Palatul Cultural adăpostea pe la începuturile lui, în anul 1911, trei instituţii: cu denumirile de atunci, Filarmonica, Muzeul şi Biblioteca orăşenească, ultima înfiinţată abia în 1913.Ridicarea Palatului s-a făcut din colectă publică, cu un ajutor de la stat, dar şi din fondurile Societăţii Culturale ”Kölcsey”.
Cladirea etalează o diversitate de stiluri. Fațada în stil neoclasic, este ornată cu un fronton sprijinit de masive coloane în stil corintic, iar deasupra lui străjuiește un turn masiv. Aripile laterale sunt dominate de elemente ale Renașterii italiene. În partea dinspre parc, arhitectul s-a inspirat din elementele castelului de la Hunedoara, clădire gotică. Urcând scările monumentale, vizitatorul intră într-un frumos hol lucrat în marmora de Moneasa și de aici are acces în magnifica sala de concerte.
Pe frontispiciul Palatului Cultural arădean s-au adunat parcă pentru a insufleți pe cei dăruiți muzical, de Apollo sau de D-zeu, muzele artelor, dar şi ale ştiinţei. Ferestrele sunt încă originale realizare în stil ”nouveau-art”.Pictura de pe bolta cupolei imaginează sistemul solar și cometa Haley.
În anii 1900 tendinţa Art Noveau a pătruns în toate formele lui de expresie, în arhitectură, în literatură, grafică, până şi în modă.După, instalarea noii stăpâniri austro-ungare, în anul 1867, tendinţa acesteia a fost de a transforma noile oraşe ale Imperiului dual după prototipul architectural al Vienei, capitala Austriei.
Edificiul s-a ridicat între anii 1911-1913, dar demersurile pentru ridicarea lui s-au făcut mult mai devreme, Se pare că încă din anul 1901.Filarmonica a luat fiinţă prin notabilele strădanii a doi mari muzicieni: Nicolae Boboc – devenit primul director al Filarmonicii arădene și prietenul său Nicolae Brânzeu.
Pentru a cuprinde amploarea pe care autorităţile locale ale acelor vremuri au dat-o viitorului edificiu cultural, viitor simbol al Oraşului de pe Mureş şi desigur pentru o paralelă cu practicile de azi, care nu ne onorează defel, ne putem imagina un concurs de proiecte care a avut, nu mai puţin de 27 de participanţi. O concurenţă serioasă între arhitecţii Europei din: Paris, Berlin, Budapesta.Şi nici unul dintre aceste proiecte nu a răspuns exigenţelor comisiei arhitecturale locale, în afara aceluia propus de arădeanul Ludovic Szantay, căriua i-a revenit marea misiune şi onoare de-a înălţa, mult aşteptatul Palat Cultural.
După acceptarea proiectului s-a ales un loc potrivit.Și care loc putea fi mai potrivit, decât malul Mureşului, la adăpost de forfota orașului, tocmai pentru ca melomanul să se simtă împlinit, după deliciile unui concert, şi de peisaj,
Legenda urbană povesteşte că locul ales, albia Majoră a Mureşului, nu a oferit condiţii prielnice de stabilitate şi fiabilitate.Fapt pentru care s-ar fi pornit asanarea terenului.
Se spune, că masiva instituţie stă pe un pod, o terasă enormă de trunchiuri de stejari. Ca să nu se risipească trunchiurile, acestea au fost încinse cu un uriaş brâu de bronz.Se mai spune, că acel loc ar fi fost gândit, iniţial, pentru altă destinaţie, pentru Mausoleul celor 13 generali ai armatei revoluţionare maghiare din 1848-1849, executaţi lângă Cetatea Aradului.
Deşi, în general, buni gospodari, autorităţile mghiare arădene de la începutul secolului al XX-lea nu au întocmit actele de întabulare ale clădirii Palatului, cum, de altfel, nici cele româneşti de după Marea Unire n-au fucut-o, situaţie care a durat până după Revoluţia din Decembrie 1989.
În aceași sferă de preocupări, în anul 1890 se fondează la Arad Societatea Filarmonică, o societate, care vine în descendenţa Consevatorului arădean, înfiinţat în 1833, cel de-al 6-lea consevator din Europa după cele din: Paris, Praga, Bruxelles, Viena şi Londra.
Societatea Filarmonică avea în dotare orchestră cu 37 de instrumentiști şi cor care funcţionau după proiecte muzicale riguroase şi ambiţioase, încă de la acea vreme!
. Din anul 1948 Societatea Filarmonică se transformă în Filarmonica de Stat, corul şi orchestra capătă statut profesionist, iar “ activitatea artistică se desfăşoară în stagiuni continue a câte zece luni (septembrie-iunie), cu o ritmicitate de cel puţin un concert pe săptămână, fiecare având un alt repertoriu şi alţi protagonişti”.(vezi site-ul Consiliului Judeţean Arad )
Inaugurarea Palatului Cultural a avut loc sâmbătă 12/ 25 și duminică 13/26 octombrie 1913, ( revista Biserica și școala) „ în prezenţa notabilităţilor locale, a unor oficialităţi venite din capitală şi din diferite oraşe ale regatului, precum şi a reprezentanţilor diferitelor culte, a societăţilor culturale din regat, de faţă fiind un numeros public din oraş şi din împrejurimi”, dar şi stareţul Mănăstirii Hodoş-Bodrog. (Gheorghe Lanevski)
După spusele aceluiaşi muzeogrf, organizarea evenimentului s-a făcut deosebit de riguros, pe baza invitaţiilor şi a confirmărilor.
Concertul inaugural s-a ţinut în data de 25 octombrie 1913. La pupitrul orchestrei Filarmonicii arădene s-a aflat contele Zichy Geza de la Viena, într-o sală plină de melomani, 780 de locuri, impresionantă ca şi arhitectură şi acustică. Conform surselor muzicologului Ioan Tomi, dirijorul permanent al orchestrei era Alexander Zellner, care a dirijat pentru prima oară Rapsodia română în La maj, op.11, în anul 1912, la hotelul „Crucea Albă”. Concertul de deschidere a inclus piese de Schubert, Goldmarck, Bizet si Beethoven.
A doua zi, după fulminantul concert, arădenii au vizitat sălile Muzeului şi ale Bibliotecii, colecţiile de exponate, tablouri, arme, piese etnografice şi cărţile. Aproape în exclusivitate proveneau din donaţii particulare şi publice. Inaugurarea Palatului Cultural din Arad a însemnat, fără dar şi poate, europenizarea oraşului şi accesibilizarea actului de cultură, în diversitatea lui.
Dar, Palatul Cultural adăpostea 3 instituţii de cultură proaspăt înfiinţate.
Pe partea intrării în Parcul Copiilor, în paralel cu Filrmonica de Stat, Muzeul şi-a mutat colecţia de artă de la Teatrul de Stat, înfiinţată in urmă cu două decenii 1893, conţinând relicve ale revoluţiei paşoptiste, în Palatul Cultural, locul în care se găseşte şi azi.
Muzeul – azi Complexul Muzeal Arad -, reprezenta o instituţie de o mare importanţă pentru urbea arădeană.
În perioada comunistă secţiile muzeului au căpătat organizare şi conţinut politic.Tot atunci a fost mutată şi Secţia Artă a Muzeului în actualul sediu.În 1992, Muzeul s-a degajat de conţinutul proletcultist şi a înfiinţat secţia Stiinţele naturii şi un an mai târziu, Secţia Istorie Interbelică.Se editează apoi reviste de specialitate şi – şi continuă activitatea Atelierul multimedia ”Kinema Ikon”, Se deschid noi filiale muzeale în judeţ.
În Palatul Cultural funcţionează acum două secţii ale muzeului: secţia istorie cu intrarea dinspre B-dul Dragalina şi secţia ştiinţele naturii, cu intrarea dinspre Parcul Copiilor.
Secţia arheologie cuprinde 15 săli de expoziţie situate la primul şi la al doilea etaj.
Colecţia arheologie / istorie s-a imbogăţit, de la momentul inaugurării instituţiei, cu un număr de 20.000 de exponate care “ilustrează evoluţia zonei arădene, de la primele urme ale prezenţei umane până la instaurarea regimului comunist şi constau în machete ale unor cetăţi medievale, sigilii, obiecte meşteşugăreşti, manuscrise vechi, accesorii vestimentare, podoabe, fotografii de epocă” ( vezi site-ul Consiliului Judeţean Arad).
Dintre cele mai preţioase piese din colecţia acestei secţii se numără: ”uneltele cioplite din silex şi opal de 100.000 de ani, reprezentând cele mai vechi urme ale prezenţei umane în zona Aradului; figurina de pe peretele unui vas „Venus de la Sâmpetru German”, datatând din 3900 î. Hr.; monedele dacice de argint din sec. III, II î. Hr de la Şilindia; descoperirile din Cetatea de Pământ de la Vladimirescu, datată sec. VIII – IX; diploma de oraş liber regesc a Aradului, înmânată autorităţilor locale în anul 1834; obiectele personale ale celor 13 generali ai armatei revoluţionare maghiare; steaguri, arme şi acte oficiale ale Gărzilor şi Consiliilor Naţionale Române, din perioada realizării Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918”.
Secţia ”Ştiinţele naturii” a ”Complexului Muzeal” conţine: “colaje fotografice reprezentând galaxii, supergalaxii, supernove, sistemul nostru solar, precum si machete ale unor rachete şi nave cosmice.Altă secţiune a expoziţiei conţine colecţia mineralogică şi ecologică cu “eşantioane ale mineralelor specifice vestului şi nord-vestului României şi diorame ale ecosistemelor caracteristice judeţului Arad”, din toate zonele de relief:Aici a fost amenajată o peşteră, reprezentând mediul carstic al Aradului.Acestora li se adaugă colecţia paleontologică şi sala acvariilor”.
Secţia ”Artă” a Complexului îşi are sediul la et. al II-lea, în clădirea comună cu Biblioteca Judeţeană, de pe str. Gh. Popa de Teiuş. Aici se găsesc colecţii de pictură europeană sec. XVI – XIX, interioare de epocă, porţelan şi faianţă sec. XVIII-XIX, covoare orientale şi transilvane, galeria de artă românească sec. XIX- XX.Tot în această locaţie vizitatorii pot admra tablouri semnate de: Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, Munkacsy Mihaly, Barabas Miklos, Lotz Karoly.
În anii ce au urmat Complexul Muzeal şi Filarmonica n-au suferit schimbări de sediu, precum i s-a întâmplat surorii lor Biblioteca, care a schimbat până la cel astăzi, din str Gh. Popa de Teiuş, încă două. La deschiderea Bibliotecii orăşeneşti fondul de carte era de 25.000 de volume, volume provenite din donaţiile particulare: Atzel, Fabian, Czaran.
Primul director al bibliotecii a fost Vajassy Arpad. În perioada interbelică fondul de carte al Bibliotecii A. D.Xenopol era de 100.000 de cărţi. După 1 Decembrie 1918, numărul volumelor din colecţia bibliotecii creşte mereu datorită donaţiilor făcute de importanţi oameni de cultură ai ţării, precum şi de instituţii centrale şi localeFondul se îmbogățește cu colecțiile provenite de la: Vasile Goldiș, Iosif Moldovan, Coriolan Petranu, Orczy-Vásárhely, biblioteca Minoriților.
După încorporarea donaţiei Xenopol, donaţie săvârşită de văduva acestuia Riria Xenopol, la moartea savantului, la 12 mai 1921 are loc inaugurarea Bibliotecii „Alexandru Dimitrie Xenopol”.Conţinutul, de 2032 de cărţi deosebit de valoroase pentru Arad, ne parvine la îndemnul lui Vasile Goldiş adresat istoricului moldav. Îmbogăţirea fondului bibliotecii cu acest număr mare de cărţi româneşti reprezintă un pas important pentru cultura românescă aradeană. Directorul instituţiei era la vremea aceea Lazăr Nichi.Astfel, în anul 1940, biblioteca număra 325.000 de volume.
În anul 1956 Biblioteca este ridicată la rangul de Bibliotecă raională. Pe vremea directoratului lui Ilie Mihailovici, Fondul de copii de la Palatul Cultural se mută într-un nou spaţiu situat pe str. Miron Constantinescu, nr. 2-4, Lucian Blaga, azi. Aceasta se întâmpla în anul 1977, ca anul următor biblioteca să se mute, în totalitatea ei, în aceeaşi locaţie. Cauza acestei operaţiuni a fost lipsa de spaţiu a unei colecţii în extindere. Din acelaşi motiv, după numai 6 ani biblioteca se mută în locaţia de azi, atunci pe str. Stejarului nr. 2-4, azi Gh. Popa de Teiuş.
Între timp apăruseră filialele. Din 1974 Biblioteca Municipală Arad se transformă în Biblioteca Judeţeană. Directorul ei era Cătălin Ionuţaş. În anul 1982 fondul de carte al Biliotecii Judeţene însuma peste 394.00 de cărţi.În anul 1995, la 4 aprilie, au loc Zilele Bibliotecii „Alexandru Dimitrie Xenopol”. De la acea dată biblioteca nu şi-a mai schimbat titulatura, iar pe faţada instituţiei stă de atunci numele patronului său spiritual. Pănă la acea dată, biblioteca avuse doar o sala ce purta, la vedere, numele savantului.
Azi, unităţile de bibliotecă au ajuns la cifra de aproz. 500.000 de volume, dintre care 22.000 de cărţi aparţin fodului de colecţii speciale, (editate în limbile:în limbile latină, maghiară, franceză, germană, română, italiană, engleză, greacă, ebraică), peste 600 de manuscrise şi 22 de incunabule. Directorul interimar instituţiei este azi Marius Stoica, după ce istoricul Doru Sinaci a devenit Subprefect al Aradului.
Palatul Cultural a găzduit numeroase personalităţi muzicale din ţară şi de peste hotare, oferind arădenilor înalte momente de încântare artistică.
Au înnobilat Aradul cu talentul lor: tenorul Traian Grozăvescu, Franz Liszt (1846), Johann Strauss (1847), Anton Rubinstein (1867), Pablo Sarasate şi Henry Wieniawski (1877), Johannes Brahms şi Josef Joachim (1879), iar mai apoi Pablo Casals (1913), George Enescu(1922,1931,1943), Bela Bartok (1924, 1926), Zoltan Kodaly, (1934 )
Lui George Enescu la împlinirea vârstei de 50 de ani, în anul 1931, în aceeaşi sală în care intrăm şi ascultăm concerte noi astăzi, i s-a conferit titlul de Cetăţean de Onoare al Aradului.
“L-au omagiat pe maestrul Enescu primarul E. Radu şi deputatul A. Crişan, directorul liceului ”Moise Nicoară”. Repertoriul marelui violonist a cuprins, cu acest prilej, piese de G. F. Händel, R. Schumann, Leclair, G. B. Vitali, A. Dvořák, G. Tartini”(”Biserica şi şcoala”)
“În cotidienele „Erdeli Hirlap”, „Aradi Közlöny” şi „Aradi Reggel” semnează cronici dr. Szelle Károli şi dr. Ungár care iau interviuri maestrului Enescu. Acesta evocă prietenia sa cu Pablo Casals şi Fr. Kreisler. Dar ceea ce merită să reţinem, după trecerea anilor, este marea omenie de care a dat dovadă Enescu şi cu acest prilej; a donat 5000 de lei pentru şomeri”. Ion Mierluţiu- Restituiri revista Arca-2011
Despre compozitorul şi violonistul român George Enescu s-a spus că era firesc şi modest. „Cel mai vestit violonist din lume”- spunea directorul Palatului, cu ocazia primului său concert din Arad-1922 a fost primit de către arădeni cu ovaţii, florii şi aplauze. Presa maghiară notează: ” La intrarea sa pe scenă e întâmpinat din loji cu aplauze furtunoase şi de la parter-cu ploaie de flori. Ce să însemne asta? Intuiţia a ceea ce va urma, vraja numelui celebru?”
Dar Palatul şi Aradul au o mulțime de alte şi alte poveşti minunate!
În anul 1847, la 7 noiembrie, compozitorul şi pianistul Imperiului Austro Ungar, Franz Liszt poposea pentru prima oară în oraşul nostru. Artistul a sosit la Arad însoţit de alţi mari muzicieni: Johann Strauss-fiul (1847), Johannes Brahms (1879), Pablo Casals (1912) și alții .Primul concert al lui Liszt a avut loc pe data de 8 noiembrie, în incinta hotelului Crucea albă – Ardealul de azi. Acolo au concertat şi ceilalţi oaspeţi. Următorul concert al lui Liszt a avut loc în sala Primăriei vechi, după două zile.
“Concertele oferite de către Liszt unor comunităţi în care astfel de evenimente erau extrem de rare, au fost primite de publicul român cu mult entuziasm. Însăşi sosirea marelui artist în oraşe precum Timişoara, Arad, Cluj, Iaşi sau Bucureşti a reprezentat un eveniment în sine: Timişoara a fost împodobită ca pentru sărbătoare, cu ferestrele clădirilor luminate, balcoanele pline de flori, iar pe arcul de triumf din faţa catedralei se putea citi: „Bine ai venit, Franz Liszt”; la Arad a fost întâmpinat cu fanfară şi orchestra populară, iar la Cluj, mulţimea l-a aşteptat cu urale şi taraf de lăutari”.- Societatea Română de Radiodifuziune.
Arădenii au în patrimoniu, la Palat, un pian ”Max Eilinger”, pian pe care a cântat Liszt, în călătoria sa în Transilvania.
Se cuvine să amintim că în anul 1950 se înfiinţează la Arad Corul Academic al Filarmonicii, care se instituţionalizează în anul 1954. Iniţiativa înfiinţării lui a avut-o profesorul Adrian Demian. Activitatea corului a stat sub îndrumarea şi mentoratul unor muzicieni precum: Kurt Mild, Anatol Goreaev, Paul Paradenco, Iovan Miclea, Doru Şerban. Alături de aceştioa Corul Academic Arădean a înregistrat puneri în scenă în premieră :Antoniu Dvorak-Te Deum, Anton Brukner-Misa în fa minor nr. 3, Seghei Rahmaninov –Vecerniile op. 37, Ildebrando Pizzetti-Requiem. Anul 1958 aduce Filarmonicii şi Corului arădene o premieră muzicală naţională.Într-o perioadă în care Cantata scenică a compozitorului neamț. Carl Orff, Carmina Burana, se cânta rar chiar şi în Europa, la Arad, în 14 iunie, se îndrăzneşte punerea ei în scenă. Era o premieră naţioanlă cu muzicieni arădeni.Printre ei Elza Stephan.
De-a lungul anilor ansamblul simfonic i-a avut la pupitru ca dirijori permanenţi pe Nicolae Brânzeu, Nicolae Boboc, Jan Hugo Huss, Eliodor Rău, Victor Golescu şi Ion Marin. Dorin Frandeş şi Cristian George Neagu giranții activității simfonice în prezent.
Un pian Steinway se găseşte şi azi la Palat, într-o stare excelentă, stare confirmată, de altfel, de specialistul în parametrii tehnici ai sălilor de concerte şi în acordajul pianelor, Martin Dernbach.
Pianul acesta are şi el povestea lui, povestea drumului din Germania în România, peripeţiile transportului acestui instrument de 800 de kilograme.
Orchestra de cameră a Filarmonicii de Stat Arad concertat în vara lui 2006 în 26-28 de state ale Americii. A susţinut în total cam 50 de concerte, cu săli arhipline şi a bătut 25.000 de km.
Un succes al directoratelor Filarmonicii îl constituie venirea la Arad, în anii 80-90 a unor muzicienii unici: Ion Voicu, Iosif Conta, Ruha Ştefan, Dan Grigore, Jonny Răducanu, Anca Parghel, dar și a numeroase răsunătoare nume ale muzicii mondiale.
Multe povești o fi știind Palatul. Una dintre ele le întrece pe toate.
Între doi instrumentiști de Filarmonică s-a legat o vrajă, pe care ar fi râvnit-o mulți. Drept pentru care, la un concert în care erau implicați amîndoi, în momentul atingerii clapelor pianului, diafana pianistă a simțit cum fiecare deget îi e străpuns de mii de ace invizibile.
Pe clapele pianului cineva îi presărase fire de vată de sticlă…
Lucia Bibarț / UZPR