CLARA MĂRGINEANU – IN MEMORIAM

26 aprilie 2020, zi de doliu în cultura românească generată de încetarea din viața pământeană o poetei și jurnalistei Clara Mărgineanu, născută la data de 4 iulie 1972, la București, absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică ”Ion Luca Caragiale” din București, autoare a peste 10 volume de poezii, a două volume de reportaje literare, realizatoare de emisiuni TV, membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Uniunii Cineaștilor din România și a Uniunii Artiștilor și Realizatorilor de Film. 

Pe lângă calitățile și realizările ei artistice, Clara a lăsat în urmă și un puternic cult al prieteniei, ceea ce a făcut ca numai la câteva luni de la dispariția de pe scena vieții să îi fie dedicate activități comemorative.

Astfel, pe data de 4 august 2020, pe esplanada Bisericii ”Sfântul Andrei” din Ploiești, la ora 18, s-a desfășurat evenimentul cultural ”Din poemele Clarei”, organizat de Martha Maria Mocanu, director general ”Bes România”, Vlad Mateescu, director Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești, Gelu Nicolae Ionescu, director Casa de Cultură ”I.L. Caragiale” Ploiești.

Prieteni ai Clarei Mărgineanu, iubitori ai poeziei, ai artei dramatice, ai muzicii au realizat un adevărat recviem artistic, inspirat de personalitatea complexă a poetei și jurnalistei a cărei amintire pulsează încă vie în sufletele lor.  Astfel, actorii: Lamia Beligan, Florin Nan, Alexandru Turcu au recitat din poeziile Clarei. Muzicalitatea versurilor ei, care i-au inspirat pe mulți interpreți de muzică, mai ales, folk,  a făcut ca pe scena în aer liber din fața Bisericii ”Sfântul Andrei” din Ploiești să evolueze interpreți, precum: Dana Florian, Radu Crăciunescu, Walter Ghicolescu, Ovidiu Mihăilescu. Chitara acestora a fost completată de armonica lui Vanghelie Gogu care, pe lângă versurile Clarei, i-a încântat pe spectatori și cu insolitul muzicii populare aromâne. 

Un moment important în desfășurarea spectacolului l-a constituit festivitatea de premiere a Concursului de Poezie ”Poemele Clarei”, ediția I, susținut online, în memoria Clarei Mărgineanu, din inițiativa și sub coordonarea scriitorului Gelu Nicolae Ionescu, care a înmânat și premiile: Mențiuni Speciale: Ionescu Diana, Iancu Anastasia, Jugăstreanu Gruia Petru, Stoian Maria Ioana, Igret Alexia Maria, Marin Maria Emilia, Marin Tatiana Nicoleta, Budai Ioana Eva; Mențiune III: Scorțaru Adela Adriana, Radu Luiza; Mențiune II: Carp Andreea Georgiana, Simionescu Teodora; Mențiune I: Horobet Ștefan Cătălin, Salcie Ana-Maria; Premiul III: Popa Jessyca, Ioniță Andreea; Premiul II: Asofiei Elena, Veveriță Maria; Premiul I: Nițu Mara Teodora, Șulea Adela; Trofeul Evenimentului Cultural: Marele Premiu Junior: Popoiu Teodora, Băzăvan  Horia Matei; Marele Premiu Senior: Bostiog Melania. 

Elevii premiați au recitat din versurile Clarei Mărgineanu. 

Personalitatea Clarei a fost prezentată nu numai din punct de vedere artistic, ci și uman, prin intermediul scurtelor dialoguri intitulate ”Fațete de viață”, susținute de: Maria Gheorghiu, Dana Florian, Vanghelie Gogu, Walter Ghicolescu, Alexandru Turcu, Ovidiu Mihăilescu, Luminița Tucă, Sorin Duduială.     

Prezența ei vie în atmosfera creată de evocările calde și prietenoase, versurile ei revelatoare pentru lumea ei interioară și pentru relația ei cu semenii, a fost sporită de posibilitatea spectatorilor de a o asculta recitând din propriile creații, chiar și în variantă înregistrată.

Desfășurată la interferența a două planuri sacru și profan, în aer liber, sub privirea protectoare a monumentalei Biserici ”Sfântul Andrei” din Ploiești, în ritmul cadențat al glasului de toacă, manifestarea culturală dedicată Clarei Mărgineanu este o dovadă a încrederii și puterii omului de a învinge moartea și răul prin artă, un elogiu adus dragostei și prieteniei.

 

Elena TRIFAN/UZPR

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.