Am reuşit să dorm o oră şi jumătate înainte să mă aşez din nou în fata laptopului. Mi se pare că n-am mai scris de mult timp… Privind în urmă ai impresia că de la anumite evenimente „întâmplate” aici a trecut o viaţă, cum sunt primele meciuri de tenis de masă la care am asistat lunea trecută, exact acum o săptămână… Iar de la altele, cum sunt întâlnirile de tenis ale fetelor noastre,… două vieţi!
De fapt, nu am mai notat nimic de sâmbătă noaptea, când am venit de la finala feminină de tenis câştigată de elveţianca Belinda Bencic în fata cehoaicei Marketa Vondrousova. Am dormit doar vreo trei ore, pentru că, duminică, la ora 6.30 am fost în picioare ca să plec la lupte greco-romane, să urmăresc meciul lui Alin Alexuc Ciurariu. În noaptea următoare am avut iar un somn cu multe treziri, de vreo cinci ore, aşa că se simţea nevoia unui mic repaus în această după amiază. Să nu mă înţelegeţi greşit, nu mă plâng de ritmul de aici, e unul infernal dar… foarte plăcut, am mai vorbit de atmosfera unică a Jocurilor Olimpice, şi pentru sportivi, şi pentru ziarişti, doar ca la un moment dat, ca şi-n cazul competitorilor, trebuie să te opreşti puţin, să-ţi tragi sufletul şi, apoi, să continui… Iar dacă somnul mi-ar fi unul fără „sincope” poate că aş fi şi mai în formă, doar că, de
când a murit mama, pe 8 aprilie, mi-e groază să mă mai pun în pat… În timpul zilei fac de toate, numai să nu-mi aduc aminte, însă când încerc să adorm mi-e tare greu până se întâmplă să vină somnul izbăvitor… Vineri, spre dimineaţă, am visat-o… E prima dată când era foarte aproape de mine… Ţipam ca va muri! Am început să plâng în hohote… M-am trezit cu ochii în lacrimi, cum îi am şi acum… Cred că aş fi izbucnit într-un plâns real, dar unul din colegi îmi bătea la uşă să mă trezească, să mergem la treabă… Am simţit, însă, acel plâns, în mine, toată ziua… Când am ieşit afară, din hotel, plouă zdravăn…
Alin nu a avut nicio şansă, deşi este unul dintre „fruntaşii” categoriei, cucerind titlul european în 2020. Adversarul său, cubanezul Mijain Lopez Nunez, deşi are 39 de ani (!), este o „fiară” şi-n această seară va lupta în finală cu georgianul Iakob Kaiaia şi va cuceri… al patrulea titlu olimpic!!! Am invocat în interviul după meci cu Alexuc ghinionul tragerii la sorţi, după care am fugit (a se citi, am mers peste o oră cu autobuzul, în care am aţipit…) la redacţie, unde am preluat tura de la Bogdan Predescu (era 8 dimineaţa în ţară…) şi am rămas până la ora 21, ora de-aici, când s-a terminat turneul de tenis şi am dat ultimele rezultate în rubrica de la ora 15(în ţară…). Ştiu că v-am aiurit cu orele, de multe ori, când eşti „în tura”, te aiureşti şi tu că redactor de serviciu, confundând orele de-aici cu cele din ţară, important este că informaţia ajunsă la ascultător să fie cea corectă şi, mai ales, foarte proaspătă!
Ultimele finale de la tenis le-am urmărit pe unul din monitoarele din redacţie. Nu a mai existat posibilitatea să ajung să le văd „la faţa locului”, colegii mei „alergând” spre alte arene cu prezenţe româneşti… La simplu masculin s-a impus Alexander Zverev care a trecut, fără emoţii (6-3, 6-1) de rusul Karen Khachanov.Ca să risc o predicţie, acum, după ce am avut şansă să-l văd „pe viu”, pot afirma că neamţul va fi jucătorul care va domina tenisul masculin în viitor! S-a maturizat, iar arsenalul său de lovituri este unul bogat şi…”exploziv”! Poate doar grecul Tsitsipas să-i facă faţă… Rezultatul de-aici va fi unul de mare moral pentru Zverev, iar primul titlu de mare şlam din cariera nu va întârzia, prea mult, să apară. Mă uitam la bucuria celor trei jucători prezenţi pe podiumul de premiere, pe treaptă a treia aflându-se spaniolul Carreno Busta… Khaceanov întorcea medalia pe toate părţile, admirând-o ca un copil care a primit o jucărie la care nu visase vreodată! O tot repet, magia Jocurilor Olimpice şi sentimentul că noţiunea de „patrie” îţi este mai aproape că oricând de sufletul tău, sunt unice…
Mergând la arena de tenis am avut, vineri seara, după ce Zverev l-a bătut pe Djokovic şi a acceptat să facă o poză cu mine (!), parte de o întâlnire transformată într-un interviu „de colecţie”. Tocmai ieşisem de pe terenul
central, când o fată foarte tânără m-a abordat în limba romană. Văzuse că port pe cap o şapcă în culorile „patriei”, că tot am amintit de ea, şi pe care scrie mare „România”… Am rugat-o aştepte puţin ca să relatez în direct, prin telefon, în Radiojurnalul orei 13(ora din ţară…), despre marea surpriză la care asistasem, după care, cu acelaşi telefon am înregistrat discuţia cu Bianca, românca absolventa de filozofie (!) a unei universităţi americane, care făcuse un an de specializare în Japonia şi învăţase limba de-aici şi care fusese angajată pe perioada Jocurilor de NBC, celebra televiziune de peste ocean, prezenta masiv pe toate arenele… Bianca a răspuns cu mare dezinvoltură tuturor întrebărilor, lămurind, cu o fluenţa în gândire şi exprimare impresionante, toate curiozităţile mele legate de parcursul ei profesional şi de viitorul care-o aşteaptă… După ce am ascultat-o, şi eu impresionat (!), spre finalul discuţiei nu m-am putut abţine să nu remarc ce tineri deosebiţi continua să „producă” această ţară, ale căror planuri de viitor, însă, sunt legate de… alte ţări! I-am spus Biancăi, la despărţire, că o să-i transmit când va fi difuzat interviul. Mi-a mulţumit, în numele tatălui ei, mare ascultător al postului de radio… România Actualităţi!
În cele două autobuze care m-au purtat, în noapte, către hotel, am tot
reflectat la uşurinţa cu care ne permitem, noi ca popor şi, mai ales, guvernanţii vremelnici, dar toţi la fel (!), să tot pierdem tineri valoroşi şi să păstrăm în ţară şi, mai ales, să promovăm pe unii care te fac şi să râzi, dar şi să plângi când te gândeşti că ei vor fi, în curând, la „butoanele” acestei ţări! Am primit în urmă cu doar câteva zile, pe WhatsApp, un reportaj realizat la Palatul Parlamentului la o reuniune a tinerilor liberali din urmă cu vreo lună, cu toţii, mari susţinători ai premierului Florin Câţu. Toate bune şi frumoase, numai că, atunci când a fost să răspundă la întrebarea simplă şi… legitimă (!), „Ce-nseamnă liberalismul pentru voi?”, au început „dramele”… Nu au putut articula un singur răspuns coerent şi, cât de cât, inteligibil. Parcă a tunat şi i-a adunat pe toţi tinerii politicieni, repet, viitorul ţării! Am lângă laptop telefonul şi încerc să „stenodactilografiez” câteva răspunsuri ale unor domnişoare cu decolteuri adânc şi ale unor domnişori cu câte un kilogram de gel în păr.
„O tipă: Liberalismul înseamnă un partid cu doctrină şi înclinaţii liberale. Definiţia liberalismului nu v-o dau acum.
Reporter: Dar când o să ne-o daţi?
– Data viitoare.
Altă tipă: Ce-nseamnă liberalismul? Aaa… Mă cheamă colegii… Mulţumesc!
Reporter: Cu ce se deosebeşte partidul liberal de partidul social-democrat?
O tipă: Pentru că este un partid liberal. Partidul social-democrat este un partid de dreapta.
– De dreapta?! Şi partidul liberal?
– De stânga…
Un ţip: Între stânga şi dreapta ar fi diferenţa că noi, cei de dreapta, avem libera exprimare şi nu facem ce spun şefii că cei de stânga.
Reporter: E de dreapta, e de stânga, Phd-ul ăsta?
O tipă: După câte ştiu eu e de stânga!
Reporter: Cine a fost primul preşedinte, fondatorul Partidului Liberal?
O tipă: Trebuie să plec şi… revin!
Alta: Nu mă întrebaţi că nu reţin numele în istorie, motiv pentru care mi-e foarte greu să explic…”
Ani de zile am realizat, după scenarii scrise, reportaje de acest gen cu colegii din Grupul VOUĂ, pentru diverse televiziuni, dar puţine, cred, l-au bătut” pe-acesta de pe TikTok. Dacă nu ar fi real, ar fi chiar haios! Chiar le-am transmis prietenilor mei din trupă, când le-am trimis acest „material”, că e greu să-i „întrecem” pe tinerii liberali… Dacă am fi scris şi filmat noi un asemenea reportaj, lumea ar fi zis că exagerăm! Uite că realitatea bate… filmul! Şi să nu vă închipuiţi că situaţia tragicomică este doar în tabăra tânăra a liberalilor! E o situaţie generală… Rămân în ţară şi se îndreaptă către politica tinerii care de-abia au dus la capăt liceul şi au luat, cu chiu cu vai, bacalaureatul, după care s-au îndreptat triumfători către o facultate… particulară! Cei cu ceva în cap, din păcate, aleg calea „exilului”, aşa cum a procedat Bianca (interviul cu ea a fost difuzat duminică, 1 august, în emisiunea ” Dimineţi cu… Soare”, iar cei care l-au ascultat, sunt sigur, s-au convins că romanii rămân în continuare… foarte deştepţi! Doar că anul acesta, aş completa eu, conform statisticilor oficiale, s-au născut, pentru prima oară, mai mulţi copii romani în afara graniţelor decât în ţară!).
Ştiu, mă acuzaţi că am luat-o, iar, pe altă cărare, şi am uitat de subiectul… din titlu! Nu, mai ales că v-am promis în urmă cu vreo două corespondente o poveste despre Simone Biles şi îmi achit, cum aţi văzut, întotdeauna datoriile! Doar să vă mai spun că azi, de dimineaţă, în condiţiile în care cubanezul Lopez Nunez a ajuns în finală, Alecsuc a evoluat în recalificări, în tentativa de a cuceri medalia de bronz, doar că a fost depăşit la puncte (5-1) de iranianul Amin Mirzazdeh… Am realizat un interviu radio-tv, cot la cot, împreună cu Dorin Chiotea, colegul de la TVR, am încheiat cu gânduri legate de Paris 2024(cine ştie ce-o mai fi până atunci, gândeam, cred, toţi trei…), după care l-am lăsat pe Alin să plece spre… Justin Gafiuc, de la Gazeta Sporturilor, reprezentantul presei scrise, care are alocată altă „parcela” în zona mixtă. La meci au asistat alături de preşedintele Federaţiei de lupte, Răzvan Pârcalabu, Mihai Covaliu şi George Boroi, preşedinte şi,
respectiv, secretar general, ai COSR. Cu toţii au sperat, ca şi noi toţi, că vom îmbogăţi palmaresul din prezent (o medalie de aur şi trei de argint) care ne plasează către locul 30 în clasamentul pe naţiuni. Astăzi nu s-a întâmplat… Poate în zilele următoare, când speranţele legate de evoluţiile luptătorilor noştri sunt îndreptăţite, mai ales că vorbim de sportivi valoroşi, cum sunt Alina Vuc şi Albert Saritov. Am transmis interviul la redacţie, a fost difuzat la 6(ora României), apoi, după o oră, am ajuns la IBC, am înregistrat comentariul „de lupte” pentru emisiunea „Contracronometru”, după care am mai făcut o oră cu autobuzul până la hotel, unde am reuşit să mă odihnesc un pic pentru a fi gata „de poveşti”…
În concursul de înot, desfăşurat săptămâna trecută, în care „steaua noastră în devenire”, David Popovici a strălucit deja, ocupând, la doar 16 ani, locul 4 în finala la 200 metri liber, la doar două sutimi de bronz, americanul Ryan Murphy a făcut nişte declaraţii foarte „tari” la acest nivel! După ce a fost în ambele finale de 100 şi 200 metri spate întrecut de rusul Evgheny Rylov, Murphy a spus: „Nu este intenţia mea să acuz pe cineva aici, să fie clar, dar la sfârşitul zilei sunt convins că există dopaj în înot!”. Tare, nu? O afirmaţie făcută „cu predicat, dar fără… subiect”, pentru că rusul, a declarat, că o dată ce nu s-a rostit niciun nume, nu se simte vizat! Un fel de „na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie” sau „care striga mai tare hoţii?!”.
Din acelaşi „ciclu”, ştiţi că la RIO 2016 a „explodat”, în concursul de gimnastică feminină, Simone Biles, care a impresionat cu nişte evoluţii extrem de riscante, dar foarte sigure, în urma cărora a cucerit 4 medalii de aur! La Jocurile din Brazilia acuzaţiile de dopaj la adresa sportivilor ruşi au fost unele foarte virulente. După încheierea competiţiilor, ruşii, că au fost nişte hackeri foarte pricepuţi, că a fost vorba de tipi din serviciile secrete şi mai… pricepuţi, nu se ştie, au spart serverele WADA (Agenţia Mondială Antidoping) şi au găsit documente conform cărora surorile Williams, Serena şi Venus, şi Simone Biles (!) au fost depistate pozitiv la controalele doping efectuate pe perioada Jocurilor, doar că „s-a pus batista pe ţambal” pentru că sportivele în cauză au justificat cu scutiri medicale, „de uz terapeutic”, faptul că sunt bolnave şi trebuie să ia substanţe interzise. Ruşii, care au vrut să demonstreze americanilor că nu sunt nişte sfinţi care au tot dreptul să lanseze acuzaţii, au publicat documentele ascunse de WADA, în care se vorbea de un nivel uriaş al amfetaminelor găsit la testele antidoping date de Biles. Pusă în faţa faptului împlinit, în septembrie, la o lună de la triumful din concursul de la Rio, Simone a recunoscut folosirea medicamentelor ce conţin substanţe interzise, însă a subliniat că recurge la ele în condiţiile în care suferă de ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Discorde). Cu alte cuvinte, îşi tratează deficitul de atenţie descoperit în copilărie, în condiţiile în care, la gimnastică, pe bârna şi la celelalte aparate tocmai… atenţia este elementul esenţial în evoluţiile sportivelor! De ce nu a anunţat acest lucru înaintea Jocurilor, să ştie toată lumea că este bolnavă şi că trebuie să se trateze? Rămâne un mister… Cert este că au urmat alte competiţii la care Biles a impresionat (5 medalii de aur la Mondialele din 2019!) şi la care nu se ştie dacă a mai folosit sau nu amfetamine! Dar ce sunt acestea?
Potrivit „castlecraig.ro”, „termenul de <<amfetamina>> se referă la un grup de substanţe din categoria stimulentelor. Amfetaminele au fost inventate prin 1880, iar în 1965 guvernul SUA a restricţionat accesul la acest drog, din cauza potenţialului crescut de răspândire a unei dependente periculoase. Anumite tipuri de amfetamine sunt prescrise legal de doctori pentru tratarea unor afecţiuni printre care şi deficitul de atenţie (ADHD). Amfetaminele sunt cunoscute sub numele de <<uppers>> sau <<speed>>, deoarece cresc viteza de reacţie a organismului. Sporesc şi capacitatea de efort, concentrarea şi atenţia. Printre altele, semne care indică un consum abuziv de amfetamine sunt: agresivitate, schimbări bruşte de stare de spirit, iritabilitate. Corpul are nevoie de o perioadă îndelungată (între şase luni şi un an) pentru a se reface suficient şi a reveni la funcţiile iniţiale”.
Ca să înţelegeţi clar despre ce vorbim, vă rog frumos, să mai citiţi o dată ce-nseamnă cu adevărat (!) amfetaminele, după ce o să vă prezint „faptele” de-aici, faţă alte comentarii insidioase. Biles a venit la Tokyo 2020 deosebit de optimistă, anunţând, la 24 de ani, că se gândeşte şi la… Pariş 2024! S-a calificat fără probleme în toate finalele posibile, şase la număr, din competiţia feminină (patru aparate, cu echipa şi la individual compus) subliniind că este hotărâtă să-şi bată recordul de la Rio! În concursul pe echipe a debutat în probă de sărituri unde a încercat-o pe cea care poartă numele de „Amânar”, fiind executată pentru prima oară de fosta noastră mare campioană. Aterizarea nu a fost una conform standardele americancei, după care… s-a retras din concurs! S-a vorbit iniţial de o accidentare. După concursul în care compatrioatele sale au primit medaliile de argint, Biles a declarat: „De când am urcat pe podiumul de concurs am fost doar eu şi cu mine şi am luptat cu demonii din capul meu. Trebuie să fac ceea ce este mai bine pentru mine, să mă concentrez la sănătatea mea mintală şi să nu-mi compromit starea de bine. Nu mai am atât încredere în mine că înainte, nu ştiu dacă nu este o chestiune de vârstă. Sunt puţin mai nervoasă când evoluez. Am impresia că nu mai am atâta plăcere să fac sport ca înainte”. Federaţia americană a emis şi ea un comunicat: ” Simone Biles s-a retras pentru a se concentra asupra sănătăţii sale mintale. Susţinem decizia să din toată inima şi aplaudăm curajul ei în a-şi prioritiza bunăstarea. Curajul ei demonstrează, încă o dată, de ce reprezintă un model pentru atâţia oameni”.
„Replică” a venit din partea lui Piers Morgan, cunoscut jurnalist şi comentator TV britanic, în „Daily Mail”: „Nu văd nimic curajos, nimic eroic, care să inspire un abandon. Când te consideri cea mai bună din istoria acestui sport, nu poţi să te retragi în momentul în care lucrurile devin mai grele sau faci o greşeală. Sunt sigur că Simone Biles a realizat asta pentru că este o mare campioană, iar marii campioni înţeleg. Faci parte din echipa SUA, reprezinţi ţara, sute de milioane de americani te urmăresc de acasă! Nu mai spun de sponsorii care plătesc sume uriaşe pentru a te susţine… Când abandonezi îţi laşi colegele la greu. Nu eşti la Jocurile Olimpice pentru a te distra”.
Adrian Fetecău / UZPR