default-logo

Fețe, prefețe și postfețe

Această carte e una aparte. E o colecție de prefețe și postfețe la cărți la care a trebuit să fac fețe (fețe-fețe), ca editor.

La solicitarea autorilor, adesea, am „cedat” și am scris texte de întâmpinare, nicidecum analize critice, un soi de bobârnac editorial, cu care e împinsă o carte în lume.

Nu e o selecție, ci doar o parte dintre textele pe care le-am descoperit cotrobăind prin sertarele editoriale, la vreme de pandemie, cu un plus de buget de timp, chiar dacă insuficient, dar, totuși, destul pentru a pune între coperți peste 250 de pagini de carte.

E un soi de dovadă a faptului că mi-am asumat cu responsabilitate și respect rolul de prefațator, încercând să văd în fiecare carte partea plină a paharului, să identific elemente care ar putea recomanda o carte, ar putea oferi o fugară privire pe fereastra deschisă spre fiecare efort creator.

Nu a fost simplu, pentru că riscul de a face compromisuri majore a pândit adesea la ușă.

Din cele peste trei mii de tiluri de carte pe care le-am tipărit în ultimele trei decenii, tabletele care au deschis cărțile din acest sumar datează din producțiile ultimilor ani și se constituie într-o ediție pe care o voi completa-o în timp sau voi tipări un alt volum distinct cu texte recuperate din CD-urile, laptopurile cu care am lucrat de-a lungul vremii…

Am dorit să le public aceste texte tocmai pentru că ele nu au fost scrise de mântuială, ci cu un dram de înțelegere și iubire, cu empatie, în condițiile în care nu am avut de a face de fiecare dată cu manuscrise fără reproș. Autorii sunt cei care sunt, cei mai mulți din proximitatea imediată, poeți, prozatori, dramaturgi, jurnaliști, autori de carte cu care am mâncat împreună pâinea cea de toate zilele a vieții literare și spirituale într-o provincie bântuită de toate virtuțile și păcatele locului și epocii pe care ne-a fost dat s-o însoțim.

Până la urmă, cititorul de bună credință, parcurgând cărțile prefațate, va judeca singur câtă dreptate am avut sau cât m-am înșelat în succintele mele radiografii critice.

Pe de altă parte, adunate sub același sceptru editorial, aceste cărți ilustrează un colț de bibliotecă din provincie, care nu s-a lăsat copleșită de măreția capitalei și nici de complexele provinciei.

Așa cum sunt, aceste cărți oferă și o imagine asupra dimensiunii, amplorii vieții literare, în principal mureșene. Firește, acestora li se adaugă și alte cărți publicate de alte edituri locale și din țară, iar un demers critic integrator și lipsit de trufie și dispreț va putea face mai bine înțelese preocupările literare din zonă.

Eu am ținut mereu deschise ferestrele spre viața literară mureșeană, să intre mereu aer curat, proaspăt. Cine va înțelege altfel țintele mele, puse sub semnul bunei credințe, va trebui să pună altceva în loc, mai bun, mai valoros.

Noi atât am reușit să facem și nu ne-am pierdut nici încrederea în noi, nici respectul de sine.

NICOLAE BĂCIUȚ
 
 
Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.