EMINESCU ÎN FAȚA JUSTIȚIEI – bibliofilie –

Împlinirea celor 170 de ani scurși de la nașterea lui Mihai Eminescu a generat anul acesta, în mediile culturale serioase, o vibrație puternică, menită să readucă în atenția publicului (acela care încă mai citește) o serie de bijuterii bibliofile. Editura TipoMoldova a propus un proiect superb: republicarea a 200 de ediții din opera genialului poet și jurnalist, „fiecare însoțită de o prezentare sau un studiu critic, aducând în lumină, astfel, pe viu, moștenirea literară ce ne revine de la el și de la modul în care a fost ea administrată de-a lungul timpului”, precizează eminescologul Nicolae Georgescu în „Argumentul” la „Eminescu în fața justiției”. Cartea poartă numărul 65 din seria celor 200 și este reproducerea fidelă (chiar cu micile erori de tipar!) a ediției din anul 1914, apărută la Editura Librăriei Școalelor C. Sfetea, București. Lucrarea este un studiu de istoriografie literară, semnat de Octav Minar. Autorul, evident un mare admirator al genialului poet, culpabiliza, la 25 de ani de la moartea acestuia, atmosfera din societatea care îl condamnase pe Mihai Eminescu, încă din tinerețe, la o existență mizeră și la o veșnică luptă cu nimicnicia contemporanilor. 

  1. Minar începe prezentarea unuia dintre dosarele care îl adusese pe Eminescu în fața justiției cu câteva remarci critice și, în același timp, solicitări imperative cu privire la ceea ce, în opinia sa, ar fi trebuit să fie mediul propice pentru un poet: „Un poet trebue să-și creieze un interior sufletesc, care să-l ascundă de ironia, batjocura și lașitatea contemporană! Un poet trebue să trăiască într-o lume întocmită de dânsul spre a fi fericit! Un poet nu poate să fie un luptător, el întotdeauna e un învins!”. 

Evident, a fost respectată ortografia, punctuația și termenii proprii ediției respective.

Atunci când ai în față o astfel de lucrare, în primul rând te încearcă bucuria de a putea citi informația la prima mână, atât de aproape de perioada în care a trăit Mihai Eminescu. Evident, originalul se mai găsește în puține exemplare (că deh!, în câte biblioteci am mai putea găsi cărți de acum 100 de ani, accesibile publicului larg?); hârtia respectivă o fi suferit și ea, tot felul de accidente și transformări,  iar subiectul s-ar putea să nici nu ne fie prea cunoscut. 

Prin aceste adevărate restituiri despre viața lui Eminescu reușim să înțelegem josnicele înscenări ale căror victimă a fost din partea adversarilor politici ai protectorului său, Titu Maiorescu, chiar dacă tânărul poet nu avea nici cea mai mică intenție de a intra în acest joc murdar. Dar Eminescu nu a rămas insensibil, respectivele atacuri punându-și amprenta asupra scrisului său, astfel că mai târziu a avut luări de poziție extrem de acide și curajoase la adresa politicienilor vremii, corupți și mârșavi. Și iată, 170 de ani mai târziu, nimic nou sub soare!

„Ah, politica este cauza tuturor nenorocirilor din țara noastră. Politicianii liberali subordonează tuturor ideilor mari, cauza patimilor din culise. Victimele nu sunt adversarii politici puternici, hrăpăreți, ci micii slujbași, nenorociții care nu pot să se apere. Răzbunarea lor e murdară”, scria Eminescu într-o scrisoare adresată Veronicăi Micle pe 12 septembrie 1876. 

Pe scurt, subiectul dosarului prezentat în lucrare este un presupus furt de cărți, al cărui autor era considerat Eminescu, din postura sa de bibliotecar și director al Bibliotecii Centrale din Iași. În final, din lipsă de probe și ca urmare a atitudinii sincere și deschise a lui Eminescu, care nu avea nimic de ascuns, dosarul a fost închis. 

La momentul scrierii cărții, O. Minar deținea o serie de scrisori originale ale lui Eminescu în colecția sa de manuscrise, astfel că a putut să coroboreze frământările interioare ale poetului, mărturisite Veronicăi Micle, cu piesele din dosar și cu celelalte elemente pe care le cunoștea din presa vremii.

 

Adina Andrițoiu / UZPR

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.