Sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, la Pitești a fost lansat, în premieră națională, proiectul „Satul argeşean faţă în faţă cu viitorul european” care privește revitalizarea satului argeşean în Anul Centenarului

Evenimentul găzduit de Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” din Piteşti a coincis în mod fericit și cu împlinirea a 74 de ani de viaţă şi a 50 de ani de carieră publicistică pentru directorul cotidianului „Argeşul„ Mihai Golescu, președintele Filialei Argeș a UZPR. Tot cu acest prilej au fost lansate şi trei cărţi ale acestuia: „În căutarea lui Dumnezeu”, respectiv „Nordul moral” (volumele II şi III).

„Vreau să fac astăzi un cadou satului argeşean. Este important să discutăm aplicat şi să vedem ce este de făcut pentru satul care dispare, din păcate, sub ochii noştri. Cineva – autorităţi locale, autorităţi judeţene, presă, instituţii publice etc – trebuie să se implice. Este important să ne unim eforturile! Să deschidem ochii şi să vedem cum putem revitaliza satul argeşean”, a spus, în cuvântul său, Mihai Golescu. Acesta a mai arătat că, prin acest demers, doreşte să aducă la aceeaşi masă toţi factorii de decizie, inclusiv parlamentari şi primari „care în ultima vreme par să nu se mai înţeleagă.

Sala de conferinţe a Bibliotecii a fost arhiplină, la eveniment participând, printre alţii, prefectul Emilian Dragnea, subprefectul Gabriel Stoian, preşedintele Consiliului Judeţean, Dan Manu, primarul Piteştiului, Cornel Ionică, senatorii Şerban Valeca şi Cristina Stocheci, deputaţii Simona Bucura Oprescu şi Dan Bica, primari din mediul rural, consilieri locali şi judeţeni, oameni de ştiinţă şi cultură precum academicianul Gheorghe Păun şi scriitorul Dan Zamfirescu, oameni de afaceri, în frunte cu Gheorghe Badea, manager GIC, directori de instituţii deconcentrate, jurnalişti, prieteni şi admiratori. Nu în ultimul rând, ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a dat şi mai mare greutate manifestării prin prezenţa sa. Gazdă bună, ca de obicei, a fost directorul Bibliotecii, sociologul Octavian Mihail Sachelarie, iar coprezentator, ca şi în emisiunea „Subiect de presă”, a fost Cristina Munteanu, director la „Antena 1” Piteşti, post de televiziune partener al „Argeşului” în proiectul „Satul argeşean faţă în faţă cu viitorul european”. De notat că în sală s-a aflat şi Constantin Nicolescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş.

Mihai Golescu a primit cu acest prilej plachete de onoare de la prefect, preşedintele Consiliului Judeţean şi primarul Piteştiului, relatează colegii de la cotidianul „Argeșul”.

Constantin PAŞOL

jurnalist, Radio România / membru UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*