România ajută Republica Moldova: Prima tranșă de motorină a ajuns la Chișinău

Prima tranșă din ajutorul umanitar sub formă de motorină, pe care România îl acordă Republicii Moldova, a ajuns luni la Chișinău.

Prima tranșă din ajutorul umanitar constând în 6.000 de tone de motorină oferit de România pentru agricultorii afectați de secetă din Republica Moldova a fost predată autorităților de la Chișinău, în cadrul unei ceremonii la care au participat, din partea României, Gheorghe Alecsei, președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, precum și Daniel Ioniță, ambasadorul României la Chișinău. Din partea Republicii Moldova a participat Veaceslav Negruță, consilier prezidențial și Ion Perju, ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Acest ajutor umanitar face parte din pachetul de sprijin pentru cetățenii Republicii Moldova anunțat de Președintele României, Klaus Iohannis, cu ocazia vizitei oficiale efectuate la Chișinău, la 29 decembrie 2020, și reprezintă o materializare a eforturilor susținute depuse de statul român în beneficiul direct al cetățenilor Republicii Moldova, completând alte acțiuni în această direcție realizate în ultima perioadă, printre care donarea a peste 300.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19, precum si de echipamente medicale in valoare de 2,3 milioane euro.

Cele 6.000 de tone de motorină urmează să fie livrate în totalitate autorităților de la Chișinău, în perioada imediat următoare, prin mai multe transporturi succesive.

„Ne exprimăm speranța că autoritățile din Republica Moldova vor lua măsurile necesare pentru a asigura o utilizare transparentă și echitabilă a sprijinului oferit de România”, a scris Ambasada României la Chișinău pe pagina de Facebook.

Angajamentul pentru sprijinirea cetățenilor Republicii Moldova, în baza Parteneriatului strategic bilateral, cu scopul de a impulsiona dezvoltarea Republicii Moldova, parcursul său european și procesul de reformă necesar pentru consolidarea sistemului democratic și a statului de drept, ca și pentru dezvoltarea economică și socială, va rămâne și în viitor o prioritate de prim rang pentru România.

 

infoprut.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.