" />  Revista Sportul Băcăuan a ajuns la numărul 120! | Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
default-logo

 Revista Sportul Băcăuan a ajuns la numărul 120!

  Iată că noul număr al revistei Sportul Băcăuan  (Nr. 120, iulie 2021) se deschide cu un editorial în premieră, care îl are ca semnatar pe tânărul scriitor și om politic, Paul-Claudiu Cotîrleț, doctorand la Universitatea din București, lector al Colegiului Național de Apărare din București și membru al Societății Intonaționale de Istorie a Educației Fizice și Sportului (ISHPES). 

Moineștean la origini, Paul Cotîrleț este fiul managerului Spitalului Municipal de Urgență din Moinești, prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, iar în prezent este consilier parlamentar-șef cabinet Chestor Senatul României. În editorialul ,,O, tempora, o, mores!”, Paul Cotîrleț, care este și cel mai nou membru al redacției acestei reviste, ne înfățișează câteva file din volumul său monografic, intitulat ,,O istorie a Petrolului Moinești în interviuri și imagini”, care a fost lansat  la sfârșitul lunii iulie, la Centrul Cultural ,,Lira” din Moinești.  

Un al doilea editorial, semnat de Mihai Buznea face referire la ,,triumful olimpismului”, pornind de la un motto al anticului Pindar, iar în cel de-al treilea editorial, Dan Sion ne povestește despre o întâlnire întâmplătoare petrecută într-o gară, interlocutor fiind cunoscutul antrenor italian Renzo Ulivieri (80 de ani!), de ani buni președintele Asociației Antrenorilor Italieni. Ulivieri și-a amintit de anii `70, când venea pentru perfecționare în România, la Ștefan Covaci, prilej care i-a oferit posibilitatea să-l cunoască și pe antrenorul Constantin Teașcă.

Extrem de interesante rămân descoperirile lui Leonard Popa după căutările sale prin arhivele sportului băcăuan, sezonul 1968-1969, fiind iarăși unul de referință pentru echipa de fotbal Dinamo Bacău. Clasată la final pe un merituos și onorabil loc cinci, după UTA Arad, Dinamo București, Rapid și Steaua, dar înaintea unor echipe precum U. Craiova, U. Cluj, Farul Constanța, FC Argeș sau Petrolul Ploiești, fotbaliștii băcăuani au avut o ediție de campionat fulminantă, cu victorii la adversarii clasați deasupra sa (1-0 cu Dinamo București, 3-1 cu Steaua, 1-0 cu UTA Arad!) și cu altele repurtate în fața celor aflați mai jos de locul 6 (3-2 cu Petrolul, 1-0 cu Poli Iași, 3-1 cu Farul Constanța, 1-0 cu FC Argeș, 2-1 cu U. Craiova etc). 

Ștefan Olteanu ne amintește de anii de glorie ai echipei de handbal feminin Știința Bacău, cu magnificele ei performanțe (printre care și câștigarea prestigiosului trofeu ,,Cupa Cupelor”, în 1989), în timp ce, la rubrica (S)Portret, același Dan Sion ni-l prezintă pe prof. Ioan Șerban, directorul SCM Bacău, la împlinirea vârstei de 54 de ani. Și Leonard Popa, la rubrica Interviurile ,,Sportului Băcăuan” îi intervievează pe antrenorul de fotbal băcăuan Ioan Sdrobiș și pe fostul fotbalist al Bacăului, Corneliu Buțerchi. 

Ion Moraru ne aduce în prim plan o sărbătoare a sportului oneștean închinată Nadiei Comăneci, completată de lansarea volumului dedicat aceleiași inegalabile gimnaste, intitulat Nadia ,,Miss Perfect” (autor Ștefan Olteanu). Cristian Sava ne vorbește de un antrenor băcăuan care scrie o poveste frumoasă la Dinamo Berlin, iar RDBusnea punctează lansarea volumului semnat de Paul Cotîrleț (amintit în rândurile de mai sus), ca și victoria lui Adrian Răspopa în competiția automobilistică Raliul Moldova 2021. Așa cum ne-a obișnuit, revista continuă serialele deja consacrate: Caietul albastru (Cornel Galben), Bacăul Turistic (Romulus-Dan Busnea), Dribling (George Viscreanu), Pagina lui VEM, Dintre sute de catarge. Revista Sportul Băcăuan este o publicație lunară de cultură sportivă, care apare sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR).

Romulus-Dan BUSNEA  / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.