La Teatrul Toma Caragiu dn Ploiești: s-a pus în scenă piesa „Ti Amo, Maria!”, scrisă de Giuseppe Manfridi spectacol care, în opinia regizorului Eusebiu Mihail Tudoroiu, „vorbește despre iubiri imposibile, vicii, obsesivitate, agresiune si impulsivitate si despre cum aceste lucruri ne pot distruge ca oameni si pot înlătura chiar si ce iubim cel mai mult pe lume.”
O altă poveste. Un alt anonim care crede aidoma eroilor lui Camil că „cei ce se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt” pentru că „cei ce se iubesc nu mai sunt oameni”. O poveste spusă pătimaș, în rafale de iubire și ură, în holul unui bloc. Lumea EI, un apartament ce adăpostește o bucată de viață la care EL nu are acces. Lumea lui, o scară de bloc mizer sau poate lumea întreagă. EL, un risipitor de fericire, soiul de fericire de care EA nu are nevoie pentru că are gust sărat de lacrimi. Lumile lor, odată intersectate, sunt acum disjuncte, drumurile lor paralele, iar un postulat spune că liniile paralele nu se vor întâlni niciodată. EL taie aceste paralele cu secanta disperării. O disperare sinonimă cu singurătatea sau cu ratarea.
Scena devine ring de luptă între doi competitori ce știu că niciunul nu va câștiga. O piesă în doi implică partituri actoricești complexe și asumate. EA, Dana Vulc, face poate cel mai bun rol al său. Combină ezitarea, forța, cu abandonul și tumultul răzbunării. Se luptă credibil cu amintirile, adevărate funii de tortură.
Karl Baker, EL, este marea reușită a întregului spectacol. Din primele replici și gesturi îți dă discret de înțeles că este omul unei unice iubiri. Pendulează între ironie și adevăruri sfâșietoare. Îmbrățișează și sărută doar privind. Are mișcări de felină la pândă, dar și de animal hăituit. Coboară în sine ca într-un abis al durerii universale. Fiecare gest, fiecare mișcare a mâinii, orice grimasă sau tremur al vocii sunt elaborate minuțios, cu har și sensibilitate. Nu disimulează suferința, o trăiește, o respiră. Nu se joacă de-a iubirea pentru că de la jocul iubirii la cel al morții nu este decât un pas.
Au lipsit acordurile de jazz, atât de dragi celor doi protagoniști, jazzul care s-ar fi pretat poveștii cu ritmul său lasciv și obsedant. Am plecat din teatru alegându-mi în minte propria-mi muzică, Concertul pentru oboi şi orchestră de coarde în Re minor al lui Alessandro Marcello, trist ca o Veneție în agonie unde orice iubire își are sfârșitul.
Alina Maer, UZPR Prahova
Ti amo, Maria!
de Giuseppe Manfridi
traducerea, regia, ilustratie muzicala: Eusebiu Mihail Tudoroiu
scenografia: Cosmin Stancu;light design: Ionut Aldea si Cosmin Stancu
distribuția: Dana Vulc (Maria), Karl Baker (Sandro)