Somerset House
Într-o clădire neoclasică în centrul Londrei, aproape de Waterloo Bridge, cu vedere la Tamisa, se află un centru cultural în care se desfășoară numeroase activități și se organizează multe expoziții temporare. Recunosc că la început am fost oarecum șocată de neconcordanța dintre aspectul fastuos al acestui palat și destinația sa. M-aș fi așteptat să fie transformat într-un muzeu, ținând seama de încărcătura istorică a locului și de personalitățile care au trăit pe parcursul secolelor aici și mai cu seamă în palatul dinainte.
În anul 1547, în perioada Tudorilor, Edward Seymour, Lord Protector și Duce de Somerset, a construit un palat pentru el însuși. După execuția sa (în 1552), Somerset House trece în proprietatea Coroanei. La începutul secolului următor, Ana de Danemarca, soția lui Iacob I al Angliei (Iacob al VI-lea al Scoției), se mută la Somerset House, care este denumită Denmark House în onoarea ei. Tratatul de la Londra pune capăt războiului anglo-spaniol de 19 ani și este negociat și semnat la Denmark House. Urmează o perioadă în care, la inițiativa reginei Ana, apoi a reginei Henrietta Maria a Franței, soția lui Carol I, au loc lucrări de construcție și renovare. Până la războiul civil din 1642, a fost locuit de membri ai familiei regale. La scurt timp după începerea acestuia, generalul Thomas Fairfax preia palatul ca sediu al armatei parlamentare, iar după încheierea acestuia, în 1649, Parlamentul încearcă și nu reușește să vândă Denmark House, dar îi vinde, cu success, conținutul pentru o sumă imensă. În 1660, după ce Carol al II-lea este încoronat rege, la începutul Restaurării, Henrietta Maria se întoarce la Denmark House; urmează mai multe construcții noi, până când ciuma (1665) decimează populația Londrei și Henrietta Maria pleacă în Franța. Marele incendiu al Londrei din 1666 distruge o mare parte din oraș, dar se oprește la scurtă distanță de palat. După moartea lui Carol al II-lea (1685), soția sa, Ecaterina de Braganza, se mută în Denmark House, unde rămâne până în 1693, fiind ultima persoană de familie regală care a locuit în palat. La începutul anilor 1700, Denmark House este folosită ca apartamente, birouri, depozite și grajduri. Au rămas două picturi ale lui Canaletto înfățișând două priveliști de pe terasă. În 1775, după decenii de neglijare, casa Somerset originală este demolată; arhitectul, sir William Chambers, începe imediat lucrările la înlocuirea acesteia.
În 1779, Academia Regală de Arte devine primul rezident al noii Somerset House, mai exact ceea ce este acum cunoscut sub numele de North Wing – Aripa de nord, unde rămâne până în 1837, când se mută la Burlington House pe Piccadilly. În anul următor, își stabilesc aici reședința, pentru mulți ani, Societatea Regală și Societatea Antichităților, iar Somerset House găzduiește prima expoziție a Academiei Regale. Câțiva ani mai târziu sunt finalizate și Aripile de sud, de est și de vest. Tot aici se mută, ocupând o suprafața foarte mare (Aripa de sud), Consiliul Marinei. În anul 1801 noua casă Somerset este considerată completă. Pe parcursul anilor următori mai multe instituții publice importante vor avea sediul aici și vor urma și lucrări de extindere. În 1984, devine centru pentru artă și cultură.
În 2000, terasa se deschide publicului pentru prima dată după mai bine de un secol; Camerele Hermitage și Colecția Gilbert sunt deschise; apoi, în decembrie, Somerset House instalează pentru prima dată un patinoar temporar. În anii următori, aici vor fi organizate multe evenimente culturale, spectacole, mai ales vara. În luna iulie a fiecărui an se organizează SUMMER SERIES, iar exteriorul fabulos al palatului a fost folosit pentru filmări.
Am relatat pe scurt istoria acestui loc și, cu siguranță, am fost subiectivă și sentimentală simțind dezamăgire la primul meu contact, atunci când am intrat și am fost derutată de interiorul lipsit de exponate. A fost doar o stare de moment. Palatul acesta, exteriorul său mai ales, se pretează extrem de bine evenimentelor culturale, concertelor, specta-colelor de orice fel, filmărilor. În superba clădire poți intra fară să te întrebe nimeni ce cauți, să te odihnești pe fotoliile din holul larg sau să ieși pe terasă, care este fantastică! Eu așa am făcut, după ce am văzut expoziția Immigration and modern Britain, deschisă în acea perioadă.
Poate va veni ziua în care voi fi prezentă și la vreun spectacol în aer liber la Somerset House. Sper!
Academia Regală de Muzică
Royal Academy of Music
Străbătând deseori bulevardul Marylebone Road, dar pe partea cu biserica Saint Marylebone Parish, unde intram de fiecare dată, s-a întâmplat ca într-o zi, să merg pe cealaltă parte și să trec prin fața unei frumoase și cochete clădiri. Am fost curioasă să intru, constatând că este un muzeu. Muzeul Academiei Regale de Muzică.
Fără taxă de intrare, fără aglomerație. Deschis în 2001, făcând parte integrantă din viața Academiei, aici se organizează prelegeri, recitaluri, seminarii, ateliere, evenimente speciale și activități de familie, toate deschise gratuit publicului, după cum citisem pe site.
Articolele expuse includ instrumente cu coarde de Stradivari și familia Amati, instrumente de suflat, precum cornul lui Dennis Brain, manuscrise ale compozitorilor, inclusiv „The Fairy Queen” de Purcell și „Fantasia on a Theme” de Vaughan Williams și Thomas Tallis, partituri și amintiri care au aparținut unor figuri semnificative din lumea muzicii.
La etajul 1, String Gallery prezintă varietatea bogată a colecției de instrumente cu coarde a Academiei, instrumente din secolul al XVI-lea până în prezent, inclusiv o lăută renascentistă, o chitară pariziană cu cinci feluri și o vioară piccolo fabricată în Marea Britanie. Gravuri și partituri rare, ilustrând instrumentele în interpretare și animând figuri istorice asociate acestora. O mulțime de instrumente fabricate de Antonio Stradivari și familia Amati, precum și de meșteri locali din Londra. De exemplu, vioara „Viotti ex-Bruce” (1709) de Antonio Stradivari, deținută pe vremuri de Giovanni Battista Viotti, violonist personal al reginei Maria Antoaneta, viola „Archinto” de Stradivari, un violoncel de Francesco Rugeri, o vioară de Nicolò Amati. În atelierul propriu al Academiei, un studio cu pereți de sticlă adiacent galeriei, am văzut câteva persoane, mai mult ca sigur tehnicieni experți, care au ca misiune întreținerea și repararea instrumentelor.
La etajul 2, Piano Gallery găzduiește instrumente de la începutul secolului al XVII-lea până în secolul al XIX-lea, colecția reflectând schimbările de formă, dimensiune și sunet. Un clavecin manual dublu, din 1787, de Burkat Shudi și John Broadwood, un pian Erard din 1840, un fortepiano cu șapte pedale din 1815 de Giovanni Heichele, un pian din 1920, produs de către Steinway & Sons sunt doar o parte din exponate. Picturi (inclusiv portretul lui Franz Liszt), fotografii, materiale tipărite și sculpturi întregesc spațiul expozitional. Și aici am văzut câteva persoane, specializate în întreținerea instrumentelor, a Steinways-urilor. Pe pereții care duc la galerie se pot vedea fotografii portret ale unor absolvenți importanți ai Academiei.
Ceea ce m-a surprins a fost lipa vizitatorilor, dar mi-am zis că, probabil, studenții sunt cei mai interesați, și cum era vară, vacanța i-a ademenit spre alte locuri, poate chiar în parcul din apropiere – splendidul Regent’s Park.
Cartoon Museum
Muzeul desenelor animate
Aflându-mă în apropiere de locul unde se află muzeul, mi s-a părut distractivă o întoarcere în timpul când băiatul meu viziona canalul TV Cartoon Network.
Inițial, deschis în anul 2006, a fost închis și redeschis pe strada Wells la numărul 63 în anul 2019. Fusesem curioasă să văd ce ar putea cuprinde, primul meu gând fugind la desenele animate, dar iată că acest muzeu nu se adresează doar copiilor, ci tuturor celor pasionați de desene, de povești în benzi desenate, de caricaturi. Am reținut câteva desene realizate de Wiliam Hogarth (1747), Robert Dighton (1781), Austin Bowen Payne (1932), Davey Jones (2010) și m-am fotografiat cu „Charles Laugton as King Henric VIII” de R. S. Sherriffs (1933), „The lost leader” de Victor Weisz (1963), „Richard Nixon” de Wally Fawkes (1973).
Este lăudabilă inițiativa susținerii și încurajării lucrărilor noi ale desenatorilor și artiștilor de benzi desenate, în același timp cu păstrarea și accesul la patrimoniul britanic de desene animate și benzi desenate.
Prin colecția impresionantă, de la începutul secolului al VIII-lea până în prezent – desene originale, caricaturi și benzi desenate – muzeul promovează arta desenată britanică și produce o stare de bine și relaxare vizitatorilor. Și zâmbete.
Camelia Pantazi Tudor/UZPR