Recenzie la ˝Repere ale autobiografiei spirituale din spaţiul ortodox în secolele XIX şi XX: Ioan de Kronstadt, Siluan Athonitul şi Nicolae Berdiaev˝

Iuliu-Marius Morariu, Repere ale autobiografiei spirituale din spaţiul ortodox în secolele XIX şi XX: Ioan de Kronstadt, Siluan Athonitul şi Nicolae Berdiaev, Editura Lumen, Iaşi, 2019.

Tânărul, dar harnicul părinte Iuliu-Marius Morariu (ieromonahul Maxim), a reuşit deja să-şi delimiteze cu claritate arealul principal de cercetare, respectiv autobiografia spirituală. Datorită acestui şantier de cercetare a primit de curând şi titlul de doctor în teologie (momentan lucrează la al doilea doctorat, la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma). Teza lui de doctorat în teologie este acum disponibilă cititorilor, dat fiind faptul că a fost publicată într-un consistent volum la editura Lumen de la Iaşi. 

Cercetare de pionierat, după cum ţine să sublinieze în prefaţă coordonatorul ei, părintele Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei al Clujului, ea porneşte în prezentarea unui subiect ce nu a mai fost anterior adus în atenţie de către teologii ortodocşi, de la trecerea în revistă a literaturii dedicate lui de către cercetători din alte spaţii confesionale, urmată de definirea termenilor cheie, respectiv „autobiografie” şi „spirituală”. Autorul insistă asupra faptului că deşi aceştia par extrem de familiari cititorului, nu sunt cunoscuţi aşa cum ar trebui, fapt ce a generat confuzii în anumite spaţii confesionale şi a dus la clasificarea unor texte precum Instituţiile lui Calvin în rândul celor ce pot fi subsumate genului. Apoi, aspectele privitoare la istorcul acestui gen sunt dezbătute în cadrul unui capitol aparte. Autorul ţine să sublinieze aici că, deşi Confesiunile lui Augustin sunt considerate de către majoritatea cercetătorilor ca fiind primul text de autobiografie spirituală din spiritualitatea creştină, revelaţia Sfântului Apostol Pavel, atunci când este răpit „până la al treilea cer”, trebuie totuşi văzută ca început al acestuia. Apoi, evoluţia istorică a textelor din această categorie şi particularităţile pe care le au ele în cadrul fiecărui spaţiu confesional, constituie un alt subiect abordat în mod profesionist de către cercetător. 

Autobiografia spirituală din spaţiul ortodox în secolele XIX şi XX este apoi prezentată prin intermediul a trei lucrări cu valoare fundamentală, respectiv cea a Sfântului Ioan de Kronstadt, cea a Sfântului Siluan Athonitul şi cea a filosofului Nicolae Berdiaev. Autorul vorbeşte despre viaţa fiecăruia dintre cei trei, arată cum a influenţat modul lor de viaţă felul (lor) de a scrie, iar apoi prezintă aspectele mistice care pot fi regăsite aici. 

Dincolo de aspectele tehnice, ce se regăsesc cu prisosinţă şi sunt la superlativ în textul autorului prezentat, ceea ce e importat este dimensiunea practică a cercetării sale. Iuliu-Marius Morariu vorbeşte despre modul în care aceste scrieri pot oferi răspunsuri la problemele societăţii contemporane, despre tipul de discurs pe care îl propun aceste texte în raport cu cele cu care ne-a obişnuit adesea teologia de şcoală, dar şi despre modul în care prezintă un chip necenzurat al autorilor, mult mai uman, făcând parcă sfinţenia cu mult mai accesibilă. De aceea, salut apariţia acestui volum şi îl recomand cu toată căldura!

Recenzie de pr.stavr.Radu BOTIŞ

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.