◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro26.04.2024

În numele renumelui 

O butadă uzitată pe vremea inițierii mele în culisele publicisticii, al cărei anonimat îi sporește semnificația, sună cam așa: spune adevărul și vei fi unic!
Aș vrea să parafrazez îndemnul și să spun, azi, aici, tuturor: fiți verticali și veți fi voi înșivă! 
Maestrul cuvântului Dan Constantin, în orice haină l-ar îmbrăca, egal întru rostire și scriere mereu la înălțime, este acolo, sus, întotdeauna unicat, de fiecare dată el însuși, magnific în singurătatea expresivității jurnalistice în primul rând prin verticalitate. 
Deontolog social validat de experiență, cunoștințe, fundament etic și bune intenții, domnia sa diagnostighează societatea cu har, definindu-i bolile cu precizie și optimism incurabil. Și o privește cu dragoste, căci se transformă adesea în terapeut, eu însumi, urmărindu-i incursiunile jurnalistice, mă vindec de tristețe cercetându-i luminile tămăduitoare, oricăt de pesimiste i-ar fi tratamentele. 
Sprijinitor altruist și necondiționat al breslei gazetărești pe traseele necesarelor vindecări, domnia sa a pus adesea sare pe răni orgolioase, dar a și uns cu mierea speranței, nu de puține ori, viitorimi indecise. Verbul său netemător stă de veghe împotriva invaziei substantivelor tâlhare, cu sabia oțelită a argumentelor el rezolvând adesea noduri gordiene care se încăpățânează să se arate în continuare drept noduri. 
Am urmărit și urmăresc emisiuni tv. și îmi procur gazete promițătoare, datorită prezenței domniei sale în conținutul lor. Dacă se întâmplă, totuși, ca așteptările să rămână neîmplinite, mă mângâi cu gândul că și domnia sa este un om. Ca dumneavoastră, ca mine. Ca mine, cel ce rostește aceste gânduri. Ca mine, cel mai puțin nimerit, probabil, să pronunțe numele Dan Constantin într-o asemenea atmosferă de înaltă bucurie dimpreună. Dar așa ni se poate întâmpla tuturor câteodată, să avem șansa aninării ființei de raze de lumină spre a străluci și noi, măcar puțin, măcar din când în când.
 
Firiță Carp / UZPR 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *