Frăția dintre român și codru, un concept necesar a fi redescoperit

Posted On 09 mai 2020
By :
Tag: ,

Românii au fost popor de ciobani (…); de acolo multele tipuri frumoase (…); de-acolo cuminţia românului, care ca cioban a avut multă vreme ca să se ocupe de sine însuşi, de acolo simţământul adânc pentru frumuseţile naturii, prietenia lui cu codrul, cu calul frumos, cu turmele bogate, de acolo poveşti, cântece, legende, c-un cuvânt, de acolo un popor plin de originalitate şi de-o feciorească putere (…).” Mihai EMINESCU

Suntem un popor a cărei istorie a fost scrisă pe coaja lemnului. Cu siguranță Dumnezeu a iubit acest popor fiindcă ne-a așezat într-unul dintre raiurile Sale, în care bogățiile pământului doar de foarte puține locuri pe Pământ pot fi întrecute. Între aceste bogății, pădurea a fost una neprețuită fiindcă ea a oferit omului, încă de la începuturile sale, toate cele necesare traiului. Aici, în sânul pădurii, strămoșii noștri și-au găsit hrana și adăpostul în vremurile de restriște. Pădurea i-a fost alături pe tot parcursul vieții oferindu-i cele necesare, de la curățenia aerului și limpezimea apei, până la produsele din lemn din care și-au construit casele, în care au viețuit și și-au întemeiat familiile. Din lemn, ei și-au confecționat lingura, blidul, masa, patul, obiecte primordiale și indispensabile existenței lor. Carul, plugul, coasa, furca și toate celelalte unelte pentru lucrul pământului, tot pădurea, prin lemnul său, le-au dăruit.

Grație acestei îngemănări, strămoșii noștrii au avut darul de a face pădurea, prin meșteșugul lemnului său, să cânte. Nu suntem un popor trist, am știut mereu să ne veselim prin cântec, voie bună și nimic nu a adus mai multă bucurie poporului nostru decât cântecele zămislite și interpretate cu ajutorul instrumentelor tradiționale confecționate din lemn: fluierul, naiul, tulnicul, cobza, vioara, țambalul. Ca semn de recunoștință și prețuire, pădurea este prezentă adeseori în doinele și baladele lor.

Am știut chiar să-l modelăm în modul cel mai minunat. Arta lemnului, la poporul român, este prezentă atât în viața spirituală, și aici putem aminti de splendidele și unicele biserici din lemn din Maramureș, cât și în viața cotidiană, în care îndemânarea și înclinația poporului nostru spre frumos a dat ființă multor meșteri înzestrați cu fantezie și originalitate care au făcut din sculptura în lemn una dintre puternicele tradiții românești.

Prin urmare, pădurea ne-a fost mereu alături și a contribuit în mod esențial la dezvoltarea noastră, putând spune că istoria poporului român se îngemănează strâns cu istoria pădurii, ea însoțindu-l pe român de la naștere, din leagănul facut din lemn, și până la moarte, în sicriul în care și-a găsit odihna trupului și crucea ce i-a vegheat odihna veșnică a sufletului. Această legătură nu poate fi prin nimic mai mult oglindită decât prin cunoscutul dicton popular: ,,codrul este frate cu românul”.

Respectul și dragostea pentru pădure au fost prezente mereu în sufletul poporului nostru, din păcate ele nu au fost transmise cu suficientă sacaralitate din generație în generație. Cel mai probabil, schimbările de mentalitate s-au produs, de-a lungul istoriei noastre, influențate de multele perioade de ocupație străină. Acești ocupanți nu au dat niciodată dovadă de o minimă considerație, resursele de trai de altădată ale poporului nostru fiind acum prăduite, de multe ori cu concursul unor conaționali vicioși. Această situație s-a perpetuat secole la rând . Ultima mare traumă suferită de pădurea românească este cea înregistrată în perioada sovromului stalinist. În zece ani (1945-1955), pădurile noastre, prin societățile mixte româno-sovietice denumite SOVROLEMN, au fost decimate în urma acestui program al regimului sovietic stalinist de recuperare parțială a pagubelor celui de-al Doilea Război Mondial. Pădurile au fost tăiate fără nici un discernământ, fără reguli de exploatare și fără nici o limitare, suprafețe întinse de pădure fiind defrișate, fără aplicarea vreunui tratament sau regulă de exploatare, lemnul rezultat fiind livrat către U.R.S.S. la prețuri derizorii. Suprafețele întinse de pădure dispărute au produs o rană adâncă în sufletul acestui popor greu încercat în întreaga sa istorie, unul dintre efectele acestor despăduriri fiind și inundațiile masive din anii `70. Această plagă, dată de dimensiunea acestui prăpăd, a fost remediată în deceniile următoare cu profesionalismul şi eforturile masive ale silvicultorilor. Tatăl meu, silvicultor, împădurea la sfârșitul anilor ’50, într-un singur district silvic, într-un an, 200 de ha (un milion de puieţi plantaţi!), în urma tăierilor rase. Puieții erau produși în pepiniere silvice, întinse pe suprafețe ce însumau zeci de hectare, de silvicultori, din semințe recoltate de aceeași silvicultori, din arborii cei mai viguroși. Din păcate acest episod trist al istoriei pădurii noastre, urmat de o trudă fără seamăn a pădurarilor, al cărui rod contribuie azi la dimensiunea avuției naționale, este prea puțin cunoscut, iar acești pădurari sunt mult prea puțin prezenți în memoria colectivă. Dimpotrivă, azi asistăm la un val de denigrare, nedrept pentru această categorie de meseriași, venită din partea unor neinițiați ce conduc entități cu finanțări obscure, care nu reușesc, sau nu vor să înțeleagă rolul silvicultorilor în mecanismul ce asigură perpetuarea pădurilor. Pădurarii nu sunt neprihăniții societății, însă nu sunt nici prădătorii zugrăviți în aceste campanii de discreditare. Orice structură socială sau ocupațională are elementele sale alterate, acestea fiind eliminate în timp, funcție de aportul lor la desfășurarea normală a activității. De aceștia se ocupă atât conducătorii, cât și structurile special înființate pentru combaterea acestor metehne. Din păcate, multe dintre faptele semnalate de acești ,,pasionați iubitori” de pădure, în urma mobilizărilor, adeseori cu însemnate resurse umane și logistice din partea structurilor de control și a RNP, nu se confirmă. Uneori, acestui tăvălug de sesizări fac față cu greu și structurile de control. Dacă cei vinovați pentru încălcarea regulilor, sau neîndeplinirea atribuțiilor, sunt sancționați, pun și eu inocenta întrebare: cei care se fac vinovați de o documentare sumară și lansează în grabă acuzații, fără a avea suficiente elemente care să probeze fapta, aceștia nu poartă nici o vină pentru irosirea de resurse destinate verificării în cazul în care nu se adeveresc acuzațiile??

Silvicultorii, constată cu multă mâhnire, că în ,,lumina” acestor campanii de denigrare, lansate în presă sau pe rețelele de socializare, sunt mulți conaționali care au impresia că aceasta este lumina adevărului și ingerează toate aceste informații, ba mai mult, le și distribuie ca fiind reale. Suntem convinși că în sufletul cetățeanului, sentimentul ce îl stăpânește este cel de angoasă, nu este răutatea, rea credința, ci îngrijorarea față de soarta pădurii. În contextul în care tot mai multe structuri iau atitudine în fața fenomenului așa zis al ,,fake-news” , inclusiv U.E., care are încă din anul 2018 un plan de acțiune împotriva dezinformării în mediul online, este necesar și la nivelul R.N.P. de a lua o astfel de atitudine în fața acestui val de denigrare și dezinformare a opiniei publice, vis-a vis de corpul silvicultorilor.

Cu convingerea că respectul și dragostea pentru pădure sunt prezente în sufletul fiecărui cetățean trăitor și iubitor al acestei țări, consider că este esențial să redescoperim frăția românului cu codrul. Să clădim un arhetip în jurul relației ancestrale a poporului nostru cu codrul, ca un potențial model nealterat de a ne defini ca popor. Să reînviem și să promovăm tradiții, să inițiem programe de informare și educare, în sensul cunoașterii mai profunde a istoriei. Acest deziderat nu poate sta decât în oameni, în informarea și educarea lor, într-o comunicare activă între gestionarii pădurii și societatea civilă. Lipsa oricăror interese, personale sau de grup, este esențială în derularea unei comunicări transparente și constructive în beneficiul întregii societăți. În acest sens, Regia Națională a Pădurilor a inițiat un program amplu de informare și comunicare, la nivelul întregii societăți, prin rețelele de socializare, atât la nivel central cât și la nivel local, prin implicarea ,,combatanților din linia întâi”, a personalului de la ocoalele silvice, cei care trudesc efectiv, în teren, la executarea lucrărilor de regenerare, de conducere și îngrijire a arboretelor, a celor care veghează la buna gospodărire a pădurilor noastre. Scopul acestui demers este și cel de a crea o comuniune între membrii societății și silvicultorii implicați direct în gestionarea pădurilor, plecând de la baza sa, de la cetățean, în jurul acestui interes comun: păstrarea și continuitatea nestematului patrimoniu național care este pădurea.

Constantin VLAICU, UZPR, filiala Caraș Severin

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.