Dramatism total în finala Europeanului de handbal feminin, Franța – Norvegia. În direct la Digi Sport, scandinavele au obținut al optulea lor titlu european, scor 22-20, după ce franțuzoaicele s-au ținut scai de ele.
Franța – Norvegia 20-22 în finala Europeanului feminin de handbal
Franțuzoaicele au condus cu 2-0 și cu 4-2, însă nordicele au preluat conducerea din minutul 12, scor 5-4, prin golgheterul competiției, Nora Mork, care a punctat de la 7 metri.
Din acel moment, Norvegia a condus până la pauză, iar dovada că meciul a fost unul extrem de echilibrat a fost și faptul că între minutele 17 și 20 nu s-a marcat niciun gol. Norvegiencele au presat și Dale a făcut prima dată o diferență de 5 goluri, scor 13-8.
La pauză a fost însă 14-10 pentru Norvegia, iar Foppa a bifat 4 goluri pentru franța, în timp ce norvegiencele Herrem și Oftedal au avut câte 3. Partea secundă a început tot sub semnul echilibrului, iar mai bine de 3 minute nu s-a înscris.
Franța – Norvegia 20-22. Scandinavele au obținut al optulea titlu european
Kristiansen a marcat primul gol din repriza secundă și Norvegia avea 5 goluri diferență. Din acel moment a început lupta de urmărire a franțuzoaicelor. Zaadi a egalat la 17 din 7 metri, iar apoi aceeași Zaadi a egalat la 19, tot de la 7 metri.
Portarul Franței, Cleopatre Darleux, a avut o parade din 14 aruncări, însă nu a putut face mai mult. În cele din urmă, norvegiencele și-au revenit și au demonstrat că formează cea mai puternică națională din Europa în acest moment. Solberg a stabilit scorul final, 22-20 pentru Norvegia.