-au nici un Dumnezeu!. Luat-i aminte la spusele mele, sa nu  care cumva să spuneți că n-ați știut din timp ceea ce ne așteaptă!. Tine-ți minte și luați aminte la aceste rânduri ale disperării românului ardelean și transilvan care semnează cu numele și prenumele de Ioan Vulcan-AGNITEANUL.
NOTA: În Oradea, lângă ”Biserica cu Luna”, încă se mai păstrează casa în care se năștea, în urma cu 218 ani, Emanoil Gojdu. Cel care se va stinge din viață, la Budapesta, capitala Ungariei, în data de 3 februarie 1870. De atunci au trecut 150 de ani, timp în care cei care au sechestrat averea de miliarde de euro sau de dolari americani ai Funda?iei care îi poarta numele, nici măcar atâta nu fac: sa-i așeze la căpătâiul mormântului sau o jerbă de flori adevărate și să aprindă feștila nestingătoare a unei lumânări. Și au curajul să facă o astfel de necreștinească delăsare pentru ca ei știu că dezinteresul statului Român este proverbial, iar nepatrioții guvernanți se rotesc și se îmbogățesc cu sutele!

Ioan Vulcan-Agniteanul / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.