default-logo

NICOLAE IORGA- jurnalist 150 de ani dela naștere (1871-1940)

    Un uomo universale, de formație enciclopedică, Nicolae Iorga a fost o personalitate titanică, manifestată în diverse domenii, aducând în fiecare strălucirea geniului său. A fost istoric, orator, om politic, ministru și prim ministru, ideolog și critic literar, istoric literar, memorialist, poet, dramaturg, gazetar și director de reviste, academician, doctor honoris causa al mai multor universități, membru al Academiei franceze, poloneze, iugoslave etc., profesor universitar, decan, rector, senator, conferențiar, participant la congrese internaționale din Europa și din SUA. 

   Cel mai mare istoric al românilor. A dat Istoria României în zece voloume, o istorie a literaturii, o istorie a armatei, o istorie a comerțului, a o istorie a presei, a comunicațiilor, a culturii, a religiilor, a învățământului etc. Operă grandioasă. Scriitor total. A scris peste 1000 de volume, articole și studii, recenzii etc. G. Călinescu spune că Iorga a jucat, în literatura română, în primele decenii ale secolului XX, rolul lui Voltaire. 

   A debutat în presă la 14 ani, în ziarul Românul ( 1885). În tinerețe, a colaborat la Contemporanul, Lupta, Convorbiri literare, Epoca, la România jună, L`independence roumaine și Sămănătorul, revistă al cărei ideolog devine din 1903. ( Revista fusese înființată în dec. 1901 de către George Coșbuc și Al. Vlahuță).. Iorga susține necesitatea întoarcerii la trecut, înfrățirea tuturor românilor, împropietărirea țăranilor, culturalizarea lor. 

   În jurul revistei Sămănătorul,, al ideilor lui Iorga, s-a format un întreg curent, sămănătorismul, un curent controversat, care, din păcate, a creat o confuzie a valorilor, între etic și estetic, subordonând esteticul factorului cultural. Nicolae Iorga milita pentru o literatură cu substrat etic, scriitorul trebuia să aibă idei sănătoase, cum ar fi credința în neam, dragostea față de țăran și sat, față de obiceiurile și lumea acestuia, față de limba strămoșească și un trecut glorios. De aici, egalizarea creatorilor, Alături de Sadoveanu, Hogaș, Arghezi, Galaction, Rebreanu, Bacovia, pune pe Vasile Pop, S. Vărlan, Constanța Hodoș, Teodor Cercel. Ion Adam etc. Cultul pentru trecutul cultural, istoric și eroic al poporului nostru a însemnat și un revers negativ, idealizarea lui. Din același motiv, nu a apreciat la valoarea lor scriitori ca Rebreanu sau Arghezi. 

   Iorga milita pentru culturalizarea țăranilor, pentru înfrățirea tuturor românilor, împotriva oricăror influențe străine. în cultura română. 

   Literatura sămănătoristă va prelua aceste idei. Sămănătorismul este mai curând o mișcare de idei social-politice și culturale și mai puțin un curent literar. Constantin Ciopraga îl socotește un „neo romantism liric, paseist și sentimental”, mai curând o stare de spirit , concretizată în câteva tendințe, făcând din apologia țăranului, a naturii și a trecutului  principalele direcții de acțiune. 

   Proza sămănătorismului se caracterizează prin prezența unei tipolgii boierești, ” boierul de neam”, a satului patriarhal, , icoană vie a trecutului, în comparație cu orașul modern, decăzut. 

   Poezia evidențiază aceeași antiteză sat- oraș, tema dezrădăcinării, a inadaptabilității, satul patriarhal, văzut idilic., chiar și la Goga, St. O. Iosif etc.

   Scriitorii reprezentativi pentru ideologia sămănătoristă inițiată de Nicolae Iorga: C. Sandu -Aldea, Emil Gârleanu, Ion Gorun, Ioan Ciocârlan, Ioan Adam, Vasile Pop, Maria Cunțan, St. O. Iosif, Corneliu Moldovan, D. Nanu și chiar Octavian Goga și Mihail Sadoveanu, care cunosc influența sămănătoristă , de care, mai târziu, se detașează. 

   În general, literatura sămănătoristă este o literatură minoră. E. Lovinescu avea dreptate să vorbească despre ea ca despre „cimitirul literaturii române”. 

   Ca jurnalist, Nicolae Iorga se definește cel mai bine în galeria de portrete și evocări Oameni cari au fost, ” galerie unică în istoria literaturii române”, ” operă de moralist și de artist”, ” o operă monumentală a literaturii române”. ( Valeriu Râpeanu, prefață la cele trei volume publicate de Editura Porto-Franco, Galați, 1991.). 

   În 1934, a început tipărirea seriei în patru volume , la Editura Fundației pentru literatură și artă „Regel Carol II”. Volumul I (mai 1911) cuprindea 122 de portrete, vol. II (1935) cuprindea 170 portrete, vol. III ( 1936) – 243 portrete, vol. IV (1939) -155 portreete. Deci -total 690 portrete. Primele sale portrete sunt publicate ]n 1903. ” Aceste portrete-necrologuri și articole cu caracter aniversar reprezintă cea mai amplă , cea mai profundă și cea mai organică meditație asupra morții din câte s-au scris în cultura noastră”, spune Valeriu Râpeanu în aceeași prefață. 

   Portretele definesc concepția lui Iorga asupra sensului vieții, asupra căilor prin care s-a realizat un destin uman. Autorul reînvie nu numai etapele unei vieți , ci modul în care această viață s-a împlinit în lumea din care personajul s-a născut  și a trăit. Portretele nu sunt elogii convenționale, de circumstanță, de laudă ocazională, ci o privire profundă asupra vieții unor oameni de valoare sau anonimi, care au trăit cu sentimentul datoriei împlinite. 

   Viața trebuie să fie continuă afirmare, faptă, acesta este mesajul lui Nicolae Iorga din Oameni cari au fost. 

   Autorul a reînviat figurile legendare ale istoriei, a avut un cult al muncii , duse în tăcere, care au muncit pentru binele obștei. Iorga evidențiază legătura dintre muncă, idealurile și necesitățile progresului social, moral și intelectual al țării. El a apreciat viața de modestă muncă., pe cei care au fost o expresie a nevoilor neamului. Portretele reprezintă adevărate radiografii  spirituale. El aduce un elogiu eroilor care s-au jeetfit pentru apărarea  patriei în primul război mondial, conducători de oști, ofițeri sau simpli soldați . sau unor  personalități – scriitori, savanți, profesori, arhitecți, artiști.

   La Iorga, totul se subsumează unui sistem de valori, unui ideal înalt, care, așază în centru poporul și patria. Așa îi vede el pe Mihai Viteazul, pe Aurel Vlaicu, pe Hașdeu, pe Gheorghe Bariț, pe Iosif Vulcan, pe Titu Maiorescu, Știrbei Vodă, Andrei Șaguna, Odobescu, Alecsandri, Kogălniceanu, Tolstoi, Ion Ghica, Nicolae Densusianu, Spiru Haret, Ion Mincu, I.L. Caragiale, Eminescu, regina Elisabeta, generalul Dragalina, G. Coșbuc, Delavrancea, Al. I. Cuza, Elena Cuza, Dr. Carol Davilla, Anton Pann, Ion Creangă, „țăranul nostru național și învățătorul nostru național”, Nicolae Grigorescu, Carol I etc. 

   Iorga a însemnat trecerea din viață a unui număr însemnat de oameni mari și mici, români, dar și străini. E o adevărată istorie contemporană. Peste tot, se vede moralistul Iorga. Pentru el, utilitatea socială este criteriu al judecății de valoare. Autorul face și portretul fizic al celui evocat, dar și portretul moral. 

   Profesorul Mihai Berza definește câteva procedee folosite de Iorga în realizarea portretelor sale:             

a) definirea prin negație a personajului. Exemplu; „El n-a fost, ca unii episcopi și mitropoliți ardeleni, o întrupare a neamului nostru, în nevoile și speranțele lui, și n-a luptat în rândurile mirenilor sau în fruntea lor pentru învierea și neatârnarea țării și a poporului său. N-a fost un om al războiului, care cucerește și mântuie, și dușmanii noștri nu s-au temut înaintea lui ” etc. 

  1. b) Caracterizarea prin opoziție: „Alții au discutat, el a afirmat. Alții au negociat, el a pretins. Alții s-au supus, el dârz a rămas împotriva sorții” etc. 
  2. c) Personalizarea morții după natura însăși a destinului căruia îi pune capăt: „Și când , în apropierea celor 80 de ani, îngerul morții a venit, el n-avea nicio cruzime în față, cum n-avusese nicio pripă în zbor: el sprijini pasul bătrânului care-l aștepta de mult și care-i era, acum, recunoscător pentru îndemnul făcut spre odihnă”. 
  3. d) Transformarea în simbol a personajului. Exemplu: „Imaginea zborurilor lui Aurel Vlaicu, prin ridicarea acțiunii la valoare de simbol și prin trăirea acestui simbol de mulțimile însetate de libertate: „Și când l-au văzut acolo, tăind undele văzduhului luminos, frângând împotrivirile vântului, întrecând negurile, neamul lui întreg, toți acei iobagi  de ieri, setoși de libertate, de lumină, de neatârnare, i s-au închinat nu numai ca unui fiu iubit, mai isteț și mai viteaz decât ceilalți, ci ca unui vestitor, ca unui simbol”. 

   În aceste portrete, Nicolae Iorga folosește toate mijloacele artistului: comparația, metafora, hiperbola, epitetul, jocul de cuvinte. Tudor Vianu avea dreptate: „O pagină de-a lui Nicolae Iorga este un lucru absolut individual, imposibil de a fi confundat cu produsul unei alte pene”. Sau: „Portretul omului fizic și moral alcătuiește unul din sectoarele cele mai glorioase ale artei scriitoricești a lui  Iorga”. ( Tudor Vianu). 

   Nicolae iorga a fost un mare gazetar. Om al vremii sale, el a fost o conștiință trează, un luptător pentru dreptate socială, libertate, adevăr, care a supus societatea românească a acelui timp unui aspru rechizitoriu. În perioada anilor 1906-1907, perioada răscoalelor țărănești, înăbușite în sânge, Iorga acuză clasele dominante de crimă și cere amnistierea țăranilor răsculați. Titluri ca „Ascundeți țăranii!”, „Cain, Cain, ce ai făcut cu fratele tău, Abel!” vorbesc de la sine. 

   Între săraci și bogați, între țărani și boieri este, în ciuda opiniilor lui Iorga de înfrățire socială, o mare prăpastie. 

   În perioada primului război mondial, critica socială din articolele lui Iorga este vehementă. Un pamflet ca „Lupii” este reprezentativ. Metaforic, lupul este ființa hidoasă, care se hrănește cu pâinea luată de la gura săracilor, care-și înzestrează vizuina „cu bucăți rupte din trupul însângerat al fratelui și tovarășului său”. Aluzia este clară: „Prin mulțime trece automobilul, sania de lux a lupului”. Finalul reprezintă o amenințare, un avertisment: „Va veni primăvara și se vor deschide cărările. Îi vom urmări măcar atunci până acolo, în fundul culcușului. Și vor plăti!”

   Un alt pamflet, foarte puternic, este tot o amenințare la adresa „protipendadei putrede” a unei ” burghezii de avocați’. Titlul pamfletului spune totul: „Stâmpărați-vă!”.

   Iată tonul pamfletului:” V-ați mâncat între voi ca niște câni, ca niște fiare. pentru glorie, pentru câștig, pentru ambiții de leneși și capricii de femei”. (1915). Iată ce le reproșează marele ziarist:”Nu i-ați putut da pământ țăranului, Nu i-ați putut da școală poporului, Nu i-ați putut da administrația interesului public, Nu i-ați putut da politica națională a statului, Nu i-ați putut da armata idealului”.

   În anii celui de al doilea război mondial. și ultimii ani ai vieții sale, Iorga avertizează asupra primejdiei hitleriste și primejdiei legionare. Este perioada anilor 1939-1940, ani de criză profundă a Europei și a României. Gazetarul publică în „Neamul românesc”, ” Neamul românesc pentru popor” și „Cuget clar” tablete zilnice, adevărate „poeme în proză ale durerii”. 

   Iorga condamnă ororile războiului. 

   În septembrie 1940, după Diktatul de la Viena, Iorga publică tableta „Drumeț în calea lupilor”, de un patetism dramatic impresionant. Gazetarul însuși este un „drumeț în calea lupilor”, care „s-ar fi luptat cu un singur dușman, cât era de tare, dar el era prins din toate părțile”. 

   Așa se și explică sfârșitul tragic al marelui savant, ucis mișelește de legionarii din Garda de Fier, la 27 noiembrie 1940, în localitatea Strejnic, Prahova. 

   Premonitoriu, marele istoric scrisese celebra poezie „Brad bătrân: „Au fost tăind un brad bătrân/Fiindcă făcea prea multă umbră”. 

   Vasta lui Operă, unică în peisajul culturii românești și universale, rămâne ca o inestimabilă comoară, pentru noi și generațiile următoare. 

 

                                                                                                Ion HAINEȘ / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.