default-logo

Ședință a Consiliului Director – 28 august 2020

UZPR continuă implementarea proiectelor asumate

Întrunită statutar, la sediu și prin prezența unora dintre membri online, reuniunea Consiliului Director al UZPR a relevat preocupările curente ale conducerii Uniunii și stadiul celor mai importante proiecte asumate în ultima perioadă.

În primul rând, a fost luată în discuție tema acțiunilor derulate recent. Comemorarea marelui jurnalist și patriot, erou de război Pamfil Șeicaru, la Mănăstirea „Sfânta Ana”, din Orșova, pe care e edificat-o, a avut loc la inițiativa mai multor șefi de filială și în prezența unui mare număr de ziariști. Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul episcopului de Mehedinți, Nicodim, precum și a stareței așezământului, Iustina. După slujba de pomenire a avut loc o proiecție a filmelor realizate de M. Șalapa despre personalitatea lui Pamfil Șeicaru și despre monumentul pe care l-a finanțat și construit. „Aflat în exil, Pamfil Șeicaru a sesizat revirimentul sentimentului național în perioada socialistă și a scris volume memorabile care reflectă acest fenomen”, a punctat Gheorghe Văduva.

Dat fiind faptul că în luna octombrie se vor împlini 40 de ani de la moartea marelui ziarist, așa cum a punctat Nicolae Băciuț, precum și 15 ani de la înhumarea la Mănăstirea „Sfânta Ana” a rămășițelor sale pământești, UZPR intenționează să organizeze un eveniment omagial pentru întemeietorul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, precum și numirea după marele ziarist a unora dintre Premiile UZPR. „Dorim să stimulăm jurnalismul profesionist să manifeste spirit de jertfă, credință și iubire pentru profesie și societate, pornind de la exemplul marelui nostru înaintaș”, a punctat președintele UZPR, Doru Dinu Glăvan.

Un alt punct pe agenda ședinței a fost evenimentul care a stat sub semnul Asociației Scriitorilor Români din Austria, care a organizat acordarea unui număr de zece distincții pentru jurnaliști din cadrul UZPR. Condusă de partenerii Uniunii, Daniela și Constantin Gumann, organizația este un bastion al românismului din Diaspora și un exemplu de demnitate românească peste hotare, de păstrare a tradițiilor și spiritualității naționale.

La întâlnirea conducerii UZPR cu Comitetul Mondial al Românilor s-a decis un parteneriat pentru un proiect bazat pe reportaje din 100 de locuri emblematice ale României. Primele părți vor reflecta județele Mureș, Covasna și Harghita. În anul 2021, cele 100 de locații vor fi prezentate sub formă de reportaje de câte patru minute, pe o hartă interactivă. De asemenea, realizatorii filmului „Siberia cu oase”, din R. Moldova, au primit o importantă distincție, la recomandarea UZPR.

Una dintre manifestările dedicate sporirii vizibilității Uniunii va avea loc la Târgoviște și va fi centrată pe relansarea acordării Ordinului Ziariștilor. Cu această ocazie, va fi celebrată aniversarea celor 20 de ani de existență ai revistei LITERE, publicație etalon a presei din acest spațiu de tradiție jurnalistică. În același context fast va fi lansat și volumul „Cavalerii noilor Apocalipse. Nu vă fie frică”, de Corneliu Vlad, iar Filiala Bacău va organiza lansarea celor două volume despre jurnalism apărute la Editura UZP sub semnătura lui Neagu Udroiu.

Pe direcția publicațiilor Uniunii, s-a evidențiat viitorul conținut dens al Revistei UZP, care va apărea în luna octombrie, și în care va fi publicat Codul Deontologic al Jurnalistului Profesionist. În același timp, Miron Manega a anunțat apariția Antologiei „Certitudinea”, volumul I, purtătorul de cuvânt al UZPR solicitând Uniunii un punct de vedere vizavi de faptul că a fost cenzurat de către un site de socializare.

Ședința Consiliului Director al UZPR a reflectat și demersurile care se fac pentru a se aproba alocarea de fonduri publice pentru anumite entități media private, în anumite condiții, un proiect pentru care conducerea UZPR va milita constant până la atingerea acestui țel.

De asemenea, conducerea UZPR se va alătura unui demers al unei comisii extraparlamentare de investigații, după evaluarea acțiunilor pe care aceasta și le propune.

În continuare se caută spațiul cel mai adecvat pentru organizarea evenimentelor viitoare ale UZPR, de la Seratele „Eminescu, jurnalistul” la Gala Premiilor UZPR, Convorbiri jurnalistice și altele.

În același timp, s-a lansat pe site-ul UZPR un spațiu dedicat mesajelor membrilor Uniunii ( și nu numai ), prin care să reflecte propria viziune asupra parcursului Uniunii din ultimii cinci ani și, de asemenea, despre direcția în care se îndreaptă jurnalismul profesionist din România. Cele mai relevante mesaje vor fi publicate în revistele Uniunii, președintele UZPR făcând un apel la membrii Consiliului Director să asigure o lansare cât mai amplă, spre toți membrii UZPR, a acestei provocări profesionale. 

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Director din 20 august au mai fost o prezentare a stadiului unor dosare juridice aflate pe cale de a se încheia, plata cotizațiilor până la data de 25 februarie începând cu anul 2021 ( pentru jurnaliștii pensionari, beneficiari ai Legii 83/2016 ), constituirea Sucursalei Chișinău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, precum și anumite măsuri administrative, financiare care au primit aprobarea Consiliului Director, pentru o cât mau rațională și eficientă funcționare.  S-a punctat faptul că membrii pensionari restanțieri care nu plătesc cotizația până la 15 septembrie a.c. riscă suspendarea din Uniune, cu consecințele implicite asupra indemnizației. În cazul în care doresc să revină în UZP, acești membri vor fi nevoiți să se reînscrie. Consiliul Director a decis ca în luna octombrie să fie realizată lista finală a persoanelor care nu și-au achitat această obligație.

 

Departamentul Comunicare

 

Despre autor

Articole asemănătoare

  1. ION BADOI Reply

    Îi rog pe distinşii colegi de Uniune să publice, dacă nu le este cu supărare, toate articolele în/prin care au luat atitudine în diferitele acţiuni ale UZPR privind declararea zilei de 28 iunie ca Zi a ziaristului român sau indemnizaţia „de merit”, aşa cum o numesc unii „beneficiari”!!!
    Hai, luaţi atitudine la NEatitudine! Nu vă fie frică!
    http://www.opiniatr.ro/nu-ti-fie-frica-georgica/

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.