La 15 iunie se împlinesc 31 de ani de la apariția săptămânalului „Literatura și arta” cu grafie latină.
Acest lucru azi pare firesc: alfabetul latin e prezent pretutindeni și te poți semna cu literele acestui alfabet fără să fii sancționat.
Dar puțină lume își mai imaginează că după 24 august 1944 acesta fusese declarat „alfabet burghezo-moșieresc”, „antisovietic”, „fascist”. Cei care-l mai foloseau erau pedepsiți. Mulți au fost deportați în Siberia sau dați afară din servicii, doar pentru că și-au făcut semnătura cu literele lui.
Alfabetul chirilic (rusesc) impus peste noapte moldovenilor după 28 iunie 1940 trebuia să facă deosebirea dintre limba română și nou-inventata limbă „moldovenească”, și să le proclame limbi diferite.
Timp de mai multe decenii alfabetul latin fusese un vis. S-ar părea – irealizabil.
Înainte de 15 iunie 1989 fusese editat un singur număr al publicației „Glasul” la Riga, în Letonia.
Dar „Literatura și arta” a fost întâia publicație cu grafie latină apărută cu regularitate în Basarabia după 1944.
Ediția de la 15 iunie 1989 a fost pregătită în mare clandestinitate. Despre acest lucru cunoșteau doar câteva persoane. Materialele au fost culese mai întâi în grafie chirilică. Apoi am găsit două linotipiste la tipografia „Știința”, unica din Chișinău care avea litere latine. Acestea câteva nopți la rând pentru două cutii de bomboane, au cules tot numărul.
Când l-am prezentat pe hârtie de calc la tipografia Editurii de Partid, care ne tipărea ziarul, Boris Mihalachi, directorul-adjunct, a rămas încântat de idee, dar, ne-a atenționat: „…nu-l putem trimite la tipar, fără semnătura cenzorilor, du-te la ei, poate-i convingi”.
Și acolo, în biroul domniei sale, a fost găsită soluția: să facem un număr separat pe care să-l tipărim într-un singur exemplar, pentru cenzură…
Astfel, la 15 iunie 1989, Literatura și arta apărea într-un tiraj de 260 001 de exemplare: 260 000 – cu grafie latină și un exemplar – cu grafie chirilică, anticipând cu aproape trei luni „Legea privind trecerea scrisului la grafia latină”.
În acea zi la chioșcurile de difuzare a presei pentru prima dată în perioada de după război se formaseră cozi de sute de metri.
Lumea cumpăra câte 5-10 exemplare de ziar. Un îndemn care se auzea în preajma fiecărui chioșc în acea zi era: „Dați numai câte unul, ca să ajungă la toți!”
Dumitru Popovici îmi povestește că a cumpărat zece exemplare, a urcat în mașină și s-a deplasat imediat la Sărătenii-Noi să-și împărtășească bucuria cu rudele și consătenii săi.
Fratele său, Grigore, tocmai săpase fundamentul viitoarei sale case. Atunci când le-a arătat săptămânalul, după ce acesta a trecut din mână în mână, a făcut rost de o lădiță în care a așezat ziarul și l-a clădit în fundamentul clădirii: „Ca să țină!”
Academicianul Petru Soltan mi-a relatat un alt caz la fel de emoționant. Cum „Literatura și arta” avea pe atunci abonați aproape în toate colțurile URSS – cei mai mulți fiind exilați, deportați, plecați în lume de nevoie – unul dintre aceștia, al cărui nume din păcate nu mi s-a reținut, dar care era profesor de matematică la Universitatea din Sankt-Petersburg, a convocat telefonic peste câteva sute de moldoveni în una din aulele universitare.
Le-a arătat săptămânalul cu grafie latină, i-a felicitat și a prins să le citească celor prezenți articolele din el pe rând, unul câte unul.
Dar la un moment dat s-a oprit din lectură, din cauza emoțiilor care-l copleșiseră. Atunci și-a aruncat ochii în sală și a văzut o sală întreagă cu lacrimi în ochi.
Erau lacrimi de bucurie.
Trecerea la alfabetul latin a fost una din primele noastre victorii, cea mai importantă a acestei așchii de popor românesc, obținută în toată perioada cât ne-am aflat în URSS.
Ea a fost obținută cu sacrificii, inclusiv cu cele ale colectivului săptămânalului „Literatura și Arta”.
În aceeași zi a fost convocată de urgență ședința Biroului Politic al comitetului central al partidului comunist al RSS Moldovenești. Fiecărui membru i s-a pus în mână câte un exemplar de ziar.
Șeful cenzurii, Stelea, convocat special, la întrebarea cum de s-a permis tipărirea a răspuns franc: „Cenzura răspunde de conținut, nu de alfabet. Din punct de vedere al conținutului cenzura nu are nicio obiecție”.
Mircea Snegur, pe atunci membru al Biroului Politic, va consemna în cartea sa de memorii următoarele:
„La 15 iunie 1989, de ziua trecerii în eternitate a marelui poet Mihai Eminescu, a apărut primul număr în grafie latină al săptămânalului „Literatura și arta”, moment de semnificație epocală. Era ceva cu totul ieșit din comun, dl N. Dabija asumându-și un mare risc. Conducerea republicii nu a cutezat însă să întreprindă măsuri represive” (Mircea Snegur. „Labirintul destinului”, Chișinău, 2007, pag. 426).
Conducerea republicii n-a putut să mă sancționeze și pentru că aveam imunitate parlamentară – eram pe atunci deputat în Sovietul Suprem al URSS, ales la primele alegeri libere inițiate de M. Gorbaciov, cel care urma să dea acceptul pentru ca un membru în forul legislativ al URSS să fie sancționat.
Timp de câțiva ani de zile Biroul Politic al Comitetului Central al P.C. al R.S.S.M. tracasase în permanentă săptămânalul.
La 16 iulie 1987, Plenara Comitetului Central învinuise săptămânalul de naționalism, antisovietism (vorbitori: A. Jucenko, președintele Academiei de Științe, Ștefan Lozan, președintele Radio-televiziunii, Fiodor Angheli, directorul ATEM-ului etc.)
La 22 septembrie 1987 Biroul a adoptat Hotărârea Comitetului Central al Partidului Comunist al RSSM „Cu privire la neajunsurile grave în activitatea săptămânalului „Literatura și arta”.
În nr. 24 din 9 iunie 1988 „Literatura și arta” publică – caz unic în toată lumea comunistă! – un vot de blam dat comitetului central al partidului comunist al RSSM.
Redactorul-șef era permanent convocat la ședințele Biroului Politic, alegându-se cu diverse admonestări: la 23 aprilie 1987, la 22 septembrie 1987, 11 martie 1988, 12 ianuarie 1989 (pentru că „LA” a trecut samovolnic la alfabetul latin”, tipărind articole cu alfabetul clasicilor), la 18 aprilie 1989, 11 mai 1989 ș.a. (despre ele scrie publicația partinică „Moldova socialistă” din perioada respectivă).
În acest răstimp procurorul general al republicii N. K. Demidenco îmi deschisese mai multe dosare penale „pentru ațâțarea vrajbei între popoare”.
Cele mai multe aveau drept subiect „trecerea neautorizată” la alfabetul latin.
El cerea să fiu pedepsit, atât eu cât și alți membri ai redacției (pictorul Dumitru Trifan etc.), expediindu-mi mai multe „proteste judiciare”, prin care ne amenința în stil stalinist:
„Принять неотложные меры привлечения виновных в столь непростительной публикации к ответственности, исключению подобных происшествий в дальнейшем.
В случае отказа в удовлетворении протеста или оставления его без рассмотрения, мною будет предъявлен иск о защите чести и достоинства людей и организаций, пользующихся кириллицей, в судебном порядке.
Прокурор Молдавской ССР государственный советник юстиции 2 класса.
Н.К. Демиденко”
(„Să se întreprindă măsuri imediate pentru tragerea la răspundere a celor vinovați în apariția unor publicații de neconceput, ca să se excludă repetarea altor cazuri asemănătoare pe viitor.
În cazul în care protestul va fi ignorat sau va fi lăsat fără examinare, voi înainta o acțiune despre apărarea onoarei și demnității oamenilor și organizațiilor, care se folosesc de alfabetul chirilic, pe cale judiciară.
Procurorul RSS Moldovenești, consilier al justiției de stat categoria a II-a,
N.C.Demidenco”)
În opinia procurorului general al republicii, alfabetul latin nu doar submina alfabetul chirilic, el constituia un mare pericol pentru existența RSSM, a URSS, a Puterii Sovietice.
Grigore Vieru ne lua apărarea într-un poem („13 strofe pentru mancurți”):
Ei ne hăcuiră graiul
Și doina, și harta!
Ei care astăzi vânează
„Literatura și Arta”.
Din „Literatura și arta” acelor luni populația republicii a învățat să citească cu alfabet latin, ea a familiarizat republica cu literele lui și a reușit să o convingă prin propriul exemplu că trecerea la alfabetul latin nu va costa „un buget anual”, cum susținuse Nicolai Bondarciuc, secretarul pentru ideologie al c.c. al p.c. al RSSM., nici nu „ne va arunca pentru mulți ani în sărăcie și va transforma Moldova într-o republică de analfabeți”.
Numărul următor, de la 22 iunie 1989, din cauza cenzurii care l-a interzis, săptămânalul a apărut cu grafie chirilică.
Dar în urma mitingurilor de protest aproape zilnice, la care participaseră zeci de mii de consângeni, cel mai mare având loc la 28 iunie 1989, celelalte numere, de atunci și până azi, au apărut în haina alfabetului latin.
Același Mircea Snegur, în cuvântarea rostită la 31 august 1990, în Piața Marii Adunări Naționale, la aniversarea unui an de la Legea despre trecerea scrisului la alfabetul latin, adoptată de Sovietul Suprem al republicii de atunci, avea să menționeze că „meritul săptămânalului „Literatura și arta” în recuperarea alfabetului latin este enorm”.
Am reamintit lucrurile de mai sus, care stau împlântate în sufletul generației de la sfârșitul anilor ’80, și pentru a reîmprospăta memoria celora care rescriu azi istoria.
Cu regret, un martor al acelor evenimente, contând pe faptul că lumea are memorie scurtă, afirma relativ nu demult că prima publicație care ar fi apărut la noi cu alfabet latin a fost publicația „Deșteptarea”, redactată de Sergiu Burcă. „Deșteptarea” nu a fost publicație, ci un „buletin informativ al Frontului Popular din Moldova”, care conținuse doar informații, declarații, apeluri, rezoluții, note ale FPM pentru uz intern, cules la o mașină de dactilografiat. Întâmplător păstrez cele câteva numere apărute: nr. 1 și nr. 2 au apărut la sfârșitul lunii iulie, iar nr. 3 – în august 1989.
Impactul acestora asupra conștiinței colective, buletinul având și un tiraj limitat, fiind scăzut sau aproape nul.
Acele eforturi ale unor membri ai redacției, dar și a întregului nostru popor, încununate cu apariția de la 15 iunie 1989 a săptămânalului au fost decisive pentru destinul alfabetului latin, care pentru noi devenise în acele zile un alt sinonim al libertății.
Nicolae DABIJA / UZPR Chișinău