Cultura politică a democrației și stilul politic în jurnalism

O cerință legică a procesului istoric de dezvoltarea democrației în țara noastră și de edificare a acestui regim politic este restructurarea profilului spiritual al societății de trecere de la fostul regim de dictatură comunistă la cel de democrație și al individului prin crearea unei culturi axată pe valorile fundamentale ale democrației.

În primul rând pornim de la o insuficiență a abordării stilului, rezultată din preluarea problematicii stilului din teoria managementului, care a dus la o unilateralizare a problemei într-un dublu sens. În primul rând, e vorba de “localizarea” problemei stilului la sfera relațiilor patroni de presă- subalterni(ziariști ), care facilitează, indubitabil, atât dezideologizarea problemei, considerând aceste relații doar un “fapt tehnic “, adică o expresie și manifestare a diviziunii muncii, cât și o alunecare spre o viziune elitist: vorbindu-se doar de stil de conducere, preocuparea  se cantonează inevitabil la elitele din presă( pentru că și când se discută stilul de muncă e vorba tot de stilul de muncă al patronului de presă sau al formatorului de opinie ). Instalarea într-o asemenea interpretare ignorează puternicile implicații ideologice ale unui astfel de demers, fiindcă unii conducători de presă sunt foști activiști PCR, sau ofițeri de Securitate.Asupra acestor implicații în literatura noastră la început de democrație s-a scris mai puțin, în schimb specialiștii sociologi s-au preocupat să dezvăluie ceea ce Reinhard Bendix definea prin conceptul de ideologii ale managementului din presa scrisă, televiziune și radio și să utilizeze acest concept, prin analogie, pentru a analiza  ideologiile politicii democratice.( Cf. Nancy Ditomaso, The Organization of Authority in the Capitaliste state, în Jurnal of Political and Military Sociology nr.2/1978, p.169-204.) În al doilea rând, e vorba de abordarea stilului doar în aspectul său individual și elementar de stil de muncă și creație. Desigur, la acest nivel, al conducerii sau managementului, stilul e subordonat metodei, iar aceasta conținutului specific al muncii de conducere.de aceea,  a concepe stilul doar la acest nivel și în această perspectivă înseamnă, vrând nevrând, a nu putea Evita anumite “capcane “metodologice “și practice, printre care a; enumera: punerea problemei stilului în dependența  exclusivă de virtuțile, aptitudinile și/sau cunoștințele ziaristului: alunecarea  spre o viziune tehnicistă, familiară mentalității tehnocratice, în care condițiile  stilului se transformă, reducționist, într-un ansamblu de norme socioculturale și socio tehnicede aici și facilitarea extrapolării în condițiile noastre a unor tipologii incompatibile cu valorile, principiile și normele culturii noastre democratice.

O modalitate fertilă pentru punerea în evidență al conținutului stilului politic în jurnalism  este corelarea stilului cu cultura politică. În această perspectivă, putem releva că stilul jurnalistic și cel politic pot fi considerate ca o trăsătură externă și vizibilă a culturii în general care stă  la baza mecanismului de promovare a ideilor democratice, politice și culturale.

   În privința conceptului, remarcăm caracterul pozitiv al unei înțelegeri structurale, integraliste a culturii și a politicii. În acest sens  este notabilă precizarea  lui Pye- pe urmele lui Gabriel Almond- că în orice system politic active există un domeniu subiectiv ordonat care confer sens orânduirii democratice, disciplină organelor de presă și relevanță social actelor individuale, așa cum scrie Lucian W Pye în Political Culture and Politicat Development, Princeton, 1965, p.7.

  Stilul politic al unui jurnalist nu este pur și simplu  realizarea adecvată a normelor și valorilor unui sistem sau al redacției din care face parte, ci mai degrabă talentul și trăsătura individuală a unui comportament ce luminează contribuția individuală a unor ziariști.

            În concluzia acestor sumare considerații că problemele stilului politic al unui jurnalist au o deosebită relevanță teoretică, talent, și înțelegere ideologică, inclusiv înțelegerea aspectelor teoretice și praxiologice, empirice și normative, constructive și critic-ideologice.

  Al.Florin Țene / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.