Și, mereu, vinerea, miroase a boabe de piper crud

A fost o zi în care am primit prin e-mail, către paginile revistei „Flacăra lui Adrian Păunescu”, ca pe un fapt aparținând normalității (pe care alții ne-o flutură pe la nas, ca pe un fapt extraordinar), primul „bob de piper crud”. Firesc, cu un gest pe care, parcă, îl făceam de la începuturi, am așezat bobul cu grijă în pagina 7 a publicației – unde avea să rămână până azi, mâine, totdeauna – și am mers înainte cu tehnoredactările și cu viscolirile de ocazie care ne-au mai rătăcit din idealuri.
De atunci, întâlniri nenumărate în cadrul ședințelor de redacție organizate de Asociația Culturală A. Păunescu, schimburi de mesaje, schimburi de tăceri, lecturi grăbite și relecturi atente. Pagina 7, totdeauna plină. Miros de piper crud încrustat în mirosul fin de hârtie tipografică, în fiecare vineri – zi de apariție a revistei. Aproape curioasă asociere, dar atât de potrivită!
L-am întâlnit, spuneam, pe Nicolae Dan Fruntelată, în toate aceste ocazii. Și am înțeles, citindu-l și văzându-l, salutându-l de bun venit și întristându-mă la salutul de bun rămas, de unde zbaterea, de unde vântul răcoros care cutreieră cuvintele și virgulele sale, de unde radiografiile care arată nu boli, ci leacuri. De unde amintirile invocate atât de dulce – poezie ascunsă în rânduri lungi, de unde apelul continuu la memorie, la ziua de ieri și la oamenii ei valoroși.
Anii au trecut, vremurile au lăsat urme tot mai dure pe solul care hrănește piperul din scrierile lui Nicolae Dan Fruntelată.
Cad, în jurul nostru, primăveri și izolări care seamănă, mai degrabă, a subiecte de roman, decât a buletine de știri obiective. Din fotoliul său, autorul schițează, fără să își propună everesturi, planșa unei lumi abrupte, care nu se mai satură să contrazică, într-un stil fascinant, prin obiectivitate și spirit combatant, prin unghiuri dure și culori inventate de stările poetice, ochii blânzi ai marilor autori. Ai marelui autor. Noi, cititori, alunecăm pe aceste pante curioase și ne căznim să controlăm, din când în când, căderea – chiar în timpul rostogolirii, numai ca să ne putem atârna brațele de sensul cuvintelor, devenind și noi, astfel, mai puternici. Mai bem câte un pahar de apă, mai credem în câte un pahar de apă, mai cheltuim din anii care ni se servesc, din libertățile care ne vin în flacoane mici, din drumurile cu sens unic pe care se întorc vitele de la păscut, mai căutăm adevăruri acolo unde, în mod normal, se ascund numai baliverne, mai vrem revanșă în luptele pe care ni le-au furat, în miez de zi. Și, mereu, vinerea, miroase a boabe de piper crud.
Sunt onorată și mă bucur să conduc, prin această prefață care iarăși mă face să accept că zbaterile n-au fost în zadar, cu fildeșul pe care un copil mare mi-a spus că îl ascund în palme, acest volum către tipar. Din „Flacăra lui Adrian Păunescu”, cu escală prin viețile noastre/dumneavoastră, către eternitățile pe care numai cerneala știe să le nască. Ediție definitivă.
Au fost odată niște boabe de piper crud care, iată, sub zumzetul dulce al mașinăriilor tipografice, își proclamă maturitatea și se întorc, totdeauna vii, în palmele puternice ale autorului lor, Nicolae Dan Fruntelată, sub forma unei cărți care sfidează dezastre. Și care, generoasă, ține în spate, spre neuitare, o societate care nu-și mai știe identitatea, care nu-și mai construiește singură destinul, care nu mai dă semne de ieșire din marasm. O țară fără oglinzi retrovizoare. Dar care, dincolo de toată cenușa, rămâne a noastră.
Și, mereu, vinerea, miroase a boabe de piper crud.

Ana-Maria Păunescu


(Prefaţa volumului Boabe de piper crud, de Nicolae Dan Fruntelată, Editura Semne, Bucureşti, 2020)

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.