default-logo

Craiova – 545 de ani de atestare documentară

Începutul lunii iunie este, pentru Craiova, de câțiva ani, perioada unor manifestări cultural-științifice și sportive complexe, organizate sub genericul „Zilele Craiovei”, conform unei Hotărâri din 2013 a Consiliului Local. Această decizie a fost adoptată pentru a marca faptul că ziua de 1 iunie 1475 a fost aceea în care Craiova a apărut pentru prima dată, sub această denumire, într-un document dat de Cancelaria domnească a Țării Românești. 

Din păcate, în acest an nu a mai putut să aibă loc suita de evenimente programate (sesiuni de comunicări științifice, spectacole, întreceri sportive, activități de divertisment gen Muppets occupy Street etc.), din cauza restricțiilor impuse de pandemia cu Covid-19. Același for decizional local, a stabilit, respectând restricțiile instituite prin starea de alertă, amânarea sărbătoririi.

În atare condiții, ni se pare potrivit să marcăm, pe această cale, câteva momente care să ne reamintească faptul că orașul împlinește 545 de ani de de existență oficială sub această denumire, dar și că el se află pe o străveche vatră de istorie, iar mai apoi s-a înscris mereu în avangarda istoriei românești.

Mai întâi, să precizăm că la data de 1 iunie 1475 cancelaria domnitorului Basarab Laiotă cel Bătrân emitea un document prin care jupanului Stanca şi fratelui său Badea le era întărită proprietatea asupra unor sate, iar în textul acestui document este menţionat, în rândul martorilor, şi „jupan Neagoe de la Craiova”. Ducumentul este un pergament de mărimea 45 x 51 cm, păstrat la Arhivele Statului Bucureşti, transcris în volumul I din Documenta Roumaniae Historica şi aflat în facsimil la Muzeul Olteniei. (conform Istoria Craiovei, Editura Scrisul Românesc, 1977).

Apoi, să ne reamintim că până în 2013 „Zilele orașului” erau organizate în ultima săptămână a lunii octombrie, întru cinstirea patronului spiritual al așezării, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie și că încă au rămas, și la acea dată, mai multe manifestări, în special de natură spiritual-religioasă.

Fără a abuza de spațiul tipografic și timpul dumneavoastră vom reitera, în materialul de față, câteva dintre elementele principale care au făcut cinste sutelor de generații care ne-au precedat și pot constitui un motiv de mândrie pentru noi cei de astăzi. 

Desoperirile arheologice atestă o viețuire intensă paleolitică și neolitică (din ultima perioadă a fost descoperit și un vas cu grâu carbonizat, la Cârcea), dar o dezvoltare puternică este în perioada dacică, iar un eveniment important, mai puțin cunoscut, este acela că s-a aflat aici, pentru câteva zile, marele Împărat Traian, la începutul celui de al doilea Război daco-roman. Se ştie că la data de 4 iunie 105 împăratul pleca spre Dacia, din capitala imperiului, Roma. S-a oprit la Drobeta, la festivităţile prilejuite de terminarea Podului lui Apolodor, apoi oştile au pornit spre inima Daciei. Istoricul Dumitru Tudor, interpretând scene de pe Columna lui Traian, consideră că o parte din oaste a pornit de la Drobeta spre Valea Jiului, iar o alta către Valea Oltului, străbătând Podişul Getic, iar pe acest drum oştile s-au oprit pe platoul care dădea spre Jiu, la Bucovăţ. „În acest loc, scrie D. Tudor, împăratul a fost întâmpinat cu sacrificii şi onoruri militare de către numeroase trupe garnizonate provizoriu în mai multe castra aestiva situate pe malurile râului. Columna a reprodus numai două, unul patrulater (sau triunghiular?) şi altul rotund, distanţate între ele”. Acelaşi istoric continuă: „Traian a zăbovit mai multe zile, pentru a îndeplini acte religioase (scenele CII-CIII), dă dispoziții de natură militară și ține un sfat de război (scenele CIV și CV)”. Pelendava este recunoscută prin elementele de topografie. Apare un pod, o apă și „peste apă, în fața castrului rotund și lângă pod se ridicase o așezare civilă ce aparținea, probabil, dacilor locali (scena CVII)”. (Dumitru Tudor, Craiova-Pelendava pe Columna lui Traian și în epoca Imperiului Roman, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1980, pag. 24-28)

După retragerea aureliană, o serie de descoperiri arheologice arată continuitatea de viețuire pe aceste meleaguri, iar prin secolele al 13-lea și al 14-lea, începe o afirmare puternică. Istoricul Constantin C. Giurescu afirmă că orașul este mult mai vechi decât o spune documentul de la 1475: „Consider Craiova ca un vechi târg, anterior întemeierii Ţări Româneşti, adică anterior anului 1300. Aşezat la un vechi vad al Jiului, el a fost un centru comercial şi meşteşugăresc, poate chiar şi un centru administrativ, reşedinţa sau una din reşedinţele voievodului Litovoi din 1247 şi 1273-1277″. (conform Mircea Pospai,  Memoria Băniei, Editura Alma, Craiova, 2003, pag. 42). 

Sfârșitul secolului al 15-lea face ca orașul Craiova să devină un centru de putere de însemnătate deosebită, fiind, în Țara Românească, al doilea după capitală. Se mută aici bănia de la Strehaia, capătă atribute noi pentru administrarea teritoriului din dreapta Oltului și devine Mare Bănie, iar neamul boierilor Craiovești este cel ce hotărăște multe dintre treburile țării, aducând oameni din rândul său chiar pe tronul domnesc, de la Neagoe Basarab și până la descendenți târzii, precum Matei Basarab sau Constantin Brâncoveanu. (Ștefan Ștefănescu, Bănia în Țara Românească, Editura Științifică, București, 1965).

În secolul al 19-lea, perioada de formare a națiunii române, Craiova a fost mereu în mijlocul evenimentelor majore ale țării. Aici s-a format Tudor Vladimirescu, aici a venit guvernul revoluționar pașoptist format la Izlaz, spre a-și consolida poziția, aici a fost elaborat un program al unirii, intitulat „Dorințele românilor” și tot aici a fost imortalizată de Theodor Aman celebra „Hora Unirii la Craiova”.

Cucerirea Independenței de stat a României, la 1877-1878, a fost susținută puternic de Oltenia și de Craiova, iar apoi începe un proces intens de urbanizare modernă a orașului. 

Anii de sfârșit ai secolului 19 și primele decenii ale secolului 20, reprezintă perioada construirii unor clădiri emblematice pentru arhitectura românească și pentru funcționarea administrativă: Palatul de Justiție (astăzi Universitatea din Craiova), Palatul administrativ (azi Prefectura județului), Banca de comerț (azi primăria Craiovei), Palatul Jean Mihail (azi Muzeul de Artă), Palatul Vorvoreanu (azi sediul Mitropoliei Olteniei), precum și Liceeul comercial (azi sediul vechi al Facultății de Medicină), Colegiul Național Carol I, Colegiul Național Elena Cuza, Colegiul Național Frații Buzești. Toate sunt clădiri emblematice are orașului, fără să fie singurele. Tot un reper urbanistic este și Parcul Nicolae Romanescu, amenajat între anii 1901-1903, după planurile francezului Edourd Redont, premiate cu aur la Expoziția Mondială de la Paris din 1900. 

În cea de a doua jumătate a secolului al 20-lea Craiova a cunoscut o evoluție specifică perioadei, punctele forte ale dezvoltării orașului fiind industriile și extinderea edilitară. S-au remarcat industria de locomotive și electrotehnică (prin Electroputere), fabricarea de îngrășăminte și produse chimice (prin Combinatul chimic Ișalnița), producția de tractoare (prin Întreprinderea de tractoare și mașini agricole) cea de automobile (prin fabrica Oltcit, urmată de Daewoo) și de avioane (prin Întreprinderea de avioane). 

Unele dintre acestea, într-o formă sau alta, mai funcționează și astăzi (Autoturisme Ford, Societatea „Avioane S.A.” care execută reparații, Fabrica privată de locomotive și trenuri electrice „Softrans”) 

Orașul este un mare centru de învățământ superior, prin Universitatea din Craiova, creată în 1966 și prin Universitatea de Medicină, creată în anul 1970. 

Teatrul Național „Marin Sorescu” s-a afirmat pe multe dintre meridianele lumii (având o perioadă de glorie undeva la îngemănarea mileniilor), Opera Română Craiova, Filarmonica „Oltenia”, Teatrul pentru copii și tineret „Colibri” – sunt toate instituții culturale de elită, reprezentative în plan național.

Revistele culturale (Ramuri, Scrisul Românesc, Mozaicul, Lamura) continuă o tradiție de peste un secol și jumătate, iar pe ansamblu putem să ne exprimăm gândul că orașul se înscrie pe o traiectorie modernă de dezvoltare, sperând ca aceasta să fie amplificată de faptul că în apropiere, la Calafat, a fost dat în folosință de curând noul pod peste Dunăre, iar în acest moment se află în construcție accelerată un drum express pentru legarea la viitoarea rețea de autostrăzi a țării și, implicit, la Europa.

Rodica Pospai Păvălan

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.