TRAIAN VASILCĂU: ”Un scriitor e ca un preot fără de patrafir, care prin
scrierile lui propovăduiește Iubirea”
IOAN VASIU: – Sunteți coautorul (alături de acad. Mihai Cimpoi), și directorul unui interesant și apreciat proiect, publicând volumul intitulat ”Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni”. Ce v-a determinat să editați o enciclopedie în care să fie grupate datele biografice ale unui număr de 1.146 de scriitori români?
TRAIAN VASILCĂU: – La începutul demarării lucrului nu am crezut că va fi așa de greu să-l ducem la capăt. Părea un proiect de câteva sute de scriitori, dar pe parcurs șirul lor s-a dovedit a fi atât de mare, încât ne-am dorit să-l abandonăm, de mai multe ori. Grație domnului academician Mihai Cimpoi, grație înțelepciunii lui, am continuat și iată-l acum fapt împlinit. Este doar un început, care merită continuat cu cel puțin încă un volum, fiindcă doritori sunt mulți scriitori, odinioară sceptici ori neîncrezători în realizarea Lucrării atât de costisitoare sub aspect financiar. Și nu doar!
S-a muncit mai bine de 10 ani, cu suport material de nicăieri. Acum, că a rămas în urmă tot răul, ne uităm la această carte și ne bucurăm. Ca de un copil, care face și pozne, dar când te îmbrățișează, uiți de toate năzbâtiile făcute recent. Nădăjduim ca următorul volum să-l depășească pe cel dintâi, să-l și corecteze, îmbunătățindu-l vizibil, iar după acesta, să edităm și Antologia Poeziei Românești din mileniul III.
IOAN VASIU: – Când și unde ați debutat, editorial ?
TRAIAN VASILCĂU: – În anul 1995, cu două volume de versuri, apărute în aceeași zi: Poemele regretelor târzii și Risipitorul de iubire. Sau invers. Fără Cuvânt Înainte. Fără fotografie. La o editură cu prețuri mici din Chișinău, tipărită într-un oraș din sudul Basarabiei, numit Leova. N-am știut unde vor apare până nu le-am văzut.
În comparație cu alți scriitori, nu m-am dezis de acele poezii atât de sincere, cum nu se mai scriu astăzi pe planeta Pământ.
IOAN VASIU: – Care sunt cele mai importante premii, primite în decursul anilor, pentru creațiile dumneavoastră, literare?
TRAIAN VASILCĂU: – Premiul cel mai mare sunt cititorii mei, iar eu chiar îi am. Nu m-am dat niciodată în vânt după premii. Dacă au venit… au venit, dacă nu… nu. Înainte vreme eram mai dornic de ele, slava lumii acesteia lucra avan și în mine, eram mândru de orice cuvânt de apreciere pe care lumea îl avea de spus, din inimă sau din invidie ascunsă.
Acum las totul să se împlinească la voia Domnului. Dacă de la El vin toate atunci la El să se și întoarcă aceste izvodiri, iar El facă ce-o considera de cuviință cu ele.
IOAN VASIU: – Cum vă simțiți ,în calitate de membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Scriitorilor din Moldova?
TRAIAN VASILCĂU: – Mă simt ca între frați, cu bune și cu rele. Suntem din neam de sorginte mioritică, în noi sălășluiește și Cain și Abel. Important e să ne și mai iertăm, mai ales că un scriitor e ca un preot fără de patrafir, care prin scrierile lui propovăduiește Iubirea. Sau ar trebui să propovăduiască Iubirea! Eminescu spunea așa de adevărat, fapt valabil și în zilele noastre, că de mii de ani Mântuitorul ne spune să ne iubim și noi, românii, ne tot urâm!
Mai ales scriitorii, groaznic se mai urăsc între ei. Pentru un soclu, pentru o școală ce să le poarte numele încă din timpul vieții, ei dorind să dea mâna cu propriul lor bust, direct la intrarea în școală, teatru sau bibliotecă ce-I umple de mândrie, de nu se văd decât pe ei în oceanul de lume prin care mărșăluiesc!
IOAN VASIU: – După părerea dumneavoastră, care sunt cei mai valoroși poeți din România și din Republica Moldova?
TRAIAN VASILCĂU: – Dacă aș da nume aș supăra pe mulți. Slavă Domnului că literatura românească, de pretutindeni, are valori, pe care le aplaud și pe care le citesc. Basarabia are cei mai importanți poeți contemporani dintre toți scriitorii români. Poezia basarabeanului pare a fi un geamăt pe coasa istoriei. Aici tancurile pot mereu strivi orice înmugurit de Speranță, aici doina străbună e la rang de cult, aici poetul, dacă e Poet, când se așează la masa de scris seamănă cu preotul intrând în Altar, aici Dumnezeu este cel mai Mare Poet al lumilor toate! Am foarte mulți prieteni în toate zonele istorice ale României, dar și în megieșia ei dureroasă, dar și în alte țări, care mă bucură trimițându-mi cărți și reviste, din care aflu că izvorul literaturii noastre încă nu a secat!
IOAN VASIU: – Sunt tot mai mulți cei care afirmă că în prezent se scrie și se publică multă poezie, dar se citește tot mai puțină. Dumneavoastră aveți această percepție, în Republica Moldova?
TRAIAN VASILCĂU: – Da, este adevărat. Acum Alecsandri nu mai are dreptate că fiecare al doilea român e poet. Acum orice român e poet. Și vrea să fie membru al Uniunii Scriitorilor, ca să fie dus de acolo la cimitir.
Toți scriu și toți se citesc doar pe ei înșiși. Lucrul cel mai rău e că poți publica în orice revistă și nimeni să nu te felicite. În acest caz se creează impresia că nimeni nu se mai bucură de poezia ta, ci cu cât mai mult și mai bine scrii cu atâta ura față de tine sporește. În poezia lui X sau Y se vede ce culoare are sufletul lui sau dacă poartă un Hram în inimă ori un pistol la spate.
În viața mea am cunoscut scriitori ce m-au umplut de Lumină, dar și scriitori care erau ambasadorii Iadului pe Pământ. Cred că numărul celor din urmă este în continuă creștere!
IOAN VASIU: – Vă rog să vorbiți puțin despre Societatea Culturală ”Pasărea Phoenix”, al cărei președinte știu că sunteți.
TRAIAN VASILCĂU: – Am condus din 1992 această Societate, care a organizat Festivalul-Concurs național de Muzică “Maluri de Prut”, în memoriam Ion și Doina Aldea-Teodorovici, 8 ediții anuale, apoi Festivalul-Concurs pentru Copii și Tineret “Steaua Chișinăului – Steaua Moldovei”, 25 de ediții anuale, am editat două almanahuri de poezie ale tinerilor “La Steaua…”, și câte alte nu am realizat? De mai bine de un an am ales liniștea și munca la Enciclopedia Scriitorilor, al cărui prim volum merită continuat.
IOAN VASIU: – Care sunt cei mai importanți critici literari, de pe ambele maluri ale Prutului, care au scris despre cărțile Domniei Voastre?
TRAIAN VASILCĂU: -Mai ușor v-aș putea răspunde cine nu a scris. În ultimul volum din Opere Netăcute în 9 volume sunt peste 500 de critici literari, poeți, prozatori, eseiști români din lumea întreagă, care s-au aplecat și asupra izvodirilor mele. Au găsit timp și dragoste, pentru a scrie cu Inima, cu al Inimii cuget, despre ele. Ați scris și Dumneavoastră, am tipărit acel material în volumul 9. Sunteți prezent, la loc de cinste, și în Enciclopedia Scriitorilor, unde se regăsesc mai mulți autori de real talent din județul Hunedoara.
IOAN VASIU : -Cine v-a iubit cel mai mult?
TRAIAN VASILCĂU: -Mama. Ea m-a ridicat și m-a scuturat din noroi, de câte ori am căzut și m-a considerat mereu un copil. Alături de mama trăiam o copilărie nemărginită, crezând că mama mea va fi unica mamă veșnică pe Pământ. Abia când mama n-a mai fost lângă mine m-am uitat în oglindă și am înțeles că într-o singură noapte din copil am devenit bătrân. Fără ea!
IOAN VASIU: – Ce proiecte aveți pentru viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat?
TRAIAN VASILCĂU: -Cel mai bine e să nu știe nimeni despre ce ai de gând să faci. Am 10 cărți noi, care cer să fie aduse pe lume, dar datorită muncii la Enciclopedie le-am cam neglijat nașterea. Am alte noi volume de poezii traduse în mai multe limbi, ca o continuare a celor 20 de volume traduse în 21 de limbi ale lumii și tipărite până acum. Cu ajutorul Domnului în scurt timp ne eliberăm de povara distribuirii Enciclopediei de pe un mal de Prut pe altul și purcedem la noi realizări importante pentru Cultura Română.
În pauze de Singurătate întremătoare, îmi permit să lucrez și la un roman-doină, despre mama și viața mea sub aripile ei, carte pe care aș vrea s-o las omenirii, ca pe un cântec de lebădă, atunci când m-oi duce sub iarbă, să mă odihnesc.
Interviu consemnat de Ioan Vasiu / UZPR