„Copiii mei vreau să fie instruiți în limba mea și NUMAI în limba mea, nu ȘI în limba mea”

Motto: „Nu noi suntem stăpânii limbei, ci limba e stăpâna noastră!” (Mihai Eminescu)
Astăzi credem că ar fi venit timpul ca să pretindem şi noi ceia ce ni se cuvine de secoli. E timp să declarăm neted şi clar, că în ţara noastră (căci este a noastră mai bine decât a ori şi cui) noi nu suntem nici vrem să fim maghiari ori nemţi. Suntem români, vrem să rămânem români şi cerem egala îndreptăţire a naţiunii noastre. Faţă cu orice încercare de desnaţionalizare ori suprematizare, întrebăm cu răceală şi conştienţi de drepturile ce ni le dă aboriginitatea noastră şi spiritul secolului: „Cine sunt aceşti oameni şi ce vor ei în ţara noastră?”1
Prefer lupta în locul unei dreptăți nedrepte; prefer de-a muri, în loc de-a deveni maghiar. Cine mi-o poate ținea de rău dacă voi ca și copiii mei să fie ca mine de români? Guvernul? Nu-l recunosc de competinte. El are a-și regula trebile lui, ordinea publică, nu limba și religiunea copilului meu; are de-a surveghia referințele dintre el și persoane străine lui, nu caracterul lui propriu sau pe el însuși nepus în referință cu elementele străine lui.
Și când eu plătesc pentru școală, datoria mea implică dreptul de-a cere cum să fie instruit. Și eu cer să fie instruit în limba mea și NUMAI în limba mea, nu ȘI în limba mea. Gimnaziile de stat din Transilvania ar trebui să fie române, căci românii le susțin cu birul lor amar, pe care-l storc pietrei și costișelor cu cari i-a-mproprietărit o dreptate nedreaptă. Veni-va vremea și a dreptății celei drepte 2.
Opinia noastră rămâne statornică. Pe deasupra poporului nostru s-a superpus o pătură străină fără tradiţii, fără patrie hotărâtă, fără naţionalitate hotărâtă, care ne-a escamotat lucrul cel mai scump pe care un popor îl are: simţul său istoric, simţul de dezvoltare continutivă şi organică, acel simţ pentru care în fiecare an avem o zi mare: Moşii. Moşii – patres, moşia – patria, cu orânduielele lor bune şi drepte, cu limba lor spornică şi bogată, cu moştenirea lor intelectuală şi socială întemeiată pe o mare epocă eroică şi pe-o dezvoltare normală şi sănătoasă, iată ceea ce nu mai avem şi de-aceea civilizaţia Caradalelor seamănă cu cea adevărată precum ar semăna o servitoare a Venerei vulgivage c-o împărăteasă 3.
Nu noi suntem stăpâni limbei, ci limba e stăpâna noastră 4. Cine cunoaşte, în mod cât de cât elementar, ce va sa zică limba, cine ştie că ea acopere, pe deplin, că spiritul şi dezvoltarea ei e chiar dezvoltarea inteligenţei, iar aceasta din urmă e chiar laboratorul întregii activităţi musculare şi cerebrale, acela va înţelege că a sili pe un popor să înveţe altă limbă, înseamnă a-l tâmpi, a-l face intelectual inept, deci şi economic şi politic inept 5.
Presa noastră – scrisă mare parte într-o limbă cosmopolită, lesne de învăţat de către orice străin în câteva zile – e o presă «naţională». Cu toate acestea lucrarea ei zilnică asupra înţelegerii poporului şterge până şi rămăşiţele de originalitate ale graiului nostru străvechi. Daca cineva compune arii europene cu totul în alt stil şi-n alt spirit decât doina, hora şi jocurile, el compune fără îndoială muzică «naţionale», deşi nimic în ea nu e naţional, nici arie, nici text, în cazurile cele mai multe nici numele compozitorului. Dacă, în sfârşit, cineva strică o piesă franceză, războtezând numele personajelor şi bădărănind stilul – care rămâne străin cu toate trivialităţile care se presară – e autor naţional, a scris o piesă naţională, a lucrat spre ridicarea teatrului naţional. Dacă deschidem ziare de ştiinţe naturale, de medicină, de ce-o fi, ne ia ochii lipsa de respect pentru limbă, primirea de termeni străini fără trebuinţă şi numai din lene de-a căuta echivalentul românesc. Am văzut o carte intitulată Despre cosmeticurile nuisibile sănătăţii. Îşi poate închipui fiecine în ce stare e ameninţată s-ajungă limba prin pretinşii oameni de ştiinţă 6.
Luaţi de la străini gustul de-a pili şi a lucra cu dalta toate scrierile voastre, luaţi de la ei iubirea de adevăr, lipsa de suficienţă, repectul ce ei îl au atât pentru obiectul pe care-l tratează cât şi pentru publicul căruia i se adresează. Dar o adevărată literatură, trainică, care să ne placă nouă şi să fie originală pentru alţii, nu se poate întemeia decât pe graiul viu al poporului nostru propriu, pe tradiţiile, obiceiurile şi istoria lui, pe geniul lui. Tot ce-aţi produce în afară de geniul într-adevăr naţional (nu patriotico-liberalo-politic) nu va avea valoare şi trăinicie, nici pentru noi, nici pentru străinătate 7.
Cine zice popor, zice că oamenii vin la un semnal dat în limba naţională, îşi dirig, deodată şi spontan, forţele lor colective într-o singură direcţie de mişcare. Acel signal are proprietatea de-a trezi, în fiecare individ, punctul lui central de gravitaţie, sufletul lui, şi de a-l asocia mulţimii 8.
Însemnătate mare are limba asupra spiritului, ea-l acopere şi îl pătrunde […]. Limba noastră veche trezeşte în suflet patimile vechi şi energia veche […]. Fie cineva ateu şi păgân, când va auzi muzică de Palestrina, sentimentul întunecos, neconştient al creştinătăţii îl va pătrunde şi păgânul sau ateul va fi, pe cât ţine impresia muzicii, creştin pân-în adâncimile sufletului. Şi limba strămoşească e o muzică; şi ea ne atmosferizează cu alte timpuri, mai vrednice şi mai mari decât ticăloşia de azi, cu timpuri în care unul s-au făcut poporul şi una limba 9.
Nu voim să trăim într-un stat poliglot, unde aşa-numita patrie e deasupra naţionalităţii. Amundouă nu sunt decât două cuvinte pentru aceeaşi noţiune, şi iubirea de patrie e una cu iubirea naţionalităţii. Singura raţiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este naţionalitatea lui românească. Dacă e vorba ca acest stat să înceteze de-a fi românesc, atunci o spunem drept că ne e cumplit de indiferentă soarta pământului lui. 10.

M.M.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.