Ziua internaţională Yoga

Ziua internaţională Yoga, având ca obiectiv creşterea interesului la nivel global faţă de această practică străveche cu numeroase beneficii, se sărbătoreşte, în fiecare an, la 21 iunie. Data de 21 iunie coincide cu data solstiţiului de vară.

Adunarea Generală a ONU a adoptat la 11 decembrie 2014, rezoluţia 69/131, prin care ziua de 21 iunie a fost declarată Ziua internaţională Yoga. Propunerea a fost înaintată de premierul indian Narendra Modi, la 27 septembrie 2014, în cadrul unui discurs susţinut în faţa membrilor Adunării Generale a ONU. Cei 193 de membri din Adunarea Generală a ONU au aprobat în mod unanim această cerere.

Premierul indian a subliniat, cu acest prilej, că ”yoga este un dar nepreţuit al străvechilor tradiţii ale Indiei. Reprezintă unitatea dintre minte şi trup, gândire şi acţiune, cumpătare şi abundenţă, armonia dintre om şi natură, o abordare holistică a sănătăţii şi a bunăstării. Nu este vorba despre exerciţiu ci despre descoperirea sentimentului de unitate cu sinele, lumea şi natura”, se precizează pe www.idayofyoga.org.

În 2018, tema evenimentului organizat de Misiunea Permanentă a Indiei la ONU este ”Yoga pentru Pace”, potrivit www.un.org. În 2017, tema a fost ”Yoga pentru Sănătate” şi a subliniat faptul că yoga poate contribui într-un mod holistic la obţinerea unui echilibru între minte şi corp.

Toate şcolile de Yoga din întreaga lume au celebrat în 2015, pentru prima dată, Ziua internaţională Yoga printr-o serie de programe speciale. În India, peste 35.000 de oameni din 84 de ţări, îmbrăcaţi în alb, au executat 21 de ”asanas” (poziţii) pe bulevardul ceremonial Rajpath din Delhi. Premierul Narendra Modi s-a alăturat demonstraţiei făcând exerciţii pentru diferite părţi ale corpului, la gât şi coloana vertebrală. Ceremonia s-a încheiat cu un moment de meditaţie, potrivit www.yogadaycelebration.com. În 2014, premierul Modi a înfiinţat un minister pentru yoga în cadrul eforturilor de a revitaliza interesul faţă de ţara sa.

În Bangalore, centrul IT al Indiei, Ziua internaţională Yoga a fost marcată pe Stadionul Kanteerava, unde s-au adunat aproximativ 5.000 de studenţi. De asemenea, organizaţia neguvernamentală The Art of Living a organizat cursuri de yoga în diferite zone ale oraşului.

Ziua internaţională Yoga a fost sărbătorită cu entuziasm şi în alte părţi ale lumii. În Franţa, mii de oameni s-au adunat lângă Turnul Eiffel pentru a marca această zi. În SUA, locuitorii oraşelor Houston, New York (circa 17.000 de persoane s-au aflat în Times Square) şi San Francisco au celebrat, de asemenea, evenimentul. Şi în câteva state din Asia de Sud-Est, în pofida căldurii şi a umidităţii excesive, oamenii s-au reunit pentru a practica yoga.

În România, această zi a fost marcată prin diverse activităţi, organizate în mai multe oraşe din ţară. În 2016, Ziua internaţională Yoga a fost celebrată în cadrul Festivalului „Namaste India”. Şi în 2017, în Parcul Izvor din Bucureşti s-au desfăşurat în paralel 30 de clase de yoga, începând cu ora 6 dimineaţa, la care au participat atât profesori români, cât şi din India, Argentina, Spania, Rusia etc. În cadrul Festivalului ”Namaste India”, ediţia a IX-a, care s-a desfăşurat în Bucureşti, în perioada 12-25 iunie 2017, a avut loc lansarea cărţii ”Yoga Vidya. Manual de yoga tradiţională” în prezenţa autorului Swami Ananda Saraswati, la sediul Ambasadei Indiei, potrivit http://namasteindia.ro/. De asemenea, un atelier de meditaţie Sahaja Yoga a fost organizat la Biblioteca Metropolitană Bucureşti.

În 2018, vor fi organizate în Parcul Circului din capitală, între orele 6.30 – 19.30, clase gratuite de yoga, eveniment susţinut de Ambasada Indiei la Bucureşti. Şi la Braşov, sunt organizate, cu acest prilej, o serie de cursuri ce cuprind exerciţii de respiraţie, meditaţii ghidate, precum şi exersarea Salutului Soarelui (Surya Namaskar), potrivit http://www.ilovebrasov.ro/.

Yoga este o străveche mişcare fizică, mentală şi spirituală avându-şi originile în India. Cuvântul ”yoga” derivă din sanscrită şi înseamnă uniune, simbolizând uniunea dintre corp, minte şi spirit sau conştiinţă. AGERPRES/(Documentare – Irina Andreea Cristea; editor: Liviu Tatu, editor online: Daniela Juncu)

agerpres.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.