Legea daneză anti-cerșetorie sancționează doar cetățenii străini

O lege introdusă în anul 2017 împotriva cerșetoriei, în Danemarca, a condus la condamnarea doar a cetățenilor străini, stârnind îngrijorarea cu privire la înmulțirea cazurilor de discriminare din partea poliției.

Potrivit noilor modificări legislative, un cerșetor poate fi condamnat fără niciun avertisment, iar una dintre principalele motive privind stabilirea sentinței ar fi faptul că “prezența cerșetorilor în stradă ar putea deranja publicul”.

Însă, potrivit unui ziar local, legea se aplică doar cerșetorilor străini. Publicația Kristeligt Dagblad scrie că 52 de cetățeni străini, dintre care 32 de români și cel puțin 5 bulgari, au fost condamnați în baza noii legi, însă cetățenii danezi nu.

Reprezentanții Poliției din Copenhaga au negat acuzațiile privind aplicarea discriminatorie a legii, adaugand că sanctiunile pentru danezii care cerșesc vor fi aplicate în viitorul apropiat.

Purtătorul de cuvânt al Partidului Popular Danez, o formaţiune de dreapta populistă şi ostilă imigraţiei, a declarat că “este încântat să observe primele efecte ale legii.”
“Prin această nouă lege am vrut să țintim, de la început, cetățenii străini. Ne bucurăm să vedem că funcționează așa cum s-a intenționat. În ultimii ani, numărul cerșetorilor străini, în Copenhaga, a devenit copleșitor. Nu am rezolvat problema complet, însă am făcut progrese în acest sens”, a declarat Martin Henriksen.

Legislația daneză și convențiile internaționale împiedică discriminarea bazată pe rasă. Partidele de opoziție și-au exprimat îngrijorarea că numai cetățenii străini au fost condamnați conform legii, potrivit cifrelor. “Sper ca discriminarea să nu aibă loc, dar mă tem că exact asta se întâmplă”, a declarat Rosa Lund din Alianța Roșu-Verde.

stirileprotv.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.