… Și dincolo de gratii. Jurnal

Lucrarea cu titlul de mai sus (descoperită și îngrijită de semnatarul acestor rânduri, căruia îi aparțin Cuvântul introductiv și notele), apărută de curând la editura timișoreană „David Press Print”, a fost scrisă de diaconul profesor Teodor V. Damșa, după ieșirea din închisoare, pe un caiet de tip „dictando” și a zăcut zeci de ani într-un loc retras din casa acestui vrednic slujitor al Bisericii.

Descoperită, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, „căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală și nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut” (Matei 10,26), această lucrare autobiografică prezintă, „sub forma unui Jurnal, chipul unui român care nu l-a trădat niciodată pe Dumnezeu și nu și-a trădat țara în care s-a născut”, scrie Părintele Mitropolit Ioan în Cuvântul înainte sugestiv intitulat: Un fiu al temniței.

Fiu de țărani credincioși din localitatea Cotiglet (Bihor), Teodor V. Damșa a fost înzestrat de către Tatăl ceresc cu multe și alese însușiri morale și intelectuale, pe care le-a fructificat pe deplin, începând din clasele primare-gimnaziale și până după absolvirea facultăților de Teologie din București și de Litere din Cluj-Napoca.

Ajuns profesor de Religie, îl aștepta o carieră strălucită în învățământul religios și chiar în cel teologic-universitar, dar puterea comunistă atee i-a frânat ascensiunea și fără a fi vinovat de ceva, l-a condamnat la 10 ani de închisoare corecțională.

Calvarul suferințelor tânărului teolog Teodor V. Damșa a început în momentul când Securitatea a descoperit o lucrare de filosofie în manuscris, „Dualitatea ateismului”, scrisă de un coleg, pe care părintele a lecturat-o și a scris pe ea textul: „Lucrarea conține câteva idei intelectuale”.

Din cauza acestei scurte propoziții, Teodor V. Damșa a fost considerat dușman al noii stăpâniri, a fost arestat și închis în beciurile insalubre ale Securității din Oradea, iar după judecare și condamnare, a fost întemnițat o vreme la Jilava, apoi a fost mutat la Aiud, în așa numita „închisoare a intelectualilor”.

Vreme de trei ani nu a avut voie la vorbitor, la primirea și la trimiterea corespondenței, familia neavând nici o informație cu privire la situația sa.

Aflat în plină activitate de „reeducare”, profesorul Teodor V. Damșa a fost întrebat de un slujbaș al închisorii din Aiud dacă mai crede în Revelația divină. Răspunsul părintelui nu s-a lăsat așteptat și a fost fără echivoc: „Cred, pentru că eu sunt fiu credincios al Bisericii mele și pentru că eu cred și mărturisesc tot ceea ce crede și mărturisește Biserica”.

Pe lângă părintele Teodor V. Damșa, la Aiud erau întemnițați încă 40 de preoți ortodocși, între care se afla și preotul Gheorghe Șepețan de la parohia Secusigiu, Arhiepiscopia Aradului, condamnat pentru „naționalism”.

În cadrul unei dezbateri care avea scopul de a evidenția roadele „reeducării”, un ofițer l-a întrebat pe preotul Șepețan dacă nu crede că religia este o frână în calea dezvoltării științei. Răspunsul preotului a fost că religia nu este o frână, după cum nici „carul cu boi nu împiedică zborul în cosmos”. „Colonelul Crăciun a conchis că deținutul Șepețan ne-a întors pe degete cum a vrut” și din acel moment nu au mai fost ținute astfel de adunări.

Suferințele, lipsurile, problemele materiale, greutatea găsirii unui loc de muncă în întreprinderile socialiste au continuat după liberarea din închisoare. A reușit, însă, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-și găsească de lucru apoi, fiind și licențiat în Litere, a activat ca profesor de Limba Română și de Limba franceză la liceele din Făget și Ciacova, județul Timiș.

Cutremurătorul Jurnal al diaconului profesor Teodor V. Damșa, îmbisericit la parohia Timișoara Iosefin (1981-1995), mărturisire zguduitoare despre umilințele, nedreptățile, privațiunile, bătăile, foamea, frigul și batjocurile îndurate de zecile de mii de români din partea puterii comuniste-atee, reafirmă, încă o dată, dacă mai era nevoie, curajul mărturisitor al celor care, „prigoniți fiind”, au avut tăria de a nu apostazia de la credință și, totodată, de a-și ierta torționarii. Ce pildă minunată de împlinire a  cuvintelor Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, Care ne învață: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc pe voi și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc” (Matei 5, 44).

„În temniță fiind – scrie Părintele Mitropolit Ioan – la dangătul de clopot al istoriei, a mărturisit (diaconul Teodor n.n.) cu demnitate și fermitate de creștin: „Eu nu mă lepăd de Hristos, nu mă lepăd de Biserica Neamului și de tot ceea ce au dăltuit în stâncă înaintașii noștri. Din umilința și mizeria închisorilor a ieșit cu conștiința nepătată”, iar Dumnezeu l-a luminat și l-a întărit să nu plece „trist sau cu gând de răzbunare din viața aceasta, ci cu blândețea iertării și cu credința că, în temniță, după gratii, i-a fost alături Hristos Domnul”, încheie Înaltpreasfinția Sa.

… Și dincolo de gratii. Jurnal este, așadar, încă o mărturie impresionantă și importantă pentru generațiile de azi și de mâine, depusă de un slujitor al Bisericii pe altarul suferinței umane din perioada comunistă-atee, de care au avut parte, din păcate, peste un milion de români, nu puțini dintre ei fiind martirizați și aruncați în gropile comune săpate în preajma pușcăriilor, la Canal sau în Delta Dunării.

                                                                     Preot dr. Ionel Popescu / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.