Presa, „autonomia ținutului secuiesc” și „a da Ardealul ungurilor”

Posted On 06 mai 2020
By :
Tag:

Înfierbântarea națională pe care a generat-o gafa de proporții a PSD, care a lăsat să treacă fără obstacole prin Camera Deputaților, până la aprobare tacită, cererea UDMR de autonomie pentru așa-numitul „ținut secuiesc”, a fost bine stimulată de ieșirea atipică a președintelui Iohannis, care a vorbit pe șleau, de la înălțimea celei mai înalte funcții în stat, despre „a da Ardealul ungurilor”. De către opozanții politici, firește. 

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, ca reprezentant-etalon al presei, își face datoria de a atrage atenția că toată această polemică, cu certe accente electorale, precum și ecourile ei, care merg într-un spectru larg, de la imagine internațională la zgândărirea unei teme extrem de sensibile pentru poporul român, au în istoric atitudini mult mai grave ale politicienilor români, din toate epocile și din întreg spectrul doctrinar, pe această temă, și o inacceptabilă indiferență față de interesul națiunii române, nepăsare și socoteli mărunte care durează de 30 de ani. În acest context, poate fi relevant ceea ce NU face clasa politică din România pentru a susține românii din Transilvania, de la faptul că zona Harghita-Covasna-Mureș este una dintre cele mai sărace din țară din perspectiva alocărilor bugetare sau a venitului cetățenilor, până la echilibrarea extinderii masive a sprijinului financiar care vine în valuri, necontenit, dinspre Ungaria, către comunitatea de maghiari de pe teritoriul României. 

Câteva exemple pot fi relevante. În timp ce mass-media în limba română, vector crucial de propagare în rândul populației a informațiilor, analizelor și politicilor sociale, sunt într-un declin accentuat, pe care nu îl „deranjează” niciun politician, Guvernul de la Budapesta a finanțat în anul 2019 cu aproape două miliarde de forinți (circa șase milioane de euro) un ONG numit Transylvanian Media Space Association (Erdélyi Médiatér Egyesület), bani cu ajutorul cărora, după cum arată datele portalului de investigații PressOne, „s-au cumpărat acțiuni la entități media de limbă maghiară din Transilvania. În termeni concreți, presa de limbă maghiară din Transilvania este acum dependentă de banii care provin de la Viktor Orban”, notează raportul. Demn de menționat este faptul că „posturile de radio au fost achiziționate de la oameni de afaceri loiali UDMR, iar acum sunt sub controlul FIDESZ”, puncteză sociologul Tamás Kiss, de la Institutul pentru Studierea Minorităților Naționale, citat de emerging-europe.com.  În esență, dată fiind importanța presei de vector de răspândire a informației, este lesne de imaginat puterea pe care o dezvoltă, prin finanțare la lumina zilei, cu largul concurs… prin neparticipare al clasei politice din România, mesajele Guvernului de la Budapesta. Toate acestea în timp ce intervenția tot mai puternică a Ungariei în Transilvania contrastează total cu politica adoptată de Guvernul Viktor Orban în propria țară, unde a dispus un control drastic al ONG cu finanțare străină… Per ansamblu, în Ungaria funcționează, potrivit Minsietrului Român de Externe, două ziare românești, o emisiune radiofonică de două ore în limba română și una de televiziune de… 26 de minute. Prin comparație, presa de limba maghiară are în România, potrivit dri.gov.ro, trei ziare centrale, opt publicații județene, patru săptămânale politice, șapte reviste culturale, 25 de edituri, o televiziune națională dedicată comunității maghiare, posturi de radio… O adevărată armată de propagare maghiară, în fața căreia nu doar presa românească din țara vecină abia supraviețuiește, dar este lăsată să sucombe în liniște și presa… de limbă română din Transilvania.

Despre modul în care, într-un fel sau altul, Ardealul este deja aproape „dat” de-a binelea, se poate argumenta prin reacția Ministerului Român de Externe la programul prin care Guvernul de la Budapesta investește zeci de milioane de euro în fermierii din Transilvania. MAE susținea, în anul 2019, că „a atras atenția” Ungariei, arătând că „acordarea de asistență economică depășește sfera tratamentului preferențial care poate fi oferit de către un stat pentru minoritatea sa înrudită de pe teritoriul altui stat, conform standardelor acceptate la nivel internațional”, potrivit G4Media.ro. Poziția Ministerului de Externe venea la câteva zile după ce Péter Szijjártó, ministrul maghiar de Externe, anunța că Guvernul Ungariei va extinde în aproape tot vestul României așa-numitul „program de dezvoltare economică transilvăneană”, care până acum se derulase doar în Ținutul Secuiesc. Proiectul, derulat cu banii statului maghiar, este gestionat de o fundație din Ungaria, care canalizează milioane de euro către fermierii din Transilvania printr-un program practic inaccesibil potențialilor beneficiari care… nu cunosc limba maghiară. La acest capitol trebuie amintit faptul că despre un astfel de plan de achiziționare masivă de către cetățenii ungari de pământ în Transilvania se știa la București încă din anul 2014, din declarația lui Szabo Jozsef, atașat al Ambasadei Ungariei, care dăduse un interviu presei – de limbă maghiară – din România. Câțiva ani mai târziu, printre alții, Mészáros Lőrinc, apropiat al premierului Viktor Orban devenea fericitul proprietar al 1.290 de hectare de teren arabil în Marghita, pământ fertil, românesc, achiziționat după toate regulile de la o firmă… olandeză, Farmland Development SRL, fondată în anul 2015 cu un capital de… 200 de lei și care imediat a început să achiziționeze terenuri arabile în Bihor și Arad. Potrivit opoziției din Ungaria, citată de 24.hu, adevăratul proprietar al suprafeței din Marghita este însuși premierul Viktor Orban. 

Exemplele ar putea continua. 

În aceste condiții, presa din România, înainte de orice partizanate, ca susținător al interesului național și în numele cetățenilor pe care îi servește, are forța de a atrage atenția politicienilor români din tot spectrul că, în timp ce Ungaria își susține interesele cu fonduri și își propagă politica de extindere prin achiziții massive în Transilvania, decidenții din România ultimilor trei decenii nu au făcut mai nimic pentru „echilibrarea balanței” pentru cetățenii români din Ardeal. În interviul acordat „Europei Libere” la începutul acestui an, Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național de Combatere a Discriminării, a vorbit despre „pericolul dezechilibrului regional în lipsa infrastructurii de transport și a dezvoltării în ritm mai accelerat a Transilvaniei”, dar și despre măsurile pe care Ungaria le ia… „în locul României pentru maghiarii ardeleni”. 

În zona așa-numitului „ținut secuiesc”, precum și în restul Transilvaniei, cetățenii României nu au cum să facă față cu… lozinci electorale și ațâțare, artificială în majoritatea cazurilor, generată de calcule electorale de toate felurile, susținerii concrete primite de etnicii maghiari, pentru care, de pildă, în anul 2019 au fost anunțate, prin intermediul portalului UDMR, finanțări peste 73 milioane de euro pentru zeci de mari proiecte de investiţii. 

Cât despre restul cetățenilor români, ei știu mai bine decât cred poiticienii că în Transilvania românii șu maghiarii conviețuiesc în bună pace, și nu de ieri, de azi. Nu ei au nevoie de inițiative gen „autonomia ținutului secuiesc” sau „PSD lucrează să dea Ardealul ungurilor”, dar sigur au nevoie de interes din partea autorităților române, de proiecte viabile de dezvoltare și de o presă solidă, care să continue să arate adevărul din spatele eternelor busculade de imagine politică. 

 

Departamentul de Comunicare al UZPR



Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.