default-logo

MULȚUMIM PENTRU MESAJ, DOMNULE PSEUDO-PREȘEDINTE! 

Sărbătorim, astăzi, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice,în conformitate cu Rezoluția ONU din 1991. Prilej cu care ne mai amintim că, tot în anul 1991, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluția privind ,,Principiile Națiunilor Unite pentru persoanele în vârstă destinate a le permite să trăiască mai bine în anii de viață câștigați’’.

 Normal și firesc ar fi fost ca, până la această oră, domnul Klaus Iohannis să fi transmis seniorilor de pe întreg cuprinsul patriei un mesaj, în semn de respect și de apreciere. Ar fi fost normal și firesc să facă așa ceva , dar nu a făcut și, chiar dacă de acum înainte o va face,cu siguranță că mesajul său nu ar mai impresiona multă lume. În schimb, de la Sibiu, minunata urbe al cărei primar a fost pentru ceva vreme actualul pseudo-președinte, vine un mesaj din partea doamnei Georgeta Cosma,președinta Consiliului județean al Pensionarilor și Persoanelor în Vârstă. Mesaj din care citez acest pasaj încărcat de durere și de revoltă:,,Viața noastră, a pensionarilor, este realmente în pericol.S-a văzut acum, în pandemie, că atunci când este în joc viața oamenilor, statul român poate să-și mobilizeze toate resursele și, totuși, când este vorba despre pensionari și despre traiul acestora, măsurile menite să le asigure o viață decentă și atât de necesară protecție socială sunt amânate sau chiar anulate’’. 

 O confirmare, de fapt încă o confirmare, de dată foarte recentă a acestor dureroase adevăruri, avem din partea europarlamentarului Victor Negrescu în comentariul său aplicat și la obiect privind mult trâmbițatul Plan Național de Redresare și Reziliență. Comentariu din care citez acest  semnificativ paragraf:,,În ce măsură înghețarea pensiilor și blocarea Legii pensiilor va ajuta populația României,deja îmbătrânită, să aibă speranța unui viitor mai bun și cum va afecta acest lucru consumul care a fost elementul central în dezvoltarea României în ultimii ani?Propunerile făcute de Guvernul de dreapta sunt clar anti-sociale’’.

 Aminteam, la începutul acestor notații, de Rezoluția Adunării Generale a ONU consacrată principiilor în baza cărora persoanele în vârstă vor putea să trăiască mai bine în anii de viață câștigați, așa că suntem perfect îndreptățiți să vedem cum se aplică aceste principii în România anului 2021. Astfel, potrivit unui studiu realizat de Investing Reviews, în care se face o comparație între  valoarea pensiei încasate și venitul încasat de aceeași persoană înainte de pensionare, constatăm că, la noi, raportul este de 41,3%, ceea ce ne situează undeva, la coada clasamentului. (Evident, în cazul scumpei noastre patrii, nu intră în discuție pensiile speciale.)Clasament în care India conduce cu un raport de 93%. Orice comentariu mi se pare de prisos!

 Mi s-ar putea atrage atenția că, date fiind restricțiile drastice impuse de pandemie, domnii guWERNanți au fost siliți să amâne- cam sine die, zic eu!-, trimiterea la Parlament a noii Legi a pensiilor la care se zice că au lucrat cu mare atenție și cu un înalt profesionism. Deși, la drept vorbind, nu văd de ce, dacă tot au finalizat documentul, acesta nu se află în dezbatere publică. Așa că, place sau nu place, iată că, și de data asta, este vorba, mai degrabă despre secretomania patentată și despre mânărelile pe sub masă cu care ne tratează (dez-) onor guWERNanții pe noi, capetele de locuitor și, din 4 în 4 ani, recte din 5 în 5 ani, masă electorală, eventual masă de manevră.

Termin, cu asta, de spus ceea ce aveam de spus pe acest subiect și, ca să fiu corect, mai arunc un ochi pe fluxul de știri. Unde văd că nici până la această oră pseudo-președintele Klaus Iohannis nu a catadixit să adreseze un mesaj populației de vârsta a treia. Să mă enervez din cauza asta? Nici vorbă! Dimpotrivă, apreciez sinceritatea gestului chiriașului național din Dealul Cotroceni. Măcar de data asta, a renunțat la mierosul său refren ,,dragi români’’ și, prin augusta-i tăcere, ne-a spus exact ceea ce simte  și ce crede despre noi, pensionarii și vârstnicii României.

                                                                   Șerban  CIONOFF              

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.