default-logo

New York Times nu este interesat de adevăr, ci de a fi formator de opinie.

„Intoleranţa devine tot  mai  agresivă la  New York Times  şi  în  sânul  stângii  americane.”

Sub acest titlu scriitoarea și jurnalista Laure Mandeville a publicat (21.07.2020) în Le Figaro un articol despre jurnalista americană Bari Weiss care a trebuit să plece de la cunoscuta publicaţie New York Times, după ce a devenit „victima hărţuirii” exercitată asupra ei de o parte din redacţie. Vinovăția lui Bari Weiss , este că „nu gândea conform cu fratele mare, Orwellian”desprins  din cunoscuta carte „1984“. Citez din articolul ei: „Aceasta este povestea unei clase intelectuale americane care a devenit o arenă a discordiei şi care a lăsat o stânga radicalizată să-şi impună o gîndire prefabricată tot mai invadatoare, sexomarksistic, cum o demonstrează cultura cenzurii – the cancel culture -promptă în sancționarea tuturor celor care îndrăznesc să reflecteze la chestiunile de identitate altfel decât recurgând la noul limbaj al rasismului sistemic. Bari Weiss nu a fost de acord cu acțiunile „Black Lives Matter“ și nici cu campania anti Trump. Este autoarea cărții „Cum să luptăm cu antisemitismul” .Dânsa a fost etichetată de către așa numiții; „Războinicii dreptății sociale“,ca „nazistă și rasistă“, acești neomarxiști considerând că dețin adevărul absolut, iar jurnaliștii sunt automat scribii minciunii a ideii proletcultiste servind iarăși ideologia care a fost și persistă să fie cancerul popoarelor. Se promovează în acest context noua inchiziție, așa numita „corectitudine politică“, sub ochii noștri care muncim și gândim. „Noi muncim NU gândim“, era lozinca neocomunismului de după loviluția românească din 1989. O lozincă primitivă pentru oameni primitivi, care desigur a fost aruncată la lada de gunoi a istoriei. Sunt plante care gândesc, animale care gândesc, iar omul dacă nu gândea nu ajungea la acest stadiu de dezvoltare, dle. Iliescu Ion, făcător de lozinci insipide.

Jurnalistul Birk Meinhardt, câștigătorul de două ori al premiului Egon-Erwin-Kisch, fiind o figură de Galion la Süddeutsche Zeitung, a elaborat același subiect într-o carte: „Cum mi-am pierdut ziarul” (respectiv locul de muncă ideal). Concluzia sa: „Jurnalismul are o datorie uriașă pentru întărirea fronturilor, de care să nu se plângă“. Începând cu anul 2015, majoritatea mass-media au îngropat virtuțile jurnalistice și fac doar opinii corecte din punct de vedere politic. Adevărul este unul singur și el trebuie să fie adevărul jurnalistic, de aceea se fac mai totdeauna referiri la surse, ca o garanție a realității. Când acceptăm ca adevărul să fie îmbrăcat în cămașa ideologiei, el devine fals, mincinos, cititorii care gândesc vor ocoli purtătorul de informații confecționate adhoc. Birk Meinhardt, care a lucrat timp îndelungat la un cotidian de mare calibru, este unul dintre puținii care s-au supus unui auto-sondaj precis și încearcă să-și localizeze poziția pe pavajul fragil al companiei de media. El a fost primul Ostler(venit din fosta DDR) care a lucrat în redacția unui ziar bine respectat și a rămas orb mult timp față de rezistențele pe care munca sa le întâlnea la tot pasul. Este povestea unei deziluzii și – în sfârșit – a unei scindări. El le-a notat și le pune în discuție, cum se combate libertatea de exprimare și se combate presupusa „presă mincinoasă”. Este un erou al libertății presei.

Fac o digresiune; când am ajuns în occident în 1983, am început să fac o baie de ziare, am rămas profund impresionat de Süddeutsche Zeitung care în ediția de sâmbăta+dumineca, cântărește aproape 1 Kg. Iar în zilele săptămânii 200/300 Gr. Revistele în care publicam în România; Știință și tehnică, Tehnium, erau niște puișori firavi în comparație.

Constantin Gumann / UZPR

 
 
 
 
Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.