default-logo

Pagina de istorie de Azi este EMINESCU

Răul esenţial care ameninţă vitalitatea poporului nostru este demagogia

Mihai Eminescu

„În locul sentimentului public dezinteresat avem pasiuni politice, în loc de opiniuni avem rivalităţi de ambiţii” – .Mihai Eminescu

Eminescu este o perspectivă a valorii şi trăiniciei fără de care cerul ar rămâne fără lumină.

Viorica Nicolescu

 

Eminescu a fost steaua cazătoare putern luminoasă ce a apărut pe bolta cerească românească. Prea adânc şi profund pentru a putea fi înţeles de toată lumea. 

Viorica Nicolescu

 

Fiecare popor îşi are un pilon, un ax, pe care se ţine construcţia sa anterioară. Noi îl avem pe M. Eminescu. Prin el a răbufnit, ca o eliberare, întreaga noastră energie spirituală. Alexandru Vlăhuţă în „Amintiri despre Eminescu” scria: „Oameni ca Eminescu răsar la depărtări de veacuri în existenţa unui popor”. Geniul marelui poet luminează în acelaşi timp multiple perspective umane, spaţiale, temporale misterele ce populează universul principiile şi legităţile, esenţele vieţii. 

 Poetul Grigore Vieru spunea : ,,Eminescu este o cetate cu o singură intrare şi cu o sută de ieşiri. Intri în ea, iei aminte de toate, înveţi, te învoieşti, apoi ieşi pe unde crezi tu că-i mai bine, ducînd mai departe făclia graiului şi spiritului neamului tău.

A vorbi astăzi despre poet, al cunoaşte, al sărbători nu este un simplu act cultural ci o reîntoarcere în adîncurile tară de sfârşit ale fiinţei acestui neam. 

Eminescu este un dar al destinului pe care suntem datori a-l înţelege, a-l preţui, este o mare cunoştinţă naţională. Este viu pentru vecie şi moarte nu cunoaşte, căci cu moartea a călcat, şi stea mai luminoasă între stele s-a înălţat. Neamul nostru este bogat prin Eminescu. Strălucească-n veci florile nemuritoare ale poeziei dăruite lumii de inima generoasă a lui Eminescu.

Mihai Eminescu a fost un observator atent al vremurile în care a trăit, iar politica l-a interesat într-un mod cu totul aparte, mai ales că a şi lucrat ca jurnalist politic vreme de mai mulţi ani. O serie de citate care i-au aparţinut poetului, despre politică şi politicienii anilor 1870-1880, conturează o imagine clară a acestui domeniu. La fel ca şi acum, mita, corupţia, „mizeria morală a populaţiei” făceau parte din peisajul urban.

Eminescu a fost de fapt un om puternic, de o luciditate excepţională, bine ancorat în realitatea socială şi mai ales politică a vremurilor zbuciumate în care a trăit, un militant activ pentru drepturile românilor din Ardeal şi pentru unitatea naţională, un ziarist de excepţie, un vizionar, un reformator.

„Părerea mea individuală, în care nu oblig pe nimeni de-a crede, e că politica ce se face azi în România şi dintr-o parte şi dintr-alta e o politică necoaptă, căci pentru adevărata şi deplina înţelegere a instituţiilor noastre de azi ne trebuie o generaţiune ce-avem de-a o creşte de-acu-nainte. Eu las lumea ca să meargă cum îi place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele ţării e creşterea morală a generaţiunii tinere şi a generaţiunii ce va veni. Nu caut adepţi la ideea cea întâi, dar la cea de a doua sufletul meu ţine ca la el însuşi.”G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu , vol. III, p. 44.

La momentul internării Eminescu era puțin cunoscut ca poet, până în 1883 publicase doar 30 de poezii, celebritatea lui se clădise pe articolele din Timpul:

„Istoria vorbeşte, în genere, clar. O ţară unde toţi poruncesc şi nimeni nu ascultă, o ţară unde antiteza între partide se preface în adevărată duşmănie, unde Domnul nu are puterea să-i împace, precum nu a avut-o în Polonia şi nici la noi, o asemenea ţară e menită să fie prada vecinilor ei. Iar dacă acela care în sufletul său reprezintă ideea statului îşi ridică fruntea cu îndrăzneală, el cade zdrobit ca și idolul de fier cu picioarele de lut”.

„Niciodată în ţara noastră nu s-a văzut clasă guvernantă mai prosperă, mai gras retribuită şi mai îngrăşată decât clasa guvernantă de astăzi, răsărită din pământ, fără să ne dăm seama cum, pe când generalitatea oamenilor de muncă suferă de strâmtoare.”

De parcă politicienii de azi, ar veni direct din secolul al XIX-lea…

Dispariţia prematură a „românului absolut“, cum îl numea Petre Țuţea, la data de 15 iunie 1889, din cauza unei demenţe paralitice, cum s-a spus oficial, este una controversată. Cei mai mulţi sunt de părere că Eminescu, sub un fals diagnostic, a fost otrăvit cu mercur, dorindu-se înlăturarea sa din viaţa publică. Este primul ziarist căruia i se punea căluş într-o manieră dură, metodă care va fi perfecţionată în timpul regimului comunist.

Marele poet combate ideea conform căreia politicienii conservatori, de care ziarul Timpul era apropiat, ar fi reacţionari:

 „Nu sîntem dar contra nici unei libertăţi, oricare ar fi aceea, întru cît ea e compatibilă cu existenţa statului nostru ca stat naţional- românesc şi întrucît s-adaptează în mod natural cu progresele reale făcute de noi pînă acuma. Numai pe terenul acesta găsim că o discuţie e cu putinţă. Cine susţine însă ca absolute şi neînlăturabile principii a căror aplicare ar fi echivalentă cu sacrificarea unui interes naţional, acela nu poate fi omul nostru. Aşteptăm dar ca, pe multe terenuri ale vieţii publice, spiritele oneste, de orice opinii sar fi ţinut pîn-acuma, să simtă nevoia unei reacţiuni sănătoase şi conforme cu trebuinţele actuale ale ţării, aşa că reacţionar va fi un titlu de merit chiar pentru mulţi din aceia cari pînă astăzi dădeau acestui cuvînt senzul reînvierii privilegiilor şi feudalităţii. 

Reacţiunea noastră se intemeiază pe convingerea că ţara nu mai poate merge cu această organizare laxă, favorabilă naturilor catilinare şi reputaţiilor uzurpate, fără de pericolul de- a înceta să fie ţară românească, pe convingerea în fine că statul e asemenea un produs al naturei, care are legile organice după care trăieşte, şi că daca se introduce o legislaţie artificială în locul celei care sar fi potrivit şi ar fi rezultat din stadiul organic al lui, arbitrariul unei asemenea substituţiuni se traduce în crize acute, ce pot pune capăt esistenţei noastre chiar.” „Statul a devenit, din partea unei societăţi de esploatare, obiectul unei spoliaţiuni continue şi aceşti oameni nu urcă scările ierarhiei sociale prin muncă şi merit, ci prin abuzul culpabil al puterii politice, câştigate prin frustarea statului cu sume însemnate. ”Răul esenţial care ameninţă vitalitatea poporului nostru este demagogia. Secretul vieţii lungi a unui stat este păstrarea ierarhiei meritului. (M Eminescu Timpul 17 august 1882).


Viorica Nicolescu/UZPR

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.