Jurnalistul și poetul Răzvan Ducan, membru UZPR și al USR, a publicat prima carte de versuri despre coronavirus

Jurnalistul și poetul Răzvan Ducan, membru UZPR și al USR, a publicat primna carte de versuri despre coronavirus, la Editura Vatra veche. Prefață de Nicolae Băciuț.
 
Coroana Virusului: POEZIA/ Metafore de urgență

Răzvan Ducan nu se dezminte, rămâne original în elanurile lui poetice, atent la realitatea înconjurătoare, extrăgând din ea esențe lirice, deopotrivă implicat și detașat, judecând lucrurile și în excesul subiectivității, dar și la rece, necruțător cu deviațiile comportamentale.

Pentru că, dacă esența e personală, perspectiva e socială.

El a avut ideea de a scrie un jurnal în versuri dintr-un timp ieșit din timp, din „arestul la domiciliu” în care ne-a trimis cea mai necruțătoare pandemie a acestui secol.

Frumusețea acestor „metafore de urgență” vine și din reverberațiile autenticului, din radiografiile clipei, așa cum ea își revelează dimensiunile, și pe orizontală și pe verticală.

În bonomia-i binecunoscută, poetul își impune cu calm o strategie inițială „Așa că stau comod pe scăunelul de pescar amator de metafore de urgență și aștept cuminte să nu se-ntâmple nimic grav”, dar și un scenariu preventiv: „am dezinfectat acest poem înainte de a-l posta pe propria pagină de facebook”.

 După câteva tatonări, la început de pandemie, poetul renunță și la titluri, locul acestora fiind luat de chiar data scrierii poemului, aceasta preluând mesajul metaforei esențializatoare.

Poezia acestui volum, cu un titlu ticluit ca să sintetizeze o întreagă saga, ar putea fi socotită „ocazională”, dar  tocmai „ocazia” determinatoare o scoate din banalul cotidian și o ridică la puterea metafizicului.

Exercițiul  poetic al lui Răzvan Ducan  nu iese din regia scrisului care l-a consacrat, nici stilistic, nici atitudinal și nici ca limbaj, dedulcindu-se și de această dată dintr-o arie tehnicistă, aparent incompatibilă cu poezia. Și, totuși, ca și un ilustru înaintaș, și Răzvan Ducan iscă frumuseți și prețuri noi, din avatarurile unei pandemii și din mizeriile umane circumscrise acesteia.

Indiferent la „aritmiile” versificației, poetul eliberează rigorile în favoarea ideii. Ironiile și autoironiile își au substratul lor amar, până la valențele tragicului. „Afară e deja primăvară,dar nu am văzut înflorind decât grijile,/cu televizoarele, ramuri ale înspăimântării” (Captiv).

Și resemnat, dar și în alertă, preventiv cu sine și cu alții,  poetul nu ratează oportunitatea de a sonda în adâncurile propriei ființe, căutând limpezimi ale sensurilor ontologice într-o devenire fracturată în logica ei. El refuză realitatea, căutând scăpare în varianta coșmarului care nu există, care nu e decât într-un somn al rațiunii care naște monștri și că totul  „nu e decât o activitate de curățire a corpului /din timpul somnului” (idem).

Până la revenirea la normalitate, „programul” este foarte riguros: „Până atunci încerc să văd nevăzutul /și să aud cum se topesc intrușii de varul pereților,fiindcă se știe că e dulce ca fierea ignorării,acest virus ce și-a pus pe cap o coroană, asemenea lui Freddy Mercury,/

umblă printre oameni și dă cu tifla planetei,arătând tuturora că până la urmănu mărimea contează.(Ibidem)

Începând cu 29 martie și până în 15 mai, zi de zi, poetul își transcrie ca într-o închisoare a spiritului, trăirile, într-un crescendo triumfător-ironic, de vreme ce ultima zi e declarată „ziua eliberării patriei noastre / de sub jugul izolaționist” (15 mai).

Cartea de versuri a lui Răzvan Ducan e o confesiune amară, dincolo de tenta jovială, jucăușă.

Aluziile și trimiterile livrești conectează literaturi, într-o globalizare a pandemiei poetice.

Până la urmă însă, coronavirusul trece, poezia rămâne.

Nicolae BĂCIUȚ
 

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.