Bornă monument istoric pe granița dintre România, Cehoslovacia și Polonia

Pe Vârful Stogul, în Munții Maramureșului

Hărți vechi, militare, dar și mărturii ale unor păcurari din Munții Maramureșului ne informează că pe Vârful Stogul din acești munți încă se mai află o bornă care marca granița dintre România, Cehoslovacia și Polonia, între anii 1918-1939. Vârful Stogul era singurul punct în care cele trei state aveau graniță. Iată o temă-magnet, căreia nu i-am putut rezista. În prezent, pe acest vârf se află granița dintre România și Ucraina. O drumeție pe acest vârf, ca turist, este interzisă. Păcurarii ne spun că se poate. În mânatul zilnic al oilor către iarba grasă, ei adesea ajung de pășunează și pe fâșia de frontieră. Dacă grănicerii (îmi place mai mult această denumire decât polițist de frontieră) închid ochii pentru păcurari, ne spunem că nu ne-or pune cătușe nici nouă, deoarece urmărim o recuperare a istoriei, vrem să atragem atenția asupra faptului că această bornă trebuie declarată monument istoric și protejată prin lege ca atare. Când omul pleacă la drum cu gândul bun, capătă aripi. Așa ne-am făcut și noi curaj. Sunt însoțit de doi prieteni din Baia Mare, cunoscuți montaniarzi.
Am urmat traseul Baia Mare-Sighetu Marmației-Hera-Ruscova-Poienile de sub Munte. De-aici, prin cătunul Luhei, mergem pe un drum pietruit cu pietre de râu, în primul Război Mondial, un drum considerat strategic, care ducea dincolo de munți, spre Galiția. Fiecare ghiont pe care ți-l transmite bolovanul prin roata mașinii parcă este o atenționare asupra istoriei. Aici, la construirea drumului, au trudit prizonierii și localnicii duși la muncă forțată. O luăm la bocanci pe Valea Socolău. Ne așteaptă o drumeție de mers pe jos de zece ore, vreo douăzeci de kilometri, pe teren accidentat, cu un urcuș ca pe aceperișul casei țuguiate.
La vârsta copilăriei, gândeam despre graniță ca despre ceva peste care nu poate să treacă nici pasărea cerului.La câțiva pași de fâșie, m-a copleșit emoția. Și ceva teamă.Mă așteptam ca de după fiecare tufa să apară câte o pușcă. Nu, nu ne-a somat nimeni.Am mers pe zona neutră, dintre stâlpii vopsiți cu însemnele Ucrainei (galben-albastru) și României (roșu-galben-albastru). Ca să urcăm pe Vârful Stogul, care este ca o uriașă claie de fân, ne ținem de smocuri de iarbă, înaltă până-n brâu. Pe vârf, la altitudinea de 1.652 metri. Belvedere către piscuri din Ucraina și România. Evrika! Pe vârf este borna, cea care a marcat granița dintre România, Cehoslovacia și Polonia. Cine a făcut-o, parcă a intenționat să scoată din ea o opera de artă. Borna impresionează deoarece este făcută din granit alb, o raritate. Are forma cilindrului perfect, înălțimea de un metru și diametrul de 40 de centimetri. În trei locașuri împărțite la distanțe egale erau însemnele României, Cehoslovaciei și Poloniei. Acum, pe frumoasa bornă citim, scris cu vopsea neagră: ”413 RSR”.
Bucuroși pentru atingerea obiectivului, și încă fără a auzi zornăitul cătușelor, am coborât la repezeală versantul Stogului și am făcut popas la prima stână. O cană de zăr rece ne-a ajutat să mai domolim arșița. În vremea asta, Mihai, păcurar la 17 ani, ne arată Floarea Dragostei. O va pune la noapte sub cap și va visa fata care îi va fi mireasă.
La o vreme, am întocmit o documentație pe care am trimis-o Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, cu propunerea de a fi ocrotită borna de pe Stogul, prin declararea ei ca monument istoric. Am bătut toaca la urechea surdului…

Alec PORTASE / UZPR

Explicații la fotografii: Borna de pe Vârful Stogul, fotografiată în anul 1920, cu ocazia amplasării, și recent, în timpul documentării textului de față.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.