Sfinții Apostoli Petru și Pavel – un pescar și un rabin martirizați pentru Hristos

Simon,  originar din Betsaida Galileii, pescar pe lacul Ghenizaret, ca și fratele său Andrei, este chemat la misiunea apostolică și Mântuitorul îi schimbă numele în Petru  (aram. Chefa – piatră, stâncă). Fire dinamică și entuziastă, călită în lupta cu valurile adesea învolburate ale Mării Galileii, Simon-Petru este omul acțiunii, mereu pregătit să apere pe Învățătorul său și să fie cel dintâi care, prin faptele săvârșite își mărturisește credința în El.

În plină furtună, se aruncă în valuri și merge pe apă; în grădina Ghetsimani se luptă cu soldații pentru Hristos, dar în casele arhiereilor Anna și Caiafa se leapădă de El, apoi plânge cu amar și se pocăiește profund; după Înviere este primul apostol care coboară în mormântul Domnului; când Hristos înviat se arată la țărmul lacului Ghenizaret sare în apă și înoată până la El; la întrebările Mântuitorului: „Petre Mă iubești tu pe Mine”, răspunde fără să clipească: „Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc” și apoi este repus în demnitatea de apostol.

Un moment remarcabil al vieții sale de ucenic se derulează la Cezareea lui Filip. Iisus Își întreabă apostolii: „Cine zic oamenii că sunt Eu?” Unii dintre ei răspund că este Ilie, Ieremia sau un alt proroc. Petru însă, în numele tuturor, sintetizează și face zguduitoare mărturisire: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Cel viu” (Matei 16,16).

După primirea Duhului Sfânt, misiunea sa evanghelizatoare a cuprins Ierusalimul, Țara Sfântă, Asia Mică, Babilonul și Roma. Peste tot a vestit Evanghelia, a întemeiat comunități creștine, a hirotonit diaconi, preoți și episcopi și a lăsat două epistole cu o parte din învățăturile sale.

 Saul ( cel dorit) din Tarsul Ciliciei, (sudul Asiei Mici, al Turciei de azi), provenea dintr-o familie înstărită și a studiat în școlile renumite ale orașului natal. Dorind a ajunge rabin, continuă studiul biblic cu învățatul Gamaliel de la Ierusalim, un savant al acelor vremuri. Educația aleasă și cultură vastă l-au propulsat rapid în rândul celor mai cunoscuți farisei ai vremii, având șanse mari să devină membru al Sinedriului. De altfel, despre râvnă și ascensiunea tânărului Saul în cercurile înalte ale societății iudaice avem chiar mărturia sa: „Și spoream în iudaism mai mult decât mulți dintre cei care erau de vârsta mea în neamul meu, fiind mult râvnitor al datinilor mele părintești” (Galateni 1,14).

Persecutor al creștinilor din Ierusalim, Saul participă la martiriul Sfântului Arhidiacon Ștefan, (unii spun că în calitate de procuror al Sinedriului) și la arestarea creștinilor din Cetatea Sfântă: „Și Saul pustia Biserica intrând prin case și târând pe bărbați și pe femei îi preda la temniță” (Faptele Apostolilor 8,3), „suflând amenințare și ucidere împotriva ucenicilor Domnului” (Faptele Apostolilor 9,1).  Pentru a-și salva viața, mulți creștini se refugiază în Damasc.  Saul cere atunci aprobare arhiereului și însoțit de o gardă militară pornește spre capitala Siriei, cu scopul de a-i aduce pe creștini „legați la Ierusalim” (Faptele Apostolilor 9,2).

 Pe drumul Damascului are loc, însă, cea mai cutremurătoare convertire din istoria universală a Bisericii Creștine. Scrie Sfântul Luca: „Dar pe când călătorea el şi se apropia de Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată. Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. (Faptele Apostolilor 9,3-5).

Proaspătul agent al Sinedriului , procurorul și judecătorul de instrucție al înaltelor autorități religioase din Israel se prăbușește în colbul drumului și rămâne fără vedere.

Preotul scriitor Gala Galaction scria, prin anii `50, că Saul nu doar îi persecuta pe creștini, ci Îl căuta pe Iisus, căci voia să îi găsească trupul și să dovedească tuturor că El nu a înviat. De aceea textul biblic tradus de el este: „Saule, Saule, de ce mă urmărești, de ce alergi după Mine, de ce mă cauți cu patimă? Eu sunt Iisus pe care tu îl cauți cu înverșunare”.

Aici la porțile Damascului, zbuciumul lui Saul – scrie mai departe Gala Galaction –  enigma care îl chinuiește, Iisus după care aleargă se luminează, se transfigurează întru Minune și Adevăr. Saul a găsit ce căuta! Saul a găsit pe Iisus, dar nu în hrubele intrigii și ale fraudei, ci în splendoare. Saul zace la pământ, dar când se ridică, Saul nu mai este Saul, ci Pavel, Apostolul lui Iisus Hristos”, încheie autorul citat.  

De la porțile Damascului și până la porțile Romei, de la Ierusalim și până în Sudul Dunării, de la Antiohia Siriei, până în Babilon, din Asia Mică și până la Atena și Corint, Apostolul Pavel sădește cuvântul Evangheliei în sufletul conaționalilor săi, convertește lumea păgână la creștinism, întemeiază biserici, hirotonește episcopi și preoți prin cetăți, scrie 14 epistole, îndură foame, frig, boală, biciuiri, naufragiază și de două ori este arestat și trimis în captivitate la Cezareea Palestinei și Roma.

Petru și Pavel, cei doi stâlpi ai Bisericii primare, primesc moartea martirică în aceeași zi de 29 iunie, anul 67, la Roma. Petru, prin răstignirea cu capul în jos, așa cum el însuși a cerut, iar Pavel, ca cetățean roman, prin decapitare. Doi titani ai credinței în Evanghelie, doi mărturisitori ai acesteia în lumea greco-romană, ambii „atleți ai lui Hristos”, au scris cu adevărat o pagină inegalabilă în viața și istoria Bisericii noastre dreptmăritoare.

Lecția pe care o învățăm cu toții în această zi de Sfântă prăznuire a celor doi apostoli este aceea că Hristos ne cheamă pe toți la El, indiferent de starea noastră socială: oameni simpli, pescari, truditori în agricultură ori păstori, scriitori, cercetători ori savanți, toți suntem chemați la Hristos, așa cum au fost chemați pescarul Simon, cel numit Petru și Saul rabinul, cel numit Pavel, Apostolul Neamurilor.

Convertirea acestor doi ucenici la învățătura Evangheliei, deschide larg poarta celebrelor convertiri de mai târziu, consemnate în istoria Bisericii, cum a fost convertirea Fericitului Augustin, filosoful din secolul IV sau mai nou, la noi, convertirea în închisoare a scriitorului, criticului literar, omului de cultură, Nicolae Steinhardt.

Pr. dr. Ionel Popescu

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.