Provocările din Postul Paștelui

            Lung și anevoios este drumul spre desăvârșirea sufletului omenesc încarcerat în ispititoarele griji omenești. Atenția noastră este îndreptată în cea mai mare parte a existenței noastre spre atracțiile acestei lumi efemere. Prea puțin ne preocupăm de bogăția noastră spirituală, de acumularea de fapte bune atât de necesare pentru mântuirea sufletului. Ne complacem în cele mai atractive ispite pământene, fără să ne gândim că într-o bună zi vom părăsi această lume, iar „marile noastre realizări” materiale vor rămâne, cum se spune, pradă hoților, putreziciunii și deșertăciunii. Trebuie să muncim, să fim harnici, să construim, dar iubirea noastră sufletească să fie dăruită în permanență lui Dumnezeu și nu averii pământești. În timpul vieții avem mereu impresia că nu vom muri niciodată și ne bucurăm din preaplinul veniturilor noastre, fără ne gândim la semenii noștri: „goi, flămânzi, însetați, întemnițați sau bolnavi”. Suntem de multe ori egoiști și facem orice să alinăm poftele acestui trup de lut, în care scânteia divină sălășluiește preț de câțiva ani.

            Este cât se poate de adevărat faptul că ne trebuie timp și experiență de viață până să înțelegem ce înseamnă postul, pe care-l regăsim înaintea marilor sărbători creștine, dar și în cursul fiecărei săptămâni de peste an. Preoții ne spun în predicile lor, de multe ori, că postul a fost instituit pentru prima dată de bunul Dumnezeu, în momentul în care i-a poruncit lui Adam să nu mănânce din „pomul vieții” existent în mijlocul Grădinii Raiului. Ispita Răului a fost însă mai puternică, iar Adam s-a lăsat influențat de Eva. Cunoaștem cu toți această „poveste” și știm foarte bine ceea ce a urmat după aceea, când protopărinții noștri au fost izgoniți din Rai. Se spune că mare durere și multe lacrimi au curs din ochii lui Adam și Eva, care au stat la porțile Raiului timp de 40 de zile, în speranța că vor fi iertați de bunul Dumnezeu. Din păcate, ei singuri s-au așezat în afara legii, și-au căzut în această dimensiune a existenței pământene, iar reîntoarcerea ACASĂ nu se poate produce decât prin moarte, prin fapte bune născute din Iubire… Doamne, cât mister și câtă taină există în această pedeapsă a izgonirii din Rai a Omului…Observăm slăbiciunea lui Adam și a Evei, când poftele trupului au îngenuncheat măreția Luminii spiritului omenesc de forțele Întunericului. Așa suntem noi, oamenii, chiar și în zilele noastre, niciodată nu suntem mulțumiți. Suntem ca niște copii, ușor influențabili, de forțele nevăzute ale Răului, care încearcă mereu să destabilizeze armonia noastră interioară a credinței în Dumnezeu. Drama din sufletul omului se petrece în momentul în care acesta conștientizează faptul că a căzut în ispită, iar procesele de conștiință atârnă greu de sufletul hărțuit al omului, „ca niște pietre de moară”. Diavolul ne îndeamnă să facem rău și ni se pare că este bun cu noi, dar nu trebuie să facem ce ne îndeamnă el! Avem această Putere dată de Dumnezeu, de a face bine sau de a face rău! Trebuie să luptăm împotriva provocărilor cu armele învățăturilor creștine și să avem tăria de a spune NU, propriei noastre conștiințe, în acele clipe de luptă interioară cu noi înșine. Știm regulile morale, cunoaștem învățăturile din evangheliile apostolilor și cu toate acestea ne lăsăm uneori pradă ispitelor, care parcă mai abitir se năpustesc asupra noastră în timpul Postului. „Vrem mereu mai mult și mai mult”, dar uităm de identitatea noastră spirituală sfântă, în calitate de fii ai lui Dumnezeu. Ne plasăm câteodată, fără să vrem, în sfera ispitelor întunecate ale îngerilor decăzuți. Important este să revenim pe calea Luminii și să ne cerem iertare în fața lui Dumnezeu. Cădem în mrejele mirajului pe care ni-l afișează în fața conștiinței noastre forțele Răului.

            Nu pot uita imaginea sfântă a Mântuitorului Iisus Hristos, care a postit 40 de zile în pustiu. Nu pot uita această învățătură vie lăsată nouă, din care reiese că Fiul lui Dumnezeu a fost ispitit de Diavol. Nu pot uita percepția dăruită nouă de Iisus Hristos, prin acest exemplu viu, atât de profund și eliberator pentru noi oamenii. Prin acest post din pustiu, Iisus Hristos a dorit, în nemăsurata Lui Iubire pentru noi, să ne arate că forța Duhului Sfânt, care sălășluiește în noi, este infinit mai puternică decât pornirile și nevoile pământești ale trupului asaltat de tot felul de ispite diavolești. Așadar, cred că postul este o luptă nemaipomenită, care se dă între nevoile trupului de lut și scânteia divină nevăzută din interiorul universului nostru desprinsă din dumnezăire. Nu degeaba se spune că Împărăția lui Dumnezeu trebuie să o căutăm înlăuntrul nostru, pentru că o fărâmă din ea ne-a fost dăruită în momentul când am fost creați de bunul Dumnezeu. Nu-i bucurie mai mare decât aceea de a ne demonstra nouă înșine, prin post, prin căință, milostenie, modestie și rugăciune că putem să ne coordonăm toate acțiunile umane trupești, dacă respectăm legile lui Dumnezeu și învățăturile dăruite prin fapte, pilde și parabole nemuritoare de Fiul Său Iisus Hristos. În aceste fel, vom percepe la maximum, în permanență, Lumina Sfântă a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, care trebuie să fie prezentă mereu în sufletele noastre. Să nu o stingem niciodată prin faptele rele menite să ne îndepărteze de Calea cea Dreaptă a Reîntoarcerii acasă în Împărăția lui Dumnezeu.

Dumitru Țimerman / UZPR

 

 

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.