În popor, luna august mai este numită Gustar. Numele popular vine de la verbul „a gusta”. Coincidenţă sau predestinaţie, dar în luna august, 1989 și 1991, după aproape o jumătate de secol de teroare și încătușare, românii basarabeni își smulgeau călușul străin din gură și respirau adânc aerul proaspăt, îmbătător și necunoscut al Libertăţii și Dreptăţii naţionale. Ei gustau din merindele sfinte ale lui Dumnezeu și se minunau că, după atâtea suferinţe și drumuri înfiorătoare, îndelungate prin infernul rusesc, la masa de sărbătoare a popoarelor libere, spre surprinderea lor, mai erau așteptaţi de Domnul și de Ţara lor adevărată – România. Mirarea moldovenilor nu avea margini, fiindcă în anii de ocupaţie sovietică, ori de câte ori încercau să se roage Celui de Sus, erau loviţi peste gură, iar când își căutau cu privirea harta Ţării, cerberii roșii le aruncau în ochi sârma ghimpată de pe Prut. Oricât păreau de părăsiți, uitați, dispăruți sau înghițiți de „fratele mai mare rus”, moldovenii au descoperit în acele zile înălţătoare de libertate, unitate și solidaritate naţională, că Domnul și România îi așteaptă Acasă, le încurajează lupta pentru dreptate și continuă să-i iubească.
S-a vorbit mult în cei 27 de ani după Declaraţia de Independenţă, dar nu s-a spus aproape nimic esenţial despre confiscarea brutală a idealurilor din anii de renaștere naţională de către nomenclatura neocomunistă și blocarea treptată a proceselor de reîntoarcere a moldovenilor de la Est de Prut în spaţiul lor firesc – în România și în Europa. Istoria de ieri și de mai alaltăieri, făurită de intelectualii români basarabeni și de mulţimile deșteptate, este trunchiată, rescrisă și falsificată de impostori, profitori, mercenari sau de napoleoni locali, iar ideea de bază se axează pe contribuţia lor imaginară și, mai ales, pe faptul că dacă ei nu sunt prezenți în procesul de renaștere națională, moldovenii nu au luptat nici pentru limbă, nici pentru alfabet, nici pentru tricolor, nici pentru independenţă.
Totul le-a venit pe gratis, ca un cadou generos din partea imperiului rusesc, ce intrase în disoluție și dezmembrare. Nimic mai fals și mai insultător, fiindcă doar prin astfel de abordări se menţine complexul de inferioritate la moldoveni și stereotipul inoculat de ocupanţi că ei, fără ruși, nu se pricep nici să-și îngrijească pământul din jurul casei, darămite să meargă pe picioarele proprii. Până la urmă, să fie clar, adevărul nu le aparţine „eliberatorilor” și nici cozilor de topor, care își așteaptă banii și ciolanul de la Kremlin, ci fiilor unui popor nedreptăţit, implicaţi direct în bătăliile inegale pentru salvarea fiinţei naţionale în lungii ani de dominaţie străină. Lupta îndrăzneaţă pentru salvarea Naturii, a Limbii Române și a reîntoarcerii Alfabetul latin, luptă inițiată și lansată în spaţiul public din anul 1985 de către intelectualitatea românească din Moldova sovietică a început să scoată la suprafață nemulțumirile unor uniuni de creație și asociații profesionale, să facă vizibile abuzurile puterii și rezistența latentă de pe diferite paliere sociale, oferind primele semne și probe că populaţia băștinașă încă nu-și pierduse definitiv memoria istorică, iar rusificarea forţată și comunizarea maselor largi nu paralizase până la capăt demnitatea naţională a peste 4,5 milioane de moldoveni din stânga Prutului.
Totuși, o moștenire cumplită îi ținea pe băștinași încremeniți în proiectul stalinist de deznaționalizare. Spaimele colective erau uriașe, fiindcă nu exista localitate sau familie care să nu fi avut pierderi ori să nu fi cunoscut grozăviile foametei organizate, a confiscării averilor și colectivizării forțate, a deportărilor și exterminării oamenilor de valoare. Dar, dincolo de spaimele colective din subconștient, se cere să recunoaștem că, după patru decenii de experimente oribile pe seama băștinașilor, componența etnică și structura societății moldovenești se schimbase catastrofal, apărând în prim-plan privilegiații rusofoni și slugoii regimului de ocupație, nulitățile și mediocritățile cu carnet de comunist, oportuniștii, colaboraționiștii și cozile de topor, adunătura de trântori și paraziți, care, toți împreună, fără demnitate și conștiință națională, reprezentau „omul nou-homo sovieticus”, un mutant hidos și agresiv, care servea drept materie primă în republicile unionale, pentru a le rusifica și a le ține în supușenie totală. Mutanții, care în acei ani purtau numele de mancurți (azi își zic naţiune civică), aveau misiunea să creeze panică în masele populare și să le spună că puterea sovietică trece prin greutăți, dar ea e veșnică și nu-i va cruța pe trădători. Un alt obstacol major în calea Mișcării de Eliberare Națională îl constituiau serviciile speciale și secrete ale Moscovei și organizaţiile comuniste centrale și locale, agresivitatea dezlănțuită a grupurilor șovine coordonate de „Interfront”, atacurile mârșave asupra scriitorilor, jurnaliștilor, cineaștilor și asupra săptămânalului „Literatura și Arta”.
Intelectualitatea naţională a avut nevoie de foarte multă înţelepciune nativă ca să evite provocările în lanţ organizate de serviciile secrete, să ocolească tribul numeros al mutanţilor, să dozeze mesajele de mobilizare și să eșaloneze acţiunile,
să ferească mulţimile deșteptate de confruntări sângeroase și să contracareze planurile conducerii comuniste de a închide, cu orice preţ, tribuna tuturor patrioţilor adevăraţi – „Literatura și Arta”, care atinsese în zilele fierbinţi din anul 1989 tirajul incredibil de peste 260 de mii de exemplare. Să se ţină cont că drumul parcurs în acea perioadă, de la primele dezbateri publice despre distrugerea mediului înconjurător din anul 1986 și până la victoria din 31 august 1989, a avut o logică de fier, nu a deviat de la obiectivul principal – readucerea Acasă a limbii române și a alfabetului latin. Apoi s-au stabilit alte obiective eșalonate, care prevedeau selectarea unui grup de personalităţi devotate cauzei naţionale pentru Sovietele Supreme/Parlamentele/ de la Moscova și Chișinău, preluarea puterii de la comuniști prin abrogarea art.6 din Constituţia URSS, legiferarea simbolurilor românești, trecerea la învăţământul naţional, denunţarea oficială a Pactului Molotov-Ribbentrop, recunoașterea ocupaţiei sovietice a Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ţinutului Herţa (28 iunie 1940), neparticiparea la Referendumul de păstrare a URSS din martie 1991, declararea Suveranităţii și, la momentul oportun, ruperea de la imperiul răului printr-o Declaraţie de Independenţă. Toate aceste revendicări fundamentale, transformate prin luptă neîntreruptă în mari victorii, reprezintă opera tuturor românilor basarabeni, care s-au unit și au învins. Doar trădătorii de neam, dodoniștii și nerozii pot afirma aberaţii ridicole de felul că Moscova ne-a dăruit limba, alfabetul, tricolorul, suveranitatea, independenţa și libertatea.
Ca să ne oprească din drumul nostru spre România și Europa, Moscova ne-a „dăruit” războiul de pe Nistru, război declanșat de Federaţia Rusă împotriva Moldovei pentru a o lipsi de dreptul istoric și natural de a reveni la Patria-Mamă. Nu pot să nu spun că în anii de renaștere naţională, 1986-1992, pretinșii stataliști de astăzi, tip Dodon, Lucinschi, Stepaniuc sau Voronin, luptau împotriva drepturilor moldovenilor și cereau să fie păstrată cu orice preţ Uniunea Sovietică. Atunci, ei nu au spus nici un cuvânt în apărarea moldovenilor, fiindcă îi dispreţuiau și îi urau. Atunci ca și acum. Evident, indiferent de timpuri, din coadă de câine, sită de mătase nu faci.
Ne aflăm în luna lui Gustar, lună când serbăm Limba Română și Independenţa faţă de Moscova. Adunați-vă sub flamura Tricolorului, gustați din stropul de libertate ce ne-a mai rămas și aduceţi-le un omagiu și un cuvânt de recunoștinţă tuturor înaintașilor luptători, fraţilor și surorilor, rudelor, prietenilor și cunoscuţilor, care în anii de ocupaţie sovietică au păstrat vie conștiinţa românească a Basarabiei, au luptat ca să ajungem stăpâni în casa și în vatra noastră milenară – România cea eternă.