◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro19.03.2024

TRANSFĂGĂRĂŞANUL –  simbol al unităţii spirituale şi culturale a poporului român

Transfăgărăşanul este împlinirea dorinţelor de veacuri ale românilor.

Acum, la aniversarea a 40 ani de la darea în folosinţă a acestui edificiu din marea epopee a poporului român, ni se oferă prilejul de a evoca momente de azi şi din alte vremuri despre faptele şi viaţa strămoşilor, ca şi propria noastră creaţie şi viaţă.

În mileniile istoriei, mediul geografic a jucat un rol fundamental în continuitatea vieţii acestui popor zămislitor pe aceste meleaguri.

Carpaţii au constituit coloana vertebrală a geografiei şi istoriei româneşti, aceştia au fost, sunt şi vor fi casa românilor.

O bună bucată de vreme, încă din timpul geto-dacilor străbuni, până în epoca modernă, o ocupaţie străveche a oamenilor din Carpaţi a fost păstoritul transhumant, acea pendulare dintre munte şi şes, ca o respitaţie biologică a geografiei carpatine.

Din preistorie, cultura s-a mişcat în tot spaţiul românesc după pasul turmelor de oi. S-a perindat din primăvară până-n toamnă şi din toamnă-n primăvară, purtând aceeaşi povară a vieţii, întreţinând aceeaşi structură etnică, acelaşi grai şi aceeaşi cultură: cultura spaţiului mioritic, caracteristicile gândirii şi simţirii româneşti.

Carpaţii au, deoparte şi de alta o structură alveolară, de depresiuni intramontane, găvane, adăposturi interioare, în care s-au zămislit acele,, ţări” ale Făgăraşului, ale Câmpulungurilor, ţări sau vetre de adăpost în vremuri de primejdie, care comunicau între ele pe cărări numai de români ştiute.

La porţile înguste ale acestor adăposturi naturale s-au apărat Rubobostes, Burebista ori Decebal. În Evul Mediu aceste adăposturi au devenit ,,românii populare”, aşa cum le denumeşte Nicolae Iorga.

Coloana vertebrală a pământului românesc, Carpaţii au fost locuiţi de una şi aceeaşi populaţie, care a creat, de o parte şi de alta a versanţilor lor, fonduri culturale autohtone identice, s-a practicat o continuă circulaţie de valori. 

Documentele arpadiene, de la sfârşitul secolului al IX-le şi începutul secolului al X-lea vorbesc de acele ,,tarrae valahice” pline cu vlahi, care se închegaseră în zonele alpine ale Făgăraşului.

În condiţiile sociale create în Transilvania, ca urmare a accentuării aservirii feudale a unei părţi însemnate din populaţia ei, procesul de migrare a locuitorilor spre Muntenia capătă proporţii însemnate, mărginenii oieri şi agricultori trec Carpaţii, înfiinţând sate de ,,ungureni”, cu denumirea celor de unde au plecat.

Pe versantul sudic, Argeşul cu încrengătura de afluenţi îşi trage puterea din inima de granit a Făgăraşilor. Valea acestuia este o străveche vatră de milenii locuită de daci, daco-romani, de români. Aici s-a dezvoltat cu milenii în urmă aşa-zisa ,,cultură de prund”, cu primele unelte rudimentare din piatră.

Tribul dacic al ordenssensilor a semănat pe Valea Argeşului semne deosebit de valoroase, dând numele râului Argeş. Soldaţii romani au construit aici castrul Argias, puternic centru de romanizare a spaţiului de la sud de Carpaţi, conjugat desigur cu numeroasele aşezări geto-dacice şi romane din Transilvania. 

Aşa se face că valea Argeşului a fost ,,ţară”, vatră de adăpost în vremea migraţiilor şi, apoi, unul din locurile cele mai prielnice pentru organizarea primelor cnezate şi voievodate româneşti.

Aici, la Curtea de Argeş, şi-a clădit cetatea şi şi-a statornicit centrul apărării Basarab întemeietorul. Peisajul a impus, din străvechi timpuri până astăzi, ceva din calmul lui în gustul pentru linişte, pentru măsură, pentru frumos: frumosul în mersul oamenilor, în vorbă, în cântec, în costumele tradiţionale, în construcţiile artistice şi utilitare.

Azi, ca şi altădată, pe-aici, pe Argeş în jos, parcă fiecare deal şi fiecare arbore, fiecare piatră şi fiecare floare – scandează balada Meşterului Manole.

Se spune în documentele vremii că pe aceste meleaguri a stăpânit Seneslau, voievodul românilor, mai târziu a stăpânit Basarab I, unul dintre cei mai străvechi dătători de legi şi datini. El a avut talentul,  măiestria de a uni voievodatele şi cnezatele de la sud de Carpaţi.

De aici, din Curtea de Argeş a ocârmuit şi Mircea cel Bătrân, voievod viteaz şi înţelept care a dobândit victoria de la Rovine şi a ctitorit Cozia. 

Au urmat şi alţi voievozi care au continuat organizarea şi progresul neamului românesc pe aceste meleaguri: Negru Vodă, Mihai Viteazul, Vlad Ţepeş, Constantin Brâncoveanu.

De necontestat sunt şi dovezile precum că au asigurat cu tenacitate sincronizarea vieţii românilor aşezaţi la sud şi la nord de Munţii Făgăraş. În vremea furtunilor şi viscolelor istoriei, românii se adăposteau în cetăţile Făgăraşului şi Câmpulungului.

Voievodul Negru Vodă a ctitorit mânăstirea care-i poartă numele, iar Brâncoveanu ridică mânăstirile de la Sâmbăta de Sus şi Făgăraş.

Secole la rând făgărăşenii au avut parte de lăcomia invadatorilor străini, fie tătari, austro-ungari sau otomani. Mersul istoriei îi va găsi şi mai organizaţi în lupta pentru unirea tuturor românilor sub aceeaşi ţară.

Dintre făgărăşeni s-a ridicat dârzul şi neînfricatul Gheorghe Şincai, pe care Nicolae Iorga îl numea ultim mare cronicar şi prim temeinic istoric român modern. 

Acesta a unit pe români în sfânta carte a istoriei lor, o Hronică ca un prolog la Unirea lor statală. 

De la Avrig, a pornit şi Gheorghe Lazăr, înţeleptul, dascălul şi românul neînfricat, neobositul luminator al unei generaţii şi al unei revoluţii.

De aici, dintre ciobanii Făgăraşului a pornit badea Gheorghe Cârţan, peregrinul pământului românesc, eroul unei adevărate odisei europene, călătorind împovărat, totdeauna, cu desaga de cărţi şi sprijinit de toiag, a umblat, fără odihnă, în căutarea şi adeverirea pentru cei mulţi, a originii poporului român.

La căile cele vechi, istorice, de legendă, între Făgăraş şi Curtea de Argeş, epoca noastră a adăugat una pe măsura puterii creatoare uriaşe a poporului român, a civilizaţiei în care trăim: Transfăgăraşanul. 

Cum vor suna oare, legendele care se vor izvodi peste veacuri, despre această îndrăzneaţă şi monumentală operă?



Autor:  Col(rz) lector univ.dr.ing. Constantin AVĂDANEI

 Președintele Grupului de Inițiativă ,,CENTENAR-MAREA UNIRE-ALBA IULIA-2018”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *