Mânăstirea ”Sfântul Ioan Rusul”, jud. Giurgiu

 Dacă veți ajunge vreodată în județul Giurgiu, v-aș recomanda să vă faceți timp pentru a vizita Mânăstirea ”Sfântul Ioan Rusul”, un lăcaș de cult unic, poate, în lume, situat în apropierea localității Slobozia, o manifestare a harului divin în zvâcniri de inteligență și creativitate umană.

Având în vedere că Sfântul Ioan Rusul  este mai puțin cunoscut în România, câteva date despre viața și faptele lui se impun a fi menționate.

S-a născut în Rusia, în anul 1690, a fost soldat în Armata Imperiului Țarist în timpul Războiului Ruso-Turc, luat prizonier de tătari, vândut unui agă turc, eparh în Procopie, Asia Mică. Adus aici de stăpânul său, Ioan Rusul a devenit îngrijtor de animale.

 I-a impresionat  pe agă și pe ceilalți locuitori prin tăria cu care a suportat batjocurile și chinurile l-a care a fost supus, deoarece a refuzat convertirea la religia musulmană, prin supliciul vieții zilnice autoasumat în numele dragostei față de Hristos, minunile pe care le-a săvârșit și care i-au atras denumirea de ”sfânt” încă din timpul vieții. S-a stins din viață în anul 1730 în localitatea Ürgüp din Turcia. Despre moaștele sale se spune că au fost incendiate și nu au ars. Documentele vorbesc despre vindecarea miraculoasă a unor bolnavi de către acest sfânt. Cum s-a ajuns însă ca o mânăstire din România să îi poarte numele?

Complexul monahal ”Sfântul Ioan Rusul” își are începutul în anul 2008 și se datorează unei vizite pe care părintele Ambrozie, episcopul Giurgiului,  a făcut-o la Biserica ”Sfântul Ioan Rusul”, în localitatea Procopie, Insula Evvia din Grecia, construită în anul 1951, unde se află moaștele acestuia. Starețul mânăstirii era nemulțumit, deoarece cu 2 zile în urmă când a schimbat veșmintele sfântului o părticică s-a desprins din trupul acestuia.

 A oferit-o părintelui Ambrozie cu recomandarea de a o duce în România.

 A fost adusă la Giurgiu și au încercat să o împartă între două biserici, dar era foarte mică și nu mai putea fi fragmentată. Având în vedere că Ioan Rusul este un sfânt militar, părintele Ambrozie și alți preoți români au hotărât să transforme o unitate militară dezafectată a Poliției de Frontieră Giurgiu, din apropierea localității Slobozia în mânăstire în care să fie depusă și părticica din trupul acestuia, primită în dar pentru poporul român de la mânăstirea omonimă din Insula Evia.

Intrarea în spațiul mânăstirii se face pe o poartă sculptată în lemn și pe un drum printr-o pădure de stejar în care se mai păstrează încă urmele a ceea ce a fost un spațiu militar, biutele, ”movile de pământ folosite pentru tir”. Pătrunderea într-un spațiu sacru este deja semnalată de troițele aflate pe marginea drumului.

Clădirile exterioare au fost păstrate și unele din ele au primit folosință religioasă.

 Pe locul unde s-a aflat depozitul de muniție, situat sub pământ, a fost amenajată Bisericuța ”Sfântul Ioan Rusul” pentru sănătatea și mântuirea oamenilor. La exterior pe un perete se află  icoane în mozaic, printre care și cea a sfântului. Se coboară pe o scară la capătul căreia este expusă macheta mânăstirii, susținută de Sfântul Ierarh Nectarie și de Sfântul Ioan Rusul. Catapeteasma bisericii este din lemn de stejar, sculptat foarte fin cu motive vegetale, din care nu lipsesc strugurele și florile.

În biserică, într-o raclă sunt păstrate fragmente de moaște ale Sfântului Ioan Rusul și ale altor sfinți. Deasupra ei se află icoana sfântului. Pe alt perete, pictura unui alt sfânt războinic, Ștefan cel Mare purtând în mâini macheta mânăstirii. Bisericuța se remarcă și prin prezența în ea a unor icoane foarte vechi.

 Un alt lăcaș religios, existent în acest complex monahal este altarul de vară, deschis, un amestec de arhitectură românească tradițională, pictură religioasă și respect pentru istoria națională. 

În partea din față, la exterior sunt expuse trei cocarde cu Tricolor și stema României în mijloc, icoanele pictate ale Maicii Domnului, lui Iisus Hristos,  Sfintei Xenia de la Sankt Petersburg și Sfântului Ioan Rusul.

 În altar se află icoanele Sfinților Petru și Pavel, cât și ale sfinților clarvăzători sau luptători: Constantin și Elena, Eftimie cel Mare, Dimitrie și Gheorghe.

Primul element care te întâmpină însă la intrarea în acest paradis monahal este biserica cea nouă, sfințită în anul 2016, cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfânta Cuvioasă Xenia. Este construită în stil maramureșean, cu fundament de piatră, pereți de scândură, acoperiș de șindrilă, o singură turlă ce se înalță zveltă spre cer. Privită din exterior pare o casă modestă de țară sau o cabană. Dacă nu ar fi turla, nu ți-ai putea da seama că este un lăcaș de cult religios. În pridvor, de-o parte și de alta a ușii de la intrare, sunt pictate cele două scene biblice, antagonice, raiul și iadul.

 Focul roșu al iadului îți izbește puternic privirea ca un avertisment pentru o viață trăită după precepte morale.

Interiorul te introduce într-o adevărată minune picturală, realizată în stil popular. Atât  pereții, cât și cupola de formă semicirculară îți încântă privirea cu o abundență de flori, păsări și sfinți, etajate, în culori vii, pline de viață și frumusețe paradisiacă. Ca și la Mânăstirea Comana, cultul religios se împletește cu cel al strămoșilor. La intrare, pe lângă portretele Preafericitului Părinte Daniel și ale episcopului Ambrozie, poate fi privită o galerie de portrete ale domnitorilor români: Basarab I, Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Radu cel Mare, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Matei Basarab.

Într-o altă clădire dezafectată a fost amenajată trapeza mânăstirii unde grație priceperii și ospitalității soborului monahal, poți beneficia de un binecuvântat meniu mânăstiresc.

Curtea mânăstirii este și ea o oază de lumină și frumusețe, de coexistență a sacrului cu profanul. Flori de sezon îți încântă ochiul de-a lungul aleii care duce spre biserica cea nouă, ghivece cu mușcate roșii atârnă în pridvoare sau la streșine, pe verdele ierbii, o cruce de flori, un mormânt acoperit de flori are la capăt o cruce din lemn ce îl înfățișează pe Iisus răstignit.  Lângă o cișmea un citat din ”Cărțile sfinte” îți amintește că bând din apa vieții care este credința în Iisus, poți dobândi viața veșnică: ”Oricine bea din aceasta va înseta iarăși. Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da eu se va face îl el izvor de apă care curge spre viața veșnică.”  (Ioan, IV, 13-14)

Ineditul Mânăstirii ”Sfântul Ioan Rusul” de la Giurgiu este dat, în primul rând, de faptul că a fost construită pe locul unei unități militare dezafectate, ca un triumf al păcii asupra războiului, al vieții asupra morții, al luminii asupra întunericului, dar și de originalitatea amenajării, a picturii și arhitecturii, a sacralizării profanului, a împletirii dragostei față de Dumnezeu cu cea față de patrie.

 

Elena TRIFAN / UZPR     

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.