default-logo

 EMINESCU  ȘI  ENDEMIA

    Răsfoind foile îngălbenite de vreme ale ziarului TIMPUL, la care Mihai Eminescu a trudit șapte ani, la început ca redactor, apoi ca prim redactor (ceea ce echivalează cu funcția de redactor șef din zilele noastre), am constatat cu surprindere că poetul nostru național avea cunoștințe temeinice despre endemie și pandemie. Nu doar că avea dar le și împărtășea cititorilor. Astfel, în Timpul, anul IV numărul din 21 ianuarie 1879, el publică un studiu amplu și temeinic documentat, intitulat Ciuma, în care tratează deopotrivă câteva din endemiile de ciumă și holeră. Bun cunoscător al limbii germane, din care  a tradus mai multe lucrări, care aveau să fie publicate postum,  Eminescu s-a întemeiat  în documentarea sa în principal pe lucrările doctorului Anton Ritter  von Drasche, profesor de patologie și terapie la Universitatea din Viena precum și pe informațiile apărute în presa vremii. El consideră că prima endemie de ciumă, denumită Ciuma  lui Justinian a avut loc în anul 543 după Cristos, la Constantinopole, iar cea din urmă epidemie a avut loc tot la Constantinopole, în anul 1841. Cât privește cauzele epidemiilor de ciumă poetul consideră  că Stările politice și sociale de pe atunci, degenerarea deplină a medicinei, necunoștința deplină și neaplicarea celor mai simple, apoi extraordinara mișcare religioasă, cruciatele și războaiele cu turcii  au favorizat mult introducerea și răspândirea epidemii în Europa. 

      Din datele statistice deținute de poet reiese că o endemie ținea unul, doi, maxim trei ani. Sau se întâmpla să țină un, anul următor să dispară, ca să reapară în cel de al treilea an. ”Mai cu seamă între anii 1348-1350 – afirmă poetul – ciuma a bântuit atât de cumplit încât familii întregi s-au stins cu desăvârșire, iar din cauza lipsei de lucrători recolta mănoasă din anul 1349 a rămas nestrânsă. Sute de oameni mureau pe zi, toți morții – bogați și săraci împreună erau aruncați într-o groapă comună.” În decurs de două veacuri (al XV-lea și al XVI-lea) au avut loc în Imperiul Habsburgic 12 endemii, la cea din 1410, murind numai studenți peste 1000. În secolul al XVII -lea endemia a bântuit Viena o singură dată, în anii 1679-1680, dar ”frica era atât de mare că nimeni nu cuteza să îngrijească pe nenorociții bolnavi. Se făcu un apel public cu trâmbițe și surle, dar fu în zadar. Atunci… criminalii fură scoși din temniță și puși cu de-a sila să îngrijească de bolnavi.”

          Eminescu apreciază că Delta Nilului e locul de sorginte al holerei, iar ciuma vine aproape dintotdeauna, din Orient (Delta Gangelui din India, Siria, Asia Mică) sau din nordul Africii. Ambele endemii nu sunt influențate de climă. Ele se extind la fel de repede, fie iarnă, fie vară. De asemenea, altitudinea nu contează. Se răspândește la fel în munții cei mai înalți sau stepele cele mai joase. Împotriva lor nu exista remediu. Și nici măcar nu se visa la așa ceva. Să sperăm că medicii contemporani nouă îl vor găsi.

           În încheiere, autorul abordează și un aspect sociologic al endemiilor. Teama oamenilor de a se contamina unii de la alții. Credința asta a contagiozității formează paginile cele mai negre în istoria ciumei. Această credință aducea stagnațiune în comerț și industrie, rumpea legăturile cele mai gingașe și mai sfinte, degenera în egoism și în adevărată barbarie.

             Sunt atât de multe asemănări între endemiile, numite astfel de poet, chiar dacă unele în înțelesul de azi, pot considerate pandemii, de ai impresia că medicina a bătut pasul pe loc. Și, totuși generația noastră are un atu. Speranța într-un vaccin miraculos. Să ne rugăm să nu se preschimbe în iluzie.

   Vasile Moldovan

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.