Clasamentul WTA a fost actualizat: salt major pentru Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse! Câte locuri a coborât Simona Halep

Ashleigh Barty, câștigătoare la Wimbledon, și-a păstrat prima poziție și are acum un avans de peste 2.000 de puncte în fața ocupantei poziției secunde, nipona Naomi Osaka, cea care nu a jucat la All England Club.

Cum arată clasamentul WTA după ultima actualizare

Aryna Sabalenka, semifinalistă la Wimbledon, a urcat pe locul trei în ierarhia WTA, de unde a coborât, până pe a noua poziție, Simona Halep, cel mai bine clasată jucătoare a României, care nu a mai putut juca din mai din cauza unei accidenări la gamba stângă.

În Top 10, Sofia Kenin a urcat două poziții, până pe locul patru, Bianca Andreescu a avansat până pe a cincea poziție, o urcare de două locuri față de ultimul clasament, Karolina Pliskova, finalistă la Wimbledon este acum pe locul 7, șase poziții mai sus față de clasarea de dinaintea turneului de la Londra, Iga Swiatek a urcat pe opt, iar Garbine Muguruza încheie prima parte a ierarhiei, datorită urcării a două poziții.

Top 10 WTA, după ultima actualizare:

  • 1. Ashleigh Barty – 9635 de puncte
  • 2. Naomi Osaka – 7336 de puncte
  • 3. Aryna Sabalenka – 6965 de puncte
  • 4. Sofia Kenin – 5640 de puncte
  • 5. Bianca Andreescu – 5331 de puncte
  • 6. Elina Svitolina – 5125 de puncte
  • 7. Karolina Pliskova – 4975 de puncte
  • 8. Iga Swiatek – 4695 de puncte
  • 9. Simona Halep – 4330 de puncte
  • 10. Garbine Muguruza – 4165 de puncte

România are nouă reprezentante în Top 200 WTA. Dacă Simona Halep a coborât șase poziții, Sorana Cîrstea, care a ajuns în turul trei la Wimbledon, a urcat opt locuri, până pe 37 WTA. O ascensiune importantă au înregistrat-o și Irina Begu, urcare de opt poziții până pe locul 71, și Gabriela Ruse, care a cucerit primul trofeu WTA din carieră la Hamburg și a urcat 65 de locuri, până pa 133.

Reprezentantele României în Top 200 WTA:

  • 9. Simona Halep – 4330 de puncte
  • 37. Sorana Cîrstea – 1734 de puncte
  • 65. Patricia Țig – 1284 de puncte
  • 71. Irina Begu – 1154 de puncte
  • 98. Ana Bogdan – 850 de puncte
  • 119. Irina Bara – 701 puncte
  • 133. Gabriela Ruse – 613 puncte
  • 153. Jaqueline Cristian – 509 puncte
  • 162. Mihaela Buzărnescu – 481 de puncte

digisport.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.