Cea mai mare problemă pentru un reporter este să găsească titlul cel mai potrivit cu ce vrea să spună şi în plus, să fie cumva şi un titlu şoc, să atragă atenţia. Oare care titlu se potriveşte mai bine cu evenimentele politice recente din ţara lui Lincoln, despre care vreau să scriu?:America pe înţelesul tuturor, Quo vadis America?, Un canadian despre America, Lupta pentru putere în SUA, Cine iubeşte mai mult America?, Ciudăţenia naturii umane, Efectul bumerangului?…Până la urmă, m-am oprit la titlul O democraţie americană, gândindu-mă la O tragedie americană („An American Tragedy”), cartea de succes a scriitorului comunist (s-a înscris în Partidul Comunist American în anul 1945) Theodore Dreiser, care a fost tradusă şi în limba română.
Mă voi referi în aceste rânduri, foarte pe scurt și obiectiv (așa sper, deoarece locuiesc la 20 km nord de granița Canadei cu Statele Unite, ascult la National Public Radio american ce se întâmplă, am mulți prieteni în SUA și trec des…frontiera), la meandrele democraţiei americane,cu tentativele reprezentanţilor Partidului Democrat de a pune sub acuzare (impeachment) pe preşedintele Trump şi „happy end-ul” (sfârșitul fericit) acestor acţiuni, care sunt și vor rămâne „de pomină” în istoria Statelor Unite ale Americii.
Desigur, mai toată Planeta a fost surprinsă de alegerea miliardarului Donald John Trump, candidat din partea Partidului Republican, ca cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite. Au fost surprinşi chiar şi americanii (în mare parte), deoarece „mainstream media” (MSM) – adică posturile principale de radio şi televiziune, plus revistele şi ziarele importante {90% dintre ele controlate de numai 6 (şase!) companii/proprietari, pe care candidatul Trump bine a numit-o Fake News Massmedia (fake news se traduce știri false)}, anunţau intens în timpul campaniei electorale din 2016 că Trump nu are decât 10-15% şanse să fie ales preşedinte, pe când democrata Hillary Clinton peste 85-90% (!). Se susținea că așa reieșea din sondajele de opinie. Bine gândită dezinformarea (!) – scopul era să descurajeze pe americani să voteze pentru Trump. În plus, loveau „sub centură” cu fel de fel de ştiri false – printre care cele mai „tari” – că ar fi fascist, antisemit etc., ştiindu-se că este fiu de emigrant german. Ca la comandă, s-au găsit nu mai puţin de 17 femei, care şi-au „adus aminte” că s-a comportat sexual incorectcu ele, în urmă cu zeci de ani. De ce nu s-au dus a doua zi la poliţie ? – asta s-a întrebat aproape fiecare american în gândul lui, mai puţin mass-media. A devenit clar – Trump nu era planificat de mai marii Americii, mari manipulatori ai maselor, să ajungă preşedinte. Nu era politician „de meserie” (era un outsider – străin de politică), ci un om de afaceri foarte bogat, miliardar (cum nu a mai existat pe departe niciun președinte în istoria Statelor Unite, deci mai greu de mituit și manipulat) şi,…dacă le strică „jocurile”!?Ca o paranteză, cel mai bogat președinte în istorie a fost George Washington cu aprox. 600 milioane de dolari ai zilelor noastre (2016), urmat de Thomas Jefferson (aprox. $240 de milioane) și Theodore Roosevelt cu aprox. 140 de milioane de dolari (sursa – Wikipedia).
Dar…pentru prima dată în istorie, a intervenit în „horă” o altă putere, oarecum neglijată, necontrolabilă şi neluată în seamă serios până la aceste alegeri, respectiv social media. Pentru cei care nu ştiu – este vorba de comunicarea interactivă (am subliniat interactivă ) pe internet, prin 6 reţele: Facebook, Twitter, Instagram, Snapchat, You Tube şi Vimeo. Americanii au putut comunica între ei, (Donald Trump este dependent de Twitter și cum este atacat de mass-media, lovește înapoi cu tărie) schimba idei, au putut și încă mai pot combate minciunile proliferate de mass–media şi chiar au pierdut încrederea în cei care aveau un singur obiectiv – să fie aleasă preşedintă cu orice preţ, pentru prima dată în istoria Americii, o femeie – Hillary Clinton. Încă din primele zile după alegeri, reprezentanţii Partidului Democrat, cărora nu le venea să creadă că au pierdut, fără să se consoleze cu înfrângerea evidentă pe care au suferit-o, şi-au propus să-l „doboare” pe intrusul în sistem, care a promis cu metafora „drain the swamp” – să scurgă mlaştina (Washington DC a fost fondat într-o zonă mlăştinoasă) de politicienii şi funcţionarii corupţi. Se simţeau unii vizaţi şi au intrat în panică? Foarte posibil.
Prima „găselniţă” a fost cea cu presupusa interferență ilegală a Rusiei în alegeri, în favoarea Republicanilor, respectiv a candidatului Trump. S-a presupus că guvernul rus a influenţat alegătorii americani prin contacte cu persoane implicate în campania electorală alături de candidatul Republican Trump şi prin social media. Nimeni nu a explicat clar ce interes ar fi avut Rusia ca democraţii, reprezentați de candidata H. Clinton, să nu rămână la putere în SUA, mai ales că administraţia Obama (în care Hillary Clinton a fost Secretar de stat) în anul 2010, a colaborat cu Rusia într-o afacere ciudată cu uraniu din… Canada. Donald Trump a vizitat Rusia, prima dată în 1987, apoi în 2007, iar copiii lui – Trump Junior şi Ivanka Trump (căsătorită cu Jared Corey Kushner, are 3 copii şi s-a convertit la iudaism după soţul ei), de câteva ori, însă proiectul de a construi un „Turn Trump” la Moscova s-a lovit de complicaţii şi a fost abandonat în anul 2016.
Totuşi, adversarii politici ai preşedintelui Trump, deveniţi majoritari în alegerile numite Midterm (jumătatea termenului) din 1918 în House of Representatives (Camera Reprezentanţilor, numită „House” pe scurt), nu s-au lăsat. Au iniţiat un Special Counsel Investigation (Consiliul special de investigare – counsel se mai traduce şi sfat) condus de un procuror special, pe nume Robert Mueller. Acest consiliu a lucrat intens din luna mai 2017 până în martie 2019, a cheltuit 32 de milioane de dolari, ca să se ajungă la concluzia că preşedintele Trump nu a făcut nimic criminal, care să justifice punerea sub acuzare (impeachment) şi eventuala înlăturare de la conducerea Statelor Unite ale Americii. S-a dovedit ce a susţinut preşedintele în toată acestă perioadă de timp (de foarte multe ori prin neconvenționalul Twitter): că Democraţii nu fac altceva decât witch hunt – adică vânătoare de vrăjitoare, pe banii plătitorilor de taxe. Eşec total pentru şefii Partidului Democrat, cu toate că au o majoritate clară în „House”: 232 de membri, pe când Republicanii numai 197. În total există 435 de deputaţi, conform unei legi din 1929, dar 6 nu au dreptul să voteze (unul din districtul federal Washington DC și câte unul din Porto Rico, Samoa Americană, US Virgin Islands, Mariana Islands și Guam). Cei 429 de reprezentaţi cu drept de vot, reprezintă proporţional cu numărul de locuitori, toate cele 50 de state americane cu o populaţie totală de 327 de milioane de locuitori. Doar de amuzament, fără comentarii, o mică divagație: România are 329 de deputaţi, la o populaţie de aprox. 20 de milioane de suflete și 136 de senatori, față de numai 100 cât are toată America la nivel federal?! Sau statul California (ca exemplu), are 40 de milioane de locuitori și numai 40 de senatori și 80 de deputați!?
Dar speranţelede a scăpa de inconfortabilul președinte, au revenit pe neaşteptate pentru Democrați. Un „whistleblower” – cum să traduc …fluieraş sau suflătorîn fluier (precum un arbitru) sau poate turnător, sau informator (cum este în realitate), a semnalat Democraţilor, probabil prin Agenţia Turnătorilor (că există şi aşa ceva – vedeţi mai jos) un act presupus criminal săvârşit de preşedintele Trump. Pentru cei care nu ştiu, pe scurt: aceşti „whistleblowers” – sunt în fond turnători (cum erau și în RSR), în orice domenii, protejaţi prin legea „Wistleblower Protection Act” votată în 1989. Această lege încurajează denunțătorii (în special salariaţii din organisme federale), care semnalează în secret, nereguli, discriminări rasiale, abuzuri sexuale sau fraude în locurile unde lucrează (guvern, companii, instituţii publice sau private etc.) sau chiar dacă nu lucrează în locul despre care informează şi sunt bine plătiţi pentru denunțuri; de exemplu, dacă un… fluieraş semnalează la impozite (Internal Revenue Service – IRS) că cineva a trişat şi nu şi-a plătit în întregime sau deloc impozitul, iar ca urmare, se încasează (recuperează) o sumă de bani, primeşte până la 30% din suma respectivă, inclusiv din penalizările aferente. Se vorbeşte de un astfel de fluieraș„campion”, care a primit 50 de milioane de dolari pentru fapta lui, care a fost, evident, spre binele societăţii americane. Instituţia guvernamentală care se ocupă de această categorie de americani, de informaţiile date de ei, de valorificarea acestora şi de răsplată, se numeşte U.S. Securities and Exchange Commission, este prosperă şi foarte… ocupată.
Să revin însă la „turmoil-ul” (vacarmul) din democraţia americană: turnătorul în cauză a ascultat convorbirile telefonice ale preşedintelui Trump cu preşedintele Ucrainei şi a constatat o presupusă infracţiune, pe care s-a grăbit să o raporteze şefilor Partidului Democrat, probabil prin U.S. Securities and Exchange Commission. Oare există şi spioni printre cei cu asemenea privilegii (de a asculta telefoanele, ca în fosta RSR, de exemplu), care raportează poate şi la Moscova sau în alte părți? Democraţii, majoritari în House of Representatives, prin şefa lor pe nume Nancy Pellocy (care are meritul recunoscut că s-a opus războiului din Irak, dar a contribuit şi la anularea înțeleptei reglementarii „Don’t ask, don’t tell” (Nu spune, nu întreba), care îi proteja în sens bun pe LGBT ) bucuroşi peste măsură, au început procedurile de impiechment (punere sub acuzare) pe 24 septembrie 2019, care nu au fost ţinute secrete. Toţi americanii au aflat (prin mijloacele mass-media) cât de grav abuz de putere a făcut Preşedintele, abuz interpretat în felurite chipuri, cu referiri la Constituţie, cu sofisme şi chichiţe avocăţeşti. Pe 18 decembrie, după intense dezbateri, audieri de martori etc., în sfârşit, s-au supus la vot în „House” (camera inferioară a Congresului) două capete de acuzare:
- Că preşedintele Trump a făcut abuz de putere prin discuţia telefonică cu preşedintele Ucrainei Volodymyr Zelensky, în care a cerut anchetarea afacerilor fostului vicepreşedinte Joe Biden, ba chiar că ar fi blocat ajutorul militar pentru Ucraina până la terminarea anchetei. S-a sugerat că a vrut să investigheze și să demaşte corupţia, conflictul de interes (Hunter Biden, fiul cam rătăcit al vicepreşedintelui a ocupat de la distanţă un post fictiv, bine plătit, în compania de stat ucraineană de gaze Holdings) nu spre binele Americii, ci al lui personal. Demascându-se afacerile presupuse necinstite ale lui Biden, potenţial candidat la preşedenţia USA (a ieșit pe locul 4 la preferințele alegătorilor democrați din statul Iowa), arfi urmărit să-şi mărească şansele de a câştiga alegerile din noiembrie, 2020.
- Că preşedintele Trump a obstrucţionat Congresul, necolaborând cu acuzatorii din Comisiade impeachment (acuzare) considerând că nu era cazul, deoarece nu a făcut nimic ilegal prin discuţia în cauză şi prin atitudinea pe care a avut-o faţă de Ucraina. A susţinut că nu şi-a făcut decât datoria şi s-a ţinut de promisiunea electorală, că va combate corupţia. Evident, la ambele acuzații, am prezentat foarte pe scurt și punctele de vedere sau argumentele apărării președintelui. Dosarul de acuzare a conținut 658 de pagini !
Cum era de aşteptat, Democraţii, majoritari în „House” (repet) au câștigat (articolul 1 cu 230 pentru şi 197 contra, iar art. 2 cu 229 la 198) dreptul de a continua acţiunea de punere sub acuzare (impiechment) şi pasul următor a fost să trimită cazul la Camera superioară a Congresului, adică la Senat, unde Republicanii însă deţin majoritatea.
În sfârşit, ar fi multe de spus, acest subiect este vast, dar să fac „the long story short” ( să scurtez povestea): În Senat, procesul de impeachment al preşedintelui Trump a început pe 16 ianuarie 2020, iar pe 21 ianuarie s-a votat împotriva adoptării a 11 amendamente propuse de Democraţi, printre care aducerea de noi martori, ce iniţial nu le-a convenit, să nu iasă la suprafaţă detalii despre afacerile familiei Biden în Ucraina și chiar în China. Evident, ar fi avut timp suficient la dispoziţie să prezinte Senatului dosarul cât mai complet, de ce nu au facut-o? Au urmat prezentările de argumente ale acuzării (22-24 ianuarie) şi ale apărării (25-28 ianuarie), iar pe 5 februarie cei 100 de senatori (câţi are Senatul federal american – relativ mica Românie are 136!, repet) au votat ca preşedintele Trump să fie achitat de ambele acuzaţii. Ar fi trebuit o majoritate covârşitoare de două treimi, pentru a se lua o decizie de acuzare – aşa sunt regulile pentru astfel de cazuri. Deci, mult zgomot pentru nimic, cum se spune, dar nu chiar pentru nimic. Democraţii ştiau că nu au şanse să doboare preşedintele, dar au încercat să-i scadă şansele de a fi reales în noiembrie. Rezultatul a fost invers, popularitatea celui de-al 45-lea locuitor al Casei Albe a crescut, dovadă că americanii s-au cam săturat de jocurile politice şi iau în seamă rezultatele bune ale administraţiei Trump, care sunt peste aşteptări – economia s-a redresat spectaculos, şomajul este cel mai redus din ultimii 50 de ani, criminalitatea a scăzut, valurile de imigranţi ilegali s-au redus (şi drogurile pe care le aduceau), tratatele dezavantajoase pentru America au fost revizuite, birocraţia şi frânele puse de fel de fel de reglementări au fost reduse etc. etc. Sloganul candidatului Trump în timpul campaniei electorale din 2016, respectiv Make America GreatAgain (Să facem America grozavă din nou ) folosit și de Ronald Regan în campania electorală din 1980 și de Bill Clinton în 1992, a început să facă sens din nou. Am simțit un „suflu” de înnoire peste America, în recentele mele călătorii în țara lui Uncle Sam (poreclă care a dăinuit încă din 1813 !).
Mai sunt aproape 10 luni până la alegeri. Incă nu se știe cine va fi candidatul la președenție din partea Partidului Democrat și dacă va avea șanse să-l învingă pe președintele Trump. Până în prezent, numai statul Iowa si-a clarificat preferința: pe locul întâi a ieșit fostul locotenent în armata SUA și fost primar al orașelului South Bend din statul Indiana (nu departe de Forth Wayne, unde am fost de zeci de ori), pe nume Peter Buttigieg, căsătorit cu domnul (ați înțeles bine) Chasten Buttigieg. Pe locul doi a ieșit democratul de stânga (socialist) Bernie Sanders (care va împlini 80 de ani în 2021- a încercat să candideze și în 2016 în locul lui H. Clinton), pe locul 3 a ieșit Elizabeth Warren(din Cambridge, Massachusetts, fostă profesoară universitară, este senatoare federală din anul 2013 și fostă republicană pâna în anul 1996) iar pe locul 4 a ieșit fostul vice-președinte pe timpul lui Obama, Joe Biden (cum am spus mai sus). În prezent, sunt în curs dezbaterile în cadrul conferinței „Democratic Primary” din statul New Hampshire, unde se prevede că Bernie Sanders va trece pe primul loc, restul ordinii rămânând aceeși ca în Iowa. Urmează întâlniri ale democraților (numite „Primaries” – Primare) în toate statele, iar în luna iunie vom afla cine îl va înfrunta pe actualul președinte. Fostul primar al orașului New York, miliardarul Michael Bloomberg {l-a urmat la primărie pe simpaticul fost primar Rudy Giuliani (care este în prezent este avocatul personal al președintelui), pe care l-am întâlnit odată în avion spre București, ba chiar am stat și de vorbă)} a anunțat intenția de a intra în cursa pentru candidatură, dar nu a apărut încă la „Primaries”. Timpul nu e trecut. Dacă Peter Buttigieg se va menține pe primele locuri, va deveni candidatul democrat la funcția supremă și chiar va câștiga alegerile, în loc de „First Lady” (Prima Doamnă) America va avea pentru prima dată în istorie, Primul Domn în patul președintelui ! Vom trăi și vom vedea. Quo vadis America?
Alexandru Cetăţeanu/Montréal, Canada