default-logo

„Nu am luat banii pentru că nu i-am muncit eu”

Către sfârșitul verii, am scris despre „fetițele cu chibrituri” din incinta marilor magazine Kaufland ori Carrefour. Vă mai amintiți povestea lui Andersen? O biată copilă era trimisă, în toiul iernii, să vândă chibrituri la colțul străzii. Nu cumpăra nimeni. N-având curaj să se întoarcă acasă fără barem o cutie vândută, a rămas în frig și-n noapte să aștepte cumpărătorul salvator. Într-un târziu, învinsă de ger, a cutezat să aprindă un chibrit, barem să simtă o clipită adierea căldurii…

Plină țara de fetițe cu chibrituri. Și nu le vedem! În afara finalului trist, care a stors lacrimi atâtor generații, povestea lui Andersen li se potrivește mănușă. Iată-le, în veacul XXI, păpuși-santinelă postate caraulă la răscrucile dintre rafturile de la Kaufland, Carrefour, Billa, Auchan… Fie că te invită să guști gratis microscopice porții din bucate minune care, altfel, costă nu știu cât (plus, obligatoriu, 99 de bani), fie că-ți taie calea spre a-ți înmâna reclame ce le arunci înainte de a le citi, fie că-ți oferă ziare greu vandabile – toate arborează același zâmbet fals, umil și stingherit. Firma le îmbracă „haios” (în preajma anului nou arborează scufie roșie și devin „Crăciunițe”…); stau în picioare ore în șir pentru nu știu ce amărâtă retribuție, că-s plătite, cu siguranță, „la bucată”: fiind minore, n-au riguros contract de muncă, așa că, probabil, n-au parte nici de bietul salariu minim pe economie. Nu cred că vreo mamă ce-și împinge căruciorul cu cumpărături prin preajma odraslei postată țeapăn „la locul de muncă” încearcă vreo fărâmă de mândrie: „iat-o, admirați-o, asta-i fata mea!” Aș zice mai degrabă că dimpotrivă, familia, pentru care și bruma de bănuți astfel adunați contează, ocolește magazinul cu pricina. Deși, la urma urmei, nici o muncă nu-i de rușine (românii mai au mult până vor accepta ideea!) și a încuraja tinerimea să se încadreze unde și cum izbutește ține de-o mentalitate veche și sănătoasă.

Mă-ntreb, însă, ce văd ele atunci când aprind chibritul imaginației: desigur, nu numaidecât sufragerii calde și mese pantagruelice. Poate, mai degrabă, primesc aplauze în lumina reflectoarelor pe scena unui mare teatru ori se plimbă în ținută de gală pe nu știu ce Rivieră sau, mai simplu și mai terestru, se închipuie împingând ele însele cărucioare vârfuite cu bunătăți scumpe în magazinul cu pricina. Cale lungă de la vis la realitate, dar, nu-i așa, vorba chinezilor, fiecare drum lung începe cu un prim pas. Au de făcut față și măruntelor șicane care, credem, nu credem, întunecă viața oricui și oriunde. O biată vânzătoare de gazete din parcarea unui Kaufland (cumpăram cu toții, spre a-i putea face uitat restul) era bine știută datorită zâmbetului vesel și sincer arborat non-stop cu adevărată și senină inconștiență. Îmbrăcată ca vai de ea, dar totdeauna curat și îngrijit, slabă ca o arătare, nu uita să ne ureze, indiferent de ziua săptămânii, „sănătate și un vichend plăcut!” Am redescoperit-o pe Ana-Maria Manole în parcarea unui Carrefour, tocmai la periferia orașului, unde, cu siguranță, nu mai are nici pe departe amărâtul dever de altădată. N-a vrut să-mi spună de ce a trebuit să plece de la fostul „loc de muncă”, dar bănui că și-n universul ignorat al parcărilor funcționează adversități, ierarhii și brutale reguli ale locului. A izgonit-o cineva, a trebuit să se aciueze unde și cum a putut. Într-o miercuri, mi-a înmânat ziarul pe care, de fapt, îl aveam, și mi-a urat, ca totdeauna, „vichend plăcut”. Era fericită că și-a regăsit unul dintre clienții de altădată…

 Tot ea, peste câteva zile, avea să ofere Iașilor o monumentală lecție de cinste și onorabilitate: a găsit, în parcare, un portofel cu 20.000 de euro, pe care l-a dus a doua zi, luni, la Poliție! O femeie de 64 de ani din comuna Holboca își pierduse borseta în care se aflau cei 20.000 de euro tocmai cumpărați de la o Casă de schimb – probabil, bani munciți în străinătate. Crezând că i-a fost furată, a reclamat disperată la Poliție. Și a început cercetarea înregistrărilor video – caută în carul cu fân: la Carrefour, de-a lungul unei zile, se perindă mii și mii de cumpărători, iar portofelul îl găsise Ana-Maria. Declarația ei la Poliție: „Am văzut borseta, m-am uitat la ea și am observat o groază de bani acolo. Luni am dus-o la Poliție, iar acolo m-au felicitat. Femeia care i-a pierdut m-a luat în brațe. Nu am luat banii pentru că știam că nu i-am muncit eu.” Așa-i că pare stranie declarația fetei într-o țară în care-s călărite în nesimțire și cu obrăznicie mormane de bani nemunciți? Dacă doriți să întâlniți „fetița cu chibrituri”, pe ploaie, pe ger, de dimineață până seara, o găsiți în parcarea de la Carrefour „Era”. O să vă ofere un ziar. Pentru ea, va însemna mult leuțul lăsat în plus: îl consideră – și are dreptate! – ban muncit. Ce lecție ne-a dat fata cu chibrituri!

monitorulsv.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.