Frica – mod de întrebuințare

​​​​​​​Frica, la fel cu credința și moartea, nu se negociază și nici nu se supune decretelor stării de urgență.

Specialiștii susțin că 90% din fricile oamenilor sînt imaginare și doar 10% sînt reale. Procentele pot fi discutabile, dar e cert că fricile imaginare sînt substanțial mai numeroase decît cele generate de realitate. Și tot ei spun, în cea mai mare parte psihologi și antropologi, că cele mai multe din fricile adulților își au originea în copilărie. Cea mai cuprinzătoare este frica de ziua de mîine, de aceea ne și încurajează cei din jurul nostru cu predicții de genul „noaptea e un bun sfetnic“ sau „și mîine va fi o zi.“ Frica de boală, frica de un cutremur devastator, frica de a fi judecat de către ceilalți (președintele Iohannis tocmai a retras Spitalului Județean de Urgență Suceava, focarul infectării cu COVID-19, Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler conferit anul trecut), frica de a rămîne singuri pe lume, pe care nu o poartă cu ei doar bătrînii, frica de a merge la medic pentru a nu afla un verdict necruțător, frica să nu ne fie frică, toate acestea și, desigur, frica de moarte ne locuiesc și ne devorează la momentul potrivit.

Bolile psihice și, în mod special, depresiile, sînt deseori efecte ale fricii imaginare, nedefinite, necauzate de nimic și care se abat asupra persoanelor firave sau, dimpotrivă, asupra coloșilor ce imaginează o realitate care nu poartă încă un nume. Mă refer aici la marii artiști ai tuturor timpurilor – aceste teribile întîmplări schizoide ale nașterii –, la aceia care trăiesc aparentul paradox cîtă luciditate, atîta dramă versus cîtă imaginație, atîta dramă.

Există o categorie de suboameni, borfașii, care nu sînt atinși de depresii sau de alte boli psihice, mai puțin mitomania, pentru că de la cei care fură un portofel în autobuz pînă la gulerele albe care dau tunuri de milioane de euro, toți operează cu o frică reală, aceea a cătușelor și a celulei. Cum își țin în frîu frica borfașii de toate speciile, de la interlopi la politicieni, bancheri, funcționari, inspectori, directori din toate domeniile, profesori, medici, polițiști, preoți? Răspunsul e unul singur: prin zornăitul stăruitor al arginților. Iar cînd arginții sînt atît de mulți încît nu le mai știu numărul, prin setea bolnavă de putere a acestor purtători ai virusului dezumanizării.

Numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 în lume a depășit un milion, iar numărul morților a trecut de cincizeci de mii. Un sfert din cei infectați sînt înregistrați în SUA. Nu știm cîte vieți vor mai fi puse în pericol de acum pînă nu se știe cînd și cîți vom mai muri dintre noi. Dar știm că cei infectați cu virusul dezumanizării este de ordinul sutelor de milioane. Și că viețile nu le sînt puse în pericol, pentru că ei sînt viii morți ai planetei. În România, pe lîngă indivizii de ordinul zecilor de mii care stau pe milioane de euro și nu donează un cent spitalelor, bătrînilor neajutorați, persoanelor cu dizabilități, copiilor rămași orfani în urma dezastrului provocat de virusul care ucide, sînt și persoane, companii sau universități care au venit în sprijinul vieții prin donații în special către spitale, unde lipsa echipamentului de protecție este de multe ori cauzatoare de moarte. Racilele din sistemul nostru medical nu se regăsesc însă doar în lipsa mănușilor și a măștilor de protecție – de altfel, lipsa acestora este cauzată și de obiceiul împămîntenit al cadrelor medicale, în special al asistenților medicali și al infirmierelor, de a fura din spitale de la banalele feșe ori firul de cusut inciziile bolnavilor pînă la instrumente chirurgicale și aparatură casate de administrație pentru clienții lor înainte de termen, deși sînt perfect funcționale.   

Aburul subțire al morții

Cine nu a ținut în palma lui palma tăcută a celui care va muri, rugîndu-se în toată ființa ca moartea să-i mai dea un răgaz neputinței de a-și gestiona frica, cine nu a văzut chipul muribundului împietrind în ultima suflare a vieții – de ce oare unele chipuri ale sfîrșitului sînt mai senine și mai tinere decît vîrsta celui care a fost om viu? –,  cine nu a trăit moartea împreună cu cel care îi va schimba implacabil de acum încolo ordinea sufletului de zi cu zi, va înțelege el oare catastrofele din spitalele noastre și din întreaga lume cuprinsă de frică? Dar cei care au trăit istoria unor morți anunțate?

Continuare pe dw.com

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.