default-logo

H3RO 2021 – Campionii Naţionali şi câştigătorii competiţiei

Organizatorii H3RO 2021 anunţa astăzi rezultatele competiţiei care a avut loc în dată de 2 octombrie în staţiunea Mamaia. H3RO este cea mai mare competiţie de triatlon din Estul Europei şi la ediţia din acest an au participat sportivi din peste 10 de ţări.

Pentru că evenimentul să se desfăşoare în condiţii normale şi fără incidente, au fost respectate cu stricteţe toate normele de protecţie împotriva contaminării cu noul corona virus SARS-CoV-2.

În ziua curselor temperatura apei a măsura 14 grade şi conform regulilor internaţionale de triatlon neoprenul a fost obligatoriu. Acest fapt nu i-a împiedicat pe majoritatea concurenţilor să ia startul şi să finalizeze traseul pentru care s-au înscris.

Cei mai buni triatlonişti din România au participat pentru a ne oferi un spectacol sportiv de excepţie la H3RO 2021. Competiţia a înglobat două Campionate Naţionale, distanta Standard şi distanţa Medie, dar şi curse dedicate probelor de Sprint şi Supersprint. Clasamentele la finalul competiţiei au arătat astfel:


La Campionatul Naţional distanţa Medie proba masculină au ocupat primele trei locuri Mihai Vigariu, Beres Hunor şi George Iulian Murar, iar la feminin s-au impus Adel Koter, Beatrice Ologeanu şi Reka Balint.


La Campionatul Naţional distanta Standard băieţii au dus o luptă aprigă. Locul întâi la proba masculină a fost ocupat de către Felix Duchamp, sportivul care a reprezentat România la Jcurile Olimpice de la Tokio. El a fost urmat de Nicolae Şeitan şi Erik Rogoz. La proba feminină Antoanela Manac a câştigat având o victorie decisivă şi a ocupat primul loc. Poziţiile doi şi trei din clasament au fost adjudecate de către junioarele Delia Dudău şi Alice Perjoiu.


Clasamententul Open la proba Medie a fost următorul:

Masculin – Mihai Vigariu (I), Hunor Beres (II), Murar George Iulian (III), Ene Răzvan (IV), Dudu Andrei Dan (V).

Feminin – Koter Adel (I), Ologeanu Beatrice (II), Balint Reka (III), Darabant Husanu Noelle Priscilla (IV), Tuzson Agnes (V).

Clasamentul Open la proba Standard:

Masculin – Felix Duchamp (I), Şeitan Nicolae (II), Rogoz Erik (III), Remzing Vlad (IV), Ion Alex (V).

Feminin – Manac Antoanela (I), Dudău Delia (II), Perjoiu Alice (III), Popescu Maria Mirela (IV), Balog Henrietta (V).

Competiţia de triatlon Sprint i-a avut câştigători la masculin pe Babanschi Daniel, primul clasat, Catana Vlad Gheorghe – locul doi şi Petrascu Matei, ocupandul locului trei. La proba feminină Besennyei Anna Maria a învins detaşat. Locul doi a fost ocupat de Damian Casia şi locul trei de Cralea Andreea Denişa.


În cursa probei de Supersprint au ocupat primele trei poziţii la băieţi Grigoriu Lucas, Safca Mihai-Daniel şi Mihu Victor Cristian, iar la fete s-au impus în clasament Rusu Eremia Bianca-Ioana pe prima poziţie, urmată de Eross Hanna şi Rasadean Maia Alexandra.


O noutate a acestei competiţii a fost participarea a 5 ştafete de paratriatlon care au luat startul la H3RO 2021, această iniţiativă a reprezentat o premieră pentru competiţiile de triatlon din România. Ideea de a face accesibil sportul pentru persoanele cu deficienţe de vedere, dar şi încurajările şi susţinerea pe care aceşti sportivi le-au primit din partea tuturor participanţilor, ne aduc şi mai multă încredere în alegerea de a susţine că sportul este pentru toţi.


Premiile în bani au avut suma record la această ediţie, având valoare totală de 42 200 de lei.


Până în prezent, pe parcursul primilor treisprezece ani, H3RO a fost gazdă a patru Cupe Europene, punând astfel România pe harta europeană a competiţiilor majore de triatlon. Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile pe site-ul www.h3ro.org.


H3RO 2021 este un eveniment finanţat de Primăria Municipiului Constantă şi organizat de către ACS SMARTATLETIC, valoarea totală a proiectului este de 210 419, 19 lei.

H3RO 2021

210 419,19 lei

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.