default-logo

JURNALIST ȘI…TATĂ, LA US OPEN –

Adrian Fetecău – corespondență din New York

 

Ca de obicei, fără să mă „îmboldească” prieteneşte Doru Dinu Glăvan, nu aş fi trimis această corespondentă din New York. Cum află că plec undeva şi că ar fi de interes „ceva” de-acolo, mă ia cu binişorul până mă face să promit că voi scrie şi voi trimite câteva rânduri, care, tot ca de obicei, se tot înmulţesc… Aşa s-a întâmplat recent la Tokyo, când am fost harnic şi conform „înţelegerii” făcute înainte de plecarea spre Tara Soarelui Răsare am reuşit să găsesc zilnic timp să mă aşez în fata laptopului, cum fac şi acum. La New York, e duminică dimineaţa, 22 august, şi plouă de rupe. Altfel nu ştiu când aş fi găsit timp să scriu „ceva”, pentru că sunt venit, în primul rând aici, pe post de… tată (!), şi mai puţin ca ziarist. Iar când eşti însoţitorul unei jucătoare care participă la calificările ultimului turneu de mare şlam al anului, depinzi total de programul ei, care pare mult mai încărcat decât al unui „jurnalist olimpic”…

 


Hai să fiu mai explicit, pentru cei care nu au aflat că fetiţa mea, Irina, face tenis de performanţă. Nu ştiu dacă am făcut bine sau rău că am îndrumat-o către acest sport în urmă cu 20 de ani (!), dar nu mai am cum să întorc timpul… O să spuneţi că e o dilemă falsă şi că am procedat corect o dată ce a ajuns până aici, adică în anticamera „Top-ului 100”, la care visează orice jucător şi jucătoare când se apucă de tenis. Numai eu ştiu, însă, câte patimi am îndurat, toată familia noastră, în acest drum infernal de două decenii. Primul pas spre atingerea visului l-a făcut în iunie când a jucat în calificări la Wimbledon, primul ei turneu de mare şlam din carieră. Acum e al doilea, pe o suprafaţă mult mai familiară decât iarba londoneză… Ca să ajungi în lumea „tenisului mare” trebuie să treci, obligatoriu, prin purgatoriul celui „mic”, lucru pe care am căutat să-l reflectez în cartea „Tenis – sportul inventat de diavol”, apărută, în două ediţii, la Editura Corint. Aşa că nu mai insist, iar cei care vor fi curioşi să citească „inestimabila” mea operă literară îmi vor da dreptate că titlul ei este unul mai mult decât îndreptăţit…


Apropo de „titlu”, în ceea ce mă priveşte, e fundamental ca să dau titlul unui „material” înainte de a-l dezvolta. Câteodată îmi vine imediat, altă dată, în pană de inspiraţie, mă tot „chinui”… Mi-au trebuit trei zile aici pentru că, aseară, la întoarcerea cu autobuzul de la antrenamente, să ştiu sub ce „deviza” voi scrie… Un titlu trebuie să aibă o mare forţă de sugestie şi de… seducere! Acum, că v-am „sedus”, să vă spun cum am sosit la New-York… Greu!!! Cu teste PCR făcute în ţară, ca de obicei, la Sanador şi cu o invitaţie specială din partea organizatorilor verificată cu cerbicie şi la plecarea de pe Otopeni, şi la escală de la Zurich, şi la sosirea pe tărâm american. De-abia sosit de la Tokyo, am fost obligat să schimb, din nou, fusul orar şi s-o însoţesc pe Irina la UŞ Open pentru că Dragoş Dima, antrenorul şi Traian Vidraşcu, preparatorul fizic cu care a mers la Wimbledon sunt pe cale de… obţinere a vizelor de intrare. Oricum, nu e o „noutate” acest post de „însoţitor-sfătuitor”, pe care l-am ocupat o bună parte din cariera Irinei, ultima oară în luna mai, când în Florida a obţinut 17 victorii în 20 de zile (!), în trei turnee, şi a făcut punctele care au propulsat-o către calificările la turnee de mare şlam… Când stai pe margine la meciurile fetei tale, nu vă spun ce trăiri te macină… Ca să vă dau un singur exemplu, când în mai a bătut-o pe australianca Storm Sanders, în trei seturi, după ce a salvat trei mingi de meci, habar n-aveam după meci cât a fost scorul… Şi cred că, dacă mă întrebă cineva atunci cum mă cheamă, nu aş fi ştiut ce să-i răspund! Cu paşaportul în mană.
De la aeroportul „John F. Kennedy” am plecat spre metropolă joi, pe la ora cinci a după amiezii. Ştiam din alte experienţe, ca pentru a te adapta cât mai repede la fusul orar (de şapte ore…) este bine să rezişti tentaţiei de a te culca când ţi-e somn, cum ne era nouă în acel moment, şi să o faci la ora obişnuită din ţară. Cele două hoteluri care găzduiesc jucătorii participanţi la UŞ Open sunt în „inima” Manhattan-ului. Sunt unul lângă altul şi, bineînţeles, şi ele cu foarte… multe etaje! Adică sunt în rând cu ceilalţi „zgârie-nori”, care au impresionat-o atât de mult pe Irina!
După ce am făcut testele COVID, am plecat spre celebra strada „Broadway”. Se întunecase, iar în lumina difuză a becurilor stradale, am observat două lucruri, total diferite de ce ştiam eu, pe vremuri, de New York. Primul, că era foarte puţină lume pe străzi. Lipsa turiştilor se simte dureros… Lipseşte forfota şi… bucuria! Al doilea, m-a surprins total neplăcut sacii cu gunoi şi,

în general, murdăria de pe străzi, de zici că eşti în sectorul păstorit de madam Armând… Sper că e o „stare” trecătoare a metropolei şi că cine trebuie îşi va face treaba şi… va ieşi din grevă sau apatie! În „Times Square” am dat de mai multă lume şi de mici spectacole stradale improvizate…

 

Surprinzător, ne-am adaptat destul de repede la fusul orar de aici. Vineri, spre prânz, am servit… micul dejun la un restaurant din apropiere. „Ospitalitatea oficială” a turneului a fost anunţată începând cu sâmbătă, când şi arenă urma să fie deschisă antrenamentelor. Aşa că, seara, Irina a bătut mingea cu Monica Niculescu, într-un parc, de lângă arenă de la UŞ Open, unde se afla vreo 15 terenuri, pe hard, foarte bine puse la punct, pe care, atenţie (!), poate juca orice muritor… Gratis! În România, tot atenţie (!), nu mai exista niciun teren pe care un copil să poate veni să încerce să descifreze tainele tenisului fără să vină cineva, imediat, să-i ceară o căruţă de bani pe oră! Repet, nici măcar un teren!!! Nu mai e ca-n Buzăul meu natal, când am învăţat tenis uitându-mă, la televizor la meciurile lui Ilie Năstase, şi când în curtea fiecărei şcoli era, „la liber”, câte un teren de tenis!

 

Sâmbătă am dat cu ochii de mare complex de la UŞ Open, care este, cu adevărat, impresionant! La americani, totul trebuie înmulţit cu doi! Irina a făcut două antrenamente cu două fete, din Turcia şi Elveţia, aşa că am stat toată ziua într-unul din marile templuri ale tenisului mondial. La un moment dat m-am întâlnit cu Simona Halep, cu care m-am salutat fugitiv… Era grăbită şi însoţită de antrenorul Daniel Dobre… A venit mai devreme la UŞ Open, meciurile de pe tabloul principal începând peste o săptămână. Interesant este cum se va reface după accidentarea de la Cincinnati. Alături de ea se vor mai afla pe tabloul principal Sorana Cârstea, Irina Begu şi Ana Bogdan. În calificări vor evolua Gabi Ruse, Irina Bară, Mihaela Buzărnescu, Jaqueline Cristian, Monica Niculescu, Gabriela Talaba şi… Irina Fetecău, la fete, şi Marius Copil, la băieţi. Am mai văzut, pe terenurile de antrenament, la restaurant sau sala de forţă multe figuri cunoscute, cum este uriaşul croat Ivo Karlovic, care la 42 de ani încă joacă, fiind locul 207 ATP, după ce a ajuns pe poziţia a 14-a în 2008 şi a strâns în carieră… peste 10 milioane de dolari!

Astăzi, cum spuneam, s-a anunţat că uraganul „Henri” va atinge New York-ul, aşa că arenă este închisă. Deocamdată, e doar un „pui de uragan”… Majoritatea jucătorilor nu se va putea antrena. Spun „majoritatea’, pentru că unii au căutat soluţii alternative. O jucătoare americană, pe care Irina a cunoscut-o în mai, i-a propus aseară să meargă să se antreneze, azi, de la 16, împreună într-o sală unde ora de joc este… o sută de dolari! Şi cum antrenamentul este mai mult decât necesar unui jucător de tenis, cum este repetiţia zilnică pentru un pianist, am zis să facem un efort… Aşa că închei aici (este ora două, după prânz), ca să ne pregătim… de treabă!

Adrian Fetecău / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.