default-logo

Sub semnul verdelui de toamnă

Am fost, sigur am fost de câteva ori până acum la Băile Herculane, dar azi e altceva, va fi întâlnirea promoției ’80 jurnalistică înspre care plec din București, împreună cu Florin Dochia venit special de la Câmpina, plecăm așadar în doi cum se zice și ne strecurăm prin niște zori indeciși către Gară, un miracol face să urcăm pe ultima sută de metri într-unul dintre cele două vagoane ale trenului care se urnește, se mișcă și înaintează ciudat de voios prin același amestec de vreme lăptoasă, lumina zilei se furișează abia dinspre Videle, se furișează discret și ne cuprinde într-o bucurie egală, inclusiv pe bărbatul care vinde ziare printre călători îl cuprinde, chiar dacă nu știe care e prețul Libertății purtate în brațe, între teancul de reviste rostuite de pe cine știe unde pentru ocazionala-i îndeletnicire, deodată soarele arată ce poate cu adevărat și umple împrejurul cu strălucire, alunecăm dimpreună cu diafana strălucire peste frumusețea tinerească a acestei toamne, trecem Oltul, apoi Jiul, în curând însăși Dunărea ne face șugubeață cu ochiul și își desfășoară panglica unduitoare până la Orșova, nu mai e mult până la urbea lui Hercule, cu o întârziere de (doar) douăzeci de minute ajungem, ne întâmpină Emil Stanciu împreună cu un prieten local posesor de autoturism generos, primim din mers către hotel informații despre colegii care au sosit deja, unii chiar de ieri, poate și pentru a diminua discordanțele precedentelor întâlniri zice Emil, specialistul nostru în evenimente cu aparențe de eșuare dar izbutite în final, ne cazăm, până la 17.00 când e programată cina festivă timpul se târăște ca un poem în curs de alcătuire, o poezie întreagă e de fapt tot ce se întâmplă, un verde incredibil, aproape sfidător ne privește de aproape și din depărtări, clădirile au o măreție supusă, mai degrabă ele vorbesc despre toamnă și despre zumzetul unui trecut frenetic, viitorul pipăie nesigur în preajmă, primul dintre cei cu care ne vom vedea curând apare Vali Neagu, îmi amintesc fără să-i spun cum ne-am încrucișat anul trecut, la Piatra Neamț, propria veselie cu veselia unor nuntași mai exuberanți decât întreg orașul, apoi se ivește Florentin Oancea, e însoțit de Nelu Talpă, Nelu cel care mă îndeamnă deseori să scriu lăudându-mă inutil fiindcă oricum îl simt mereu ca pe un frate, apoi apar încă și încă, la ora fixată cei care au putut să vină răspund prezent, dinspre mine, spre dreapta, se află, așadar, Florin Dochia, Nelu Talpă cu Maria, Mariana Stănuță deocamdată fără Ionel, Didi Mușală cu Geta, Nelu David, zis și „conu”, Mariana îi este alături ca de obicei, apoi Dorina Marian, Nicu Achim cu soția, Florentin Oancea cu doamna sa care, îmi amintesc bine, anul trecut a alcătuit unul dintre cele mai eficiente procese verbale din câte am văzut eu, Egon Schornig, surpriza momentului, etalonul cumpătării atunci și acum, însoțit de fiică și ginere, Mișu Ionescu cu Nora, Vali Neagu, Gabi Groza, Emanoil Dobrescu, bineînțeles cu brăileanca lui, Emil Stanciu și desigur, eu, uimit cum verdele de afară se suprapune verdelui sufletelor noastre, și bucuros că am material spumos pentru aceste rânduri, mai ales înspre miezul nopții, când apare Ionel Stănuță, proaspătul cetățean de onoare al județului Buzău, căruia îi improvizăm un covor roșu, îl aplaudăm, totul se revigorează, traversăm clipa dintre ieri și azi într-o prospețime de optimism care concurează verdele crud al oricărei primăveri, chiar în această toamnă, reală și totodată simbolică, în trupul căreia ne entuziasmăm îndreptându-ne spre zori, spre ziua în care ne vom reîntregi rândurile într-o croazieră pe Dunăre ce se va petrece dincolo de acest punct, așezat în zorii cotropiți de verdele unei urări: La mulți ani, nouă, promoția 1980 ziaristică.

Firiță Carp / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.