Nichita Stănescu, Vremea călătoriilor

În primăvara anului 1971, poetul Nichita Stănescu vizita Italia. Estet viu, călătorul senzitiv a înregistrat tot. Nicio percepţie nu a fost întâmplătoare pentru opera sa.

Sustragerea de la comanda socială îşi găsise o modalitate subtilă: Italia reprezenta un timp al călătoriilor suspendat, o evadare în Utopia, sinonimă crimei de lesmajestate a acelor ani.

Reabilitarea imaginarului recontextualiza spaţiul livresc, agresat de “obiectivitatea” obscură a realismului ştiinţific socialist. Sedus, în interiorul limitei, poetul trăia perioada lirismului agonic din Măreţia frigului şi Epica Magna.

Fixând în context momentul călătoriei – era exact anul apariţiei “Tezelor din iulie” şi hipertrofierii dogmatice staliniste, fatidicul 1971. Alegoric sau simbolic, eliberează discursul de traume reale şi tezism al epocii, în Nevoia de artă şi Vremea călătoriilor [i].

Eseistul Nichita Stănescu amplifică receptarea, în maniera estetică a senzitivului Eugenio d’Ors [ii], în contact cu Renascentismul Italian (Cinquecento). Lipsesc aporiile moderniste şi obscuritatea.

Perioada (textuală) a unui neoclasi- cism mimetic, sacramental, italienismul lui Nichita Stănescu, declanşează compoziţii diafane, fără simulacre. Asimilat, prin “viciile” (vicisitudinile) dezordinii ontice, în modernitatea târzie (late modernism [iii]), folosind arte combinatorii, textualizează, fără disimulări prozaice tradiţionale, sfidează ordinea cuvintelor, translatând corpusul textual spre postmodernism.

În 1971, Nichita Stănescu vizita Italia, descoperind o “Veneţie de vis”. Scurte notaţii asupra acestei fantastice vremi a călătoriilor sunt păstrate de biografii poetului.

Nu există o Cheie a Viselor, dar visele în ansamblul lor şi prin structurile lor coerente manifestă o realitate al cărei sens global poate fi identificat” [iv].

Dragii mei, vă îmbrăţişez cu drag din inima unei Veneţii de vis”. (Nichita Stănescu, mai 1971, Veneţia) [v].

De altfel, e greu să fii în Veneţia doar “turist”. Mistică şi ireală, Veneţia predispune la un alt fel de receptare a concretului, visul nu pare absurd, Divinitatea dă o notă proaspătă şi prezentă, în labirintul lagunar.
Vremea călătoriilor italiene, când eşti “bogat cu duhul”, din orice geografie ai proveni, mai ales dintr-o dinastie orwelliană, comunistă…

Ca punct de fugă: recurenţa terorii, metodă “clasicizată” de guvernare a regimurilor comuniste, o istorie tragică şi grotescă, devenită mentalitate – Tezele din iulie [vi] 1971, ale lui Nicolae Ceauşescu, versus  apostazia, profesiunea de critic de artă, marcă stilistică a autorului, căutarea frumuseţii în culorile Mediteranei (în Nevoia de artă, Fiziologia poeziei [vii]), o încercare de îndepărtare de tensiunile spaţiului literar “cu tendinţă” [viii].

La Roma m-am regăsit în Piaţa Capitoliului”; “mi-am spălat inima”, în timp ce “ochiul din ceafă, simultan cu priveliştea dăruită frunţii, înregistra în continuare mişcările monotone şi înfrigurate ale unui sentiment rămas la Bucureşti” [ix].

În acest peisaj, cu “real social şi real estetic” [x],  “nevoia de artă”, în sens catarctic, transcrie evident revolta scriitorului, scăpat de cenzură, printre cuvinte, aluziv.

Continuare ultimaora.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.