„Când academicianul Ioan Aurel Pop, în Săptămâna Patimilor, a susținut că bătrânii nu sunt periculoși, a devenit pe dată bătrân periculos el însuși.
 
N-are altceva de făcut decât să apere „bătrânețea bătrânilor”? Cum să-i aperi pe bătrânii ăștia care și-au trăit traiul? Pe infectivii care sunt uciși din priviri la o coadă, dacă tușesc sfios în cot? E de neimaginat și inadmisibil, după domnul Andrei Cornea, un „om de știință” care „subminează știința”. „De necrezut”. Causa causorum? „Nesăbuitul” academician ar fi făcut, în Periculoșii bătrâni, un „insuportabil proces de intenție autorităților”.
 
Eleganța discursului îndrăgostit de semeni al academicianului Ioan Aurel Pop impune, nu și contestările domnului A.C. La vremuri de pandemie, polemicile cu fălci încleștate și scrâșnirea dinților (stil care pe care), conținând dispreț și ură, nu dau bine și nu fac bine”, subliniază cunoscuta scriitoare Magda Ursache într-o cronică gazetărească.
 
TR-ist grănicer la frontiera cu URSS
 
Ne-am propus să vedem dacă „periculosul bătrân” Ioan Aurel Pop a avut doar un puseu legat de faptul că a împlinit anul acesta 65 de ani sau așa a fost el dintotdeauna. Așa că am răscolit prin amintirile sale publice și am descoperit că cel care devenea cel mai tânăr membru al Academiei Române, la doar 46 de ani, are adevărate „antecedente” de apărător al drepturilor românilor. Încă de pe când era grănicer pe granița cu URSS, ca militar TR-ist.
Continuarea pe evz.ro